Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?
Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.
Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.
Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.
M-am aventurat în Parenthood
După ce-am fost, într-un interviu, trendi în parcarea goală, a venit ziua unui nou interviu, trendi în familie. Încep să mă obișnuiesc, parcă, să nu mai fiu doar eu jurnalistul – ci să-i mai las și pe alții să mă chestioneze! 🙂
Andreea Marc-Ignat mi-a propus să răspund la câteva întrebări pe Blog de Părinți – Aventuri în Parenthood, iar eu n-am putut și nici măacr n-am vrut să refuz. A fost, cu adevărat, o plăcere, mai ales că temele despre copii și familie îmi sunt atât de dragi!