Am colindat şi am dăruit zâmbete!
Sunt foarte fericită. Şi, emoţionată! N-am făcut nicio gaură în cer, dar am avut parte de o acţiune frumoasă. Alături de prieteni şi de prieteni ai prietenilor! Am avut bucuria să revăd persoane dragi! Am avut bucuria să cunosc oameni pe care îi ştiam doar din spatele ecranului de calculator. Am avut bucuria să cunosc şi lume nouă! Persoane care s-au alăturat chemării – pentru că aşa le-a dictat lor sufleţelul! Tuturor, le mulţumesc mult şi le rămân veşnic recunoscătoare!
Hai să colindăm pentru ei!
Am primit un mail de la un om special. De la un om în fața căruia nu voi înceta vreodată să mă plec. De la un blogger mare – care a avut încredere în mine și m-a sprijinit încă de la prima campanie pe care am demarat-o pe cont propriu, pe blog – la începutul acestui an.
Chinezu – căci despre el este vorba! – mi-a dat o îndeletnicire. Mie și vouă. Nouă, OAMENI – în fiecare zi! El m-a rugat să vă rog ca să ne dăm o întâlnire sâmbătă, după-amiază :). Și, să mergem împreună, în număr cât mai mare, bloggeri și prieteni de bloggeri, cu suflet deschis – să cântăm o colindă, două, trei – în fața unei mașinării simpatice.Globuri cu suflet – început de bucurie
M-am gândit mult – și m-am gândit bine! Știam încă de prin vară unde va merge Moș Crăciun de pe Șapte pietre. De atunci și până acum nu s-a schimbat planul făcut. Prin urmare, știu unde va merge, în acest an, Moș Crăciun!
Și-am căutat un nume pentru campanie. Și, am avut un moment de tresărire. Pentru că, aș putea face o campanie strict pe cont propriu, sau aș putea continua o tradiție! Fapta bună este aceeași, indiferent de numele pe care îl poartă acțiunea. Și, totuși, dacă fapta cea bună s-ar numi Globuri cu suflet – nu ar fi absolut minunat!? 🙂Fii şi tu alături de Andrei! (din culise)
Aseară am fost în direct la TVR Iaşi, în emisiunea Est Meridian. Am fost în calitate de reprezentant al Evenimentul Regional al Moldovei – cotidian care susţine, după cum ştiţi, copiii speciali!
Am vorbit despre Andrei Popa – tânărul de 17 ani care, în urma unor repetiţii de aerobic a căzut în cap – şi-a fracturat coloana şi a rămas paralizat de la gât în jos. Pentru recuperarea lui sunt necesari 100.000 de euro! Care se vor strânge! Sper! Pic cu pic!Fii şi tu alături de Andrei!
15 septembrie la Mia Casa – Inculeț
Am putea spune că 15 septembrie a fost o zi cu semnificație. Iar elevii care vin la Centrul de zi Mia Casa – Inculeț au început, cumva, școala – sâmbătă.
Fiecare dintre cei 27 de copii a avut pregătit câte un ghiozdan cu:
Școala începe cu dreptul – datorită ție!
Dragii mei prieteni, cunoscuți și necunoscuți! (Sună pompos, dar pentru că vă uniți mereu în fapte bune și îmi sunteți alături, necondiționat – chiar așa vă consider – prieteni!) Ieri am mai încheiat un eveniment, în urma căruia copiii de la Mia Casa – Inculeț, Bârnova, pot spune cu adevărat: Vine școala, bine-mi pare! Și pot spune asta, datorită vouă! Pentru că ați promovat campania, pentru că v-a păsat, pentru că ați dăruit din puținul vostru!