Un mărțișor din argint – cadoul ideal pentru femeile dragi din viața noastră
Nebunia acestei perioade este o nebunie… frumoasă. Nițel cheltuitoare, cu domni mai mult sau mai puțin stresați, cu doamne mai mult sau mai puțin pretențioase. Însă, cred că în toate se poate găsi un strop de echilibru și un motiv de bucurie, iar un mărțișor, o floare, un cadou de 8 Martie pot însemna mai mult decât o „amendă”.
Eu spun sincer că un buchet de ghiocei este suficient pentru a-mi face ziua mai frumoasă. Oricare zi. Inclusiv 8 Martie. Dar se mai întâmplă să ne dorim să oferim și altceva femeilor dragi din viața noastră. Iar în categoria acestora nu intră doar iubitele sau soțiile domnilor, ci și mamele, fiicele, surorile, prietenele, colegele noastre, ale tuturor.
De ce îmi place argintul – poveste despre tinerețe și strălucire
Am avut cercei de aur aproape de când m-am născut. Dar prima bijuterie pe care mi-am dorit-o eu, conștientă de alegerea mea, a fost un lănțișor de argint. Bucuria primirii unui asemenea dar îmi e vie în amintire. În acel moment m-am simțit pentru prima dată domnișoară, cochetă, feminină, cuceritoare. Aveam vreo șapte ani. Astăzi mă joc între degete cu lănțucul meu de argint și sunt la fel de fericită ca atunci când eram mică. Am descoperit, în sfârșit, că-s și eu statornică în ceva! Îmi place argintul! 🙂
Nu trebuie să fiu și nu sunt contra aurului – dar dacă pot alege, aleg oricând metalul cel alb și strălucitor.
Dă-mi, Doamne, anii tinereții – și-ai mei cercei de-acum :)
La 14 ani am primit cadou un ineluș din aur. Subțire cât un fir de ață, cu un model sub forma unui nod. Era atât de finuț, că abia se vedea. Dar eu îl vedeam, îl știam și-l ascundeam cu tot cu mână, de multe ori, sub bancă – atunci când aveam ore cu vreo profesoară care strâmba din nas în preajma „domnișoarelor din noua generație”.
Cu inelul acela și cu veșnicii mei cercei din aur mi-am făcut toată adolescența și o parte din tinerețe. Mda…
Inelar în proces de ocupare
Mie nu prea-mi plac bărbații care poartă bijuterii. Împopoțonați cu cercei, lanțuri, brățări sau nu știu câte inele – mi se par că ies prea tare în evidență… La polul opus, ador bărbații simpli, pe inelarul cărora tronează o verighetă! Departe de a-i considera oropsiți sau marcați, încerc să-i consider fericiți și împliniți.
Cineva îmi vorbea despre verighete, ca despre niște cătușe.Povești aurite
Țin minte că, în perioada aceea, era destul de agitat. Nu știam de ce. Nu îmi imaginam că e într-o mare căutare, că a văzut zeci de modele de inele de logodnă, că își imaginează diverse scenarii, că repetă în fața oglinzii. Poate că acum râde și el pe sub mustăți, dar atunci era emoționat și stresat până peste urechi. Dacă stau bine să mă gândesc… a avut și motive! Cam cât de inconștient să fii, s-o ceri pe iubită de soție chiar de ziua ta? Cam cât de mare este riscul să nu te mai bucuri în veci de ziua ta? El a riscat – și, pentru acel moment, a câștigat. Sper să nu ajungă vreodată să regrete victoria! 🙂
Noua moda pe plaja
Acum cativa ani, un prieten a plecat la mare. Dupa o noapte agitata, dimineata s-a dus pe plaja. A adormit imediat. Cu ochelarii de soare la ochi. S-a trezit dupa cateva ore… Nu cred ca mai e nevoie sa spun cum arata… 😀
Acum, vad la teve ca a devenit o moda sa fii plin de accesorii la plaja. Femeile au cercei enormi in urechi, cercel in buric, coliere, bratari, ochelari de firma si costume de baie cu zorzoane. Barbatii nu vor sa fie mai prejos. Lanturi cat degetul, ceasuri de sute de euro…