• Vorbe de duh

    Prăbușirea începe în 3, 2, 1… – … și prăbușirea a rămas o amintire

    Uneori, găsești amintiri prin care poți revedea începutul prăbușirii tale! Doamne, e amețitor! Și-atât de departe! Și-atât de uitate-s toate, încât nici nu mai reușești să povestești cu detalii câte te-au rănit.

    Dacă te-ai chinui un pic, probabil că ai reuși să reînvii ceva. Dar îți dorești asta? Ești suficient de puternic? Ești vindecat? Spui că da – dar nu-ți vine să încerci marea cu degetul, doar ca să afli dacă-i udă!

    Creierul e fantastic, prin modul lui în care închide unele părți de viață în dulapuri ferecate cu zeci de lacăte. Însă și sufletul e fantastic, prin felul în care permite câte unui lacăt să se deschidă… pentru a face curățenie.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Glasul salvării – ambulanțe în misiune

    Veronica este singura bunică pe care am cunoscut-o și de care m-am bucurat până la 18 ani. Și ea s-a bucurat de noi, de nepoții ei. Cu câteva lui înainte de a pleca în veșnicie, mai avea o emoție care-i menținea zâmbetul pe buze. Vecina de palier pe care o îndrăgea tare era însărcinată! Abia așteptau, amândouă, gâgâlicea.

    Într-o noapte de noiembrie, la blocul bunicii au ajuns două salvări. Una pentru a încerca să resusciteze o doamnă în vârstă, alta pentru a lua o gravidă la maternitate. În acea noapte de noiembrie, schimbul s-a făcut la etajul unu – o viață venea și alta pleca…

    N-am auzit acele salvări de noiembrie. Dar bănuiesc că au sunat amândouă la fel… jalea și fericirea au uneori același glas.

  • Din online,  Publicitare

    Bucuria unei cutii din lemn – să prindă viață în mâinile Anei

    Îmi place să adun amintiri. Și să le depozitez. În calculator, în suflet, în cutii și în cutiuțe. Îmi place să adun cutii și cutiuțe, chiar dacă fix acum n-am nevoie de ele. Nici nu știi când se va ivi ocazia să le umplu! Cu fotografii, clămițe, șosete, pixuri, jucării mărunte, cercei, iconițe, cafea sau bomboane… Îmi cumpăr biscuiți doar pentru cutiile cu personaje din desenele animate și mă bucur nespus atunci când primesc o cutie faină și… goală! Deja e suficient de prețioasă pentru mine, ca să-mi mai doresc să conțină ceva! 🙂 Din hârtie, carton, tablă sau lemn, din pânză, turtă dulce, sticlă sau plastic, orice cutie și orice cutiuță poate avea farmecul ei. Și rostul său în lume. Am mai spus eu pe aici, dar nu știu dacă v-ați prins: îmi plac cutiile și cutiuțele! 🙂

    Și, atunci, cum să nu-mi placă maxim munca Anei? Cum să nu admir o femeie, mamă la început de drum, care și-a descoperit o pasiune mai mare decât a mea? Ana nu doar că adoră cutiile – ea le dă viață!

  • Ale tinereţii valuri,  Competiţii

    Amintiri dintr-o felie de pâine cu unt

    Vai di capu’ tău! O să scoată ăștia untu’ din tine! Tot timpul mi-a plăcut amenințarea aceasta – spusă uneori cu seriozitate, în alte dăți cu satisfacție, de fiecare dată cu accent și cu apăsare pe untu’!

    Eu sunt, de felul meu, o persoană care vede tot ceea ce se discută. Așa că, oricât de speriată ar fi trebuit să mă simt sau să mă arăt, niciodată n-am putut să fac pe plac cuiva! Căci mereu, la auzul acestor cuvinte, am izbucnit în râs,

  • Publicitare

    Amintiri peste timp

    Prima dată, am văzut invitaţii pentru botez handmade la o prietenă din străinătate. Ideea asta mi s-a părut fabuloasă. Pentru că scrisorica era copilăroasă şi dulce, frumos personalizată şi grabnic dătătoare de zâmbet! Mă gândeam, pe atunci, că va mai trece o viață până când munca unor mâini dibace va ieși la lumină și pe aici, la noi.

  • Ale tinereţii valuri,  Pietre...

    Amintiri în întuneric

    În această după-amiază, am stat o oră în întuneric. Pe la 17.30 s-a luat curentul. La noi, la un vecin, la unii şi la alţii – dar nu la toţi! Cei care aveau lumină se plângeau că nu mai au cablu, internet şi ton la telefon. Ba chiar am fost întrebaţi şi noi: Bine, bine, nu aveţi lumină, da’ cablu aveţi?!? Am izbucnit instant în râs! 🙂

    Mariei i-a placut mult atmosfera asta, romantică. Am aprins candela, ne-am jucat cu lanterna, cu telefonul şi am mâncat la lumina lumânării. Lumânarea mi-a amintit de copilărie. Pe vremea mea…