Elena era un spirit liber. De mică, i-a uimit pe cei din jur cu personalitatea ei puternică. Avea o siguranţă de sine şi-o gândire limpede, mai ceva ca a unui adult. Credea cu tărie că un cap sănătos, două mâini şi două picioare, un suflet bun – pot face, împreună, treburi de ispravă. După lucrul acesta se ghida în viaţă, fără să se plângă de poticniri sau să se gândească măcar să renunţe la îndeplinirea vreunui vis.

Era o fire independentă, fără a fi o singuratică. Era puternică, fără a fi nepăsătoare. Era un om responsabil. Pentru că ştia că libertatea înseamnă responsabilitate. Avea încredere în forţele ei. Ştia că nu e perfectă şi îşi asuma defectele, punându-şi, astfel, în valoare calităţile. Îi plăceau oamenii, îi ajuta, îi asculta, îi alina. Iar cei din jur o iubeau ca pe ochii din cap! O respectau şi o aveau drept model. De aceea, au suferit atunci când, într-o zi, Elena a decis să plece. Departe şi pentru mult timp, totuşi, cu promisiunea că va reveni.