Stăm acasă, dar nu uităm Vestea cea Bună!
În tot răul prin care trecem, Vestea cea Bună este cu atât mai importantă, mai mare, mai bucuroasă! E timpul să aflăm sau să ne amintim că… avem Mântuitor!
Ce mi se pare fascinant e că, la fel cum noi toți am primit libertatea de a alege – să credem, să nu credem, să stăm cu fața la Dumnezeu sau să Îi întoarcem spatele, să ajutăm aproapele sau să-l neglijăm – și Maica Domnului a avut libertatea de a-L primi sau nu pe Prunc în pântece!
O, cum sună, în acest context, răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul Tău!”. O, cum ar suna să avem și noi conștiință și credință și să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu! Să ne rugăm ca viața noastră, ca fiecare respirație a noastră să fie trăite în voia, în calea și în iubirea lui Dumnezeu!…
De nimeni nu ne-am teme, dacă am cunoaște teama cea bună!
Notre-Dame înseamnă mai mult decât Notre Drame
Notre-Dame nu este Notre Drame.
Notre Drame e că am uitat demult ce înseamnă Notre-Dame.
Notre Drame e că ne-am învățat că Notre-Dame reprezintă doar niște ziduri pe lângă care dă bine să te pozezi. Notre Drame e că ne gândim la Notre-Dame doar ca la un obiectiv turistic, un punct istoric de interes, un muzeu vechi și fain – omițând a traduce sufletește Notre-Dame.
Notre-Dame este Doamna noastră, Mama noastră, Maica Mântuitorului nostru. Notre-Dame este, mai presus de toate, o biserică închinată Maicii Domnului,
Femeia, fusta și pantalonul
Am un bărbat cu multă răbdare și cu mult drag față de mine! Care mă încurajează mereu, dar care mă și strunește, când vreau să ard etape și când îmi fac prea multe griji.
90% din viață mi-o petrec în pantaloni și, până acum, niciun crac n-a fost tăiat de impulsuri habotnice 🙂. Pentru că, da – ne putem lua de multe, inclusiv ne putem gândi să trecem cu forța un președinte la ortodoxie. Nici asta și nici fusta nu sunt, însă, chestiuni care ar trebui impuse. Orice pas către Hristos trebuie simțit și orice drum are un alfabet al său.Mai avem o șansă
Spuneam, cândva, că nu e totul pierdut. Şi-am oferit doar trei exemple – suficient de relevante!
Astăzi, vin cu o completare.Sfârșitul nu-i aici!
Astăzi, am avut o revelație. Și, o bucurie! De fapt, știam! Dar, totul a fost ca o nouă descoperire, ca o (re)mărturisire a credinței.
După ora 14, am plecat cu George să ne închinăm la Mitropolie, la Sfânta Parascheva și să-l salutăm pe Sfântul Iosif. Orașul era destul de pustiu. Instituțiile publice aveau ușile ferecate, iar mall-urile nu erau în sensul nostru de mers. Ajunși în poarta Catedralei, am rămas uimiți. Curtea, dar și Mitropolia, erau pline de oameni. Deloc surprinzător, dar minunat – mare parte a oamenilor erau tineri! Unii veneau, alții plecau. Câte doi, câte trei, dar și multe grupuri destul de… consistente!Duminică vom putea intra în altar!
Frumoasă ca o mireasă! Așa zice George mereu, despre Biserica Banu. Și, într-adevăr, așa este! Mă bucură nespus noua înfățișare – hainele luminoase, de sărbătoare! Cu toate astea, nu pot prea ușor să-mi șterg din minte lacrimile care m-au năpădit în ultimii ani – atunci când intram în biserica aflată, aproape, în ruină.
O sansa rara –
– intrarea in Sfantul Altar si sarutarea Sfintei Mese
Duminica s-a resfintit Biserica „Schimbarea la Fata Socola” (biserica Spitalului Socola). Asta inseamna ca Sfantul Altar a fost deschis pentru toata lumea – atat barbati, cat si femei.
Am mers si noi sa ne inchinam, spre seara. Coada era pana in dreptul clopotnitei. Liniste multa si, in acelasi timp, animatie.
Ne-a luat mai putin de doua ore sa parcurgem tot drumul, pana am ajuns sa putem saruta Sfanta Masa.
Multi, foarte multi copii. Ei au fost stapani pe tot ceea ce a insemnat spatiu verde. Dar si cei mai puri, in fata Altarului. (Lasati copiii sa vina la Mine…)
O adevarata bijuterie. O bijuterie care ar putea sa-l coste pe parintele Iustin Neagu – libertatea. Biserica era pe punctul de a se darama cand au inceput lucrarile de restaurare. Iar lucrarile – consolidare si pictura – au fost facute prin donatii ale credinciosilor.
Dar, pentru ca biserica este monument istoric (ridicata de Alexandru Lapusneanu, intre anii 1551 – 1562), ea ar fi trebuit sa primeasca finantare si accept de restaurare de la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National. In schimb, toate acestea intarziau sa apara si urmau sa se petreaca la sfantu’ asteapta, cand nu mai ramaneau decat ruine. Prin urmare, parintele si-a asumat raspunderea consolidarii fara accept de la mai marii culturii. Acum, el e acuzat ca placarea cu piatra si pictura din interior nu respecta forma initiala a proiectului.
Oare i se spune si „multumesc” pentru ca a reusit, de bine, de rau, sa tina in picioare aceasta pagina de istorie si de credinta?
Cand am plecat noi, coada era si mai mare. Randul iesise, mult dupa clopotnita, iar parcarea era tixita.
Cine nu a reusit inca, dar doreste sa intre in Sfantul Altar al Bisericii Socola o mai poate face pana miercuri.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
