Despre gafe și pietre în presa lui 2015

Gafă uriașă! Gafa anului! Halucinant! Nu o să-ți vină să crezi! O jurnalistă a dat rateuri în direct! Întrebarea ei l-a șocat pe intervievat! Câtă lipsă de profesionalism! Dumnezeule, e momentul ideal să părem deștepți și să aruncăm cu pietre!

Ce să spun… O tipă, X, era la televizor. Discuta pe un subiect (aparent) extrem de important, trebuia să țină publicul în priză și ea… și-a dat cu stângul în dreptul când a deschis gura și aproape i-a mărturisit invitatului că habar n-are cu cine vorbește.

Continue Reading

(Anti)reclamă la Șapte Pietre

Scriu aici, pentru a-mi asuma vina. Pentru prima dată în cariera de blogger am ales să-mi încalc propriile reguli și am șters o postare. De fapt, nu am șters-o, doar am pus-o pe pauză. Postarea va redeveni vizibilă în orice moment în care voi conștientiza că unii oameni chiar nu știu să profite de șansa ce li se oferă.

Ok, deci am făcut să dispară o postare de pe blog. Cel despre care pe drept scrisesem și-i făcusem antireclamă a devenit, între timp, mai bun? Posibil să nu. Sau, Doamne ajută!, poate că da.

Continue Reading

Hai cu lecţia de bun-simţ

Astăzi a fost o zi în care, mai mult ca niciodată, am simţit ca sunt luată de proastă. Că mi se dau sfaturi şi mi se impun chestii despre cum să-mi fac treaba – de la persoane nu tocmai avizate. Ok, înţeleg. Sunt jurnalist, deci sunt, automat, un om rău. Caut doar sânge şi porcării, nu ştiu ce e aceea etică, uneori scap din lesă şi muşc. Le accept pe toate, pentru că m-am săturat să explic lumii că, acolo unde lucrez eu, mi se respectă munca. M-am săturat să explic că dau şi ştiri de bine, iar atunci când e ceva de rău, dacă oaia neagră va accepta să ofere o declaraţie şi nu va alege varianta de a-mi trânti uşa ori telefonul în nas, va echilibra semnificativ articolul.

Încerc să-mi fac treaba, cum pot eu mai bine. Onest. Chiar dacă fac parte dintr-o lume în care-s privită drept bau-bau. În contexul ăsta, mă disperă la culme să mi se dea lecţii. Nu-i vorbă, de învăţat am până la moarte şi dincolo de ea! Numai că, mai depinde şi de lecţii…

Continue Reading

Durere ciopârţită în direct

Aseară, voiam să scriu ceva despre ştirile Kanal D, dar cred că modul în care mi-aş fi exprimat gândurile ar fi scos din mine tot ce-i mai rău. Aşa că, am tras aer în piept, mi-am înecat înjurăturile şi am hotărât să mă liniştesc. Fără intenţia de a renunţa, totuşi, la această postare.

În general, faţa lui Christian Sabbagh mă amuză. Felul lui de a zice, pe la 19, după jumătate de oră de la începerea jurnalului, „bine v-am găsit!”, e demenţial! Felul lui, de a-şi da cu părerea la fiecare final de material, cu un glas mieros, de bătrân înţelept… este o glumă pe faţă! Trecerea de la o ştire la alta e mereu făcută în trei paşi: rotirea scaunului, schimbarea camerei de filmat şi… BAU! Pentru că, bătrânul înţelept cu voce mieroasă se transformă imediat într-un prezentator feroce, cu o voce puternică, de te bagă în sperieţi! Pentru că ştirile de seară de la Kanal D sunt un Halloween continuu… un scenariu de groază – prin conţinut şi prin maniera „profi” de realizare a jurnalului.

Atentă la prezentator, cu zâmbet tâmp, nu mai reuşesc să mă întristez la noutăţile cu morţi, răniţi, babe violate şi politicieni corupţi. Aseară, însă, amuzamentul s-a transformat în nervi, o dată cu transmisiunea în direct, făcută din casa unei amărâte, căreia i-a murit bărbatul în accidentul din Ungaria. Accidentul în care 14 oameni au murit, striviţi de un TIR. Ei, ideea e că madam Dana, reporteriţa, era cuprinsă de patosul directului şi de drama familiei. Cu o faţă crispată, băga şi mai tare cuţitul în rană. Te doare, nu-i aşa?, Ce simţi acum, când ştii că n-o să-ţi mai vezi bărbatul intrând pe poartă?, Ce-o să-i spui copilului tău?, Nu mai ai cuvinte! Îţi vine să strigi în gura mare, nu?!

Continue Reading

Distractia unor suflete veninoase

In copilaria mea, in parcul din Alexandru intalneam adesea un barbat bolnav, cu minte de baiat, care se balanganea din toate cele cand mergea. Il chema Costel, dar lumea ii spunea Robocop

Prezenta lui nu trecea niciodata neobservata. Unii si altii il luau la misto, iar el se supara tare. Tipa si-i certa dar, degeaba… Apoi, se intalnea cu cate o batranica, de la care primea un banut, un mar sau altceva bun – numai ca sa taca…

Costel isi acceptase destinul de Robocop, dar nu uita sa le aminteasca celor care radeau de el: Aveti capul ala pe umeri numai ca sa nu va ploua in gat!

Continue Reading