• Te-Ve(de),  Vorbe de duh

    Motive pentru care urmăresc o competiție – show tv

    Dacă urmăresc o competiție – show tv, o urmăresc întorcând-o pe toate fețele, nu doar pentru a ține scorul.

    Pe mine mă interesează cum pierd și cum câștigă oamenii. Cum se poartă în situațiile limită, cum își asumă sau nu greșelile, cum înjură sau nu, cum se dau cu fundul de pământ sau nu, cum se întristează, cum se bucură, cum vorbesc cu ceilalți, cum vorbesc despre ceilalți, cum își pun și cum le cad măști, cum cedează, cum se redresează, cum pun piedici, cum glumesc, cum invidiază, cum știu să respecte… și tot așa.

    Nu o fac în stil de bârfă, nici ca să-i judec, ci pentru a înțelege mai bine oamenii, în complexitatea lor. Pentru a discuta cu Maria pe cazuri concrete, pentru a o lăsa să-și răspundă singură la unele întrebări, pentru a observa cum se văd din exterior anumite calități, dar și multele defecte pe care, în măsuri variate, cu toții le deținem.

    Motive-pentru-care-urmaresc-o-competitie-show-tv