Unde se duc like-urile, când se duc?
Exist, ca blogger, de dinaintea like-urilor. Nu eram celebră atunci, nici like-urile nu m-au făcut celebră.
Exist, ca blogger, de pe vremea în care nu cunoșteam prea multe mijloace de promovare pentru postări. De pe vremea în care un feedback îți era dat la scriere printr-un comentariu. Cu câtă emoție primeam un comentariu!Călare pe situaţie!
Regretul de a nu fi petrecut sâmbăta în familie a fost compensat de magia unui eveniment organizat ca la carte – Cheese & Wine Blogging Trip! Sâmbătă am petrecut ziua în familia bloggerilor, graţie celor de la Icar Tours – mulţumim, Florin Bărhălescu! Andreea Marc s-a ocupat, până în cel mai mic detaliu, să ne condimenteze fiecare moment – şi a reuşit!
A reuşit să demonstreze – şi de această dată – că avem o ţară super, cu oameni şi mai şi! Că există locuri ascunse, care merită să fie descoperite. Promovate. Îndrăgite! Din Iaşi am plecat la 8.30, direcţia Botoşani. Mai exact, la Vârfu Câmpului. Ştiam că o să văd cai… că o să pap brânză şi o să degust ceva vin. Realitatea a întrecut, însă, toate presupunerile!
Mă tratez de teama vorbitului în public
Ieri a fost singura zi liberă din săptămână şi eu n-am petrecut-o acasă. Din fericire, a meritat maxim! Am fost în companie plăcută, am învăţat şi am exersat pe tema vorbitului în public, am făcut glume şi am râs cât pentru şapte zile!
A fost o experienţă pe care mi-ar fi părut rău s-o ratez. O experienţă pe care, din păcate, au ratat-o mulţi dintre cei 189 de colegi afiliaţi la Grupul Bloggerilor Ieşeni. Nu că ar fi încăput toţi la întâlnire dar, din 14 locuri câte au fost, ne-am înscris doar zece oameni. E ruşinos – însă este, probabil, un răspuns la nedumerirea noastră cu privire la minusurile blogosferei ieşene. În fine. Eu m-am bucurat mult de toţi cei prezenţi, de prieteni şi de cei pe care tocmai i-am cunoscut.Îmi BLOGez teama de a vorbi în public!
La viaţa mea, am fost nevoită, în diferite situaţii, să mă adresez unui public numeros. Am ieşit onorabil din scenă însă… mărturisesc… nu m-am simţit acolo ca peştele în apă. Vizibil sau nu, de fiecare dată am avut trac. Am simţit că tremură ceva din mine – mâna, glasul, inima… sau toate trei. Sunt emoţii constructive, mă consolez mereu. Dar, nu mă amăgesc cu atât!
Ştiu că se poate mai mult şi mai bine. Ştiu că deprinderile de a vorbi în public se învaţă şi, oricât de bună aş fi eu în spatele blogului, trebuie să fiu de zece ori mai ceva, atunci când dau nas în nas cu offline-ul.
Unde sunt eu astăzi?!
Da, știu, abia m-am întors la muncă! Dar, în perioada asta am lucrat peste program, ca să fac și pagina de învățământ ce va apărea mâine. Și, ca să pot… chiuli în minunata zi de 16 martie.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase