În luna mai, anul acesta, am fost la premiera spectacolului „Steaua fără nume”, la Ateneul Tătărași. Am ieșit de acolo învăluită într-un amalgam de emoții, de întrebări, de zâmbete și lacrimi. Și… recunosc, am fost atât de răvășită și, într-un final, de egoistă, încât n-am putut să vă povestesc trăirile mele. Ideile îmi galopau în minte și în suflet, dar nu voiau să iasă la suprafață. Până la urmă, cine sunt eu să vorbesc despre dragoste, despre fascinația lumii de altădată, despre suflete pereche, stele fără nume, iubiri împărtășite și neîmpărtășite?…

Apoi, am regretat starea de slăbiciune care mă cuprinsese! Adică, păstrând totul pentru mine… v-am negat vouă șansa de a petrece o oră și jumătate într-o gară și într-o altă viață!