Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
Baba Anda și adolescenții – lecție (necerută) la ceas de seară
Aseară făceam un badminton cu prunca, în parc. În apropierea noastră, la o masă, s-au așezat patru fete și un băiat, adolescenți simpatici. Au început să joace cărți.
– Ce proastă ești!, a exclamat puștiul, la un moment dat.
Maria a căscat ochii mari și s-a întors spre el. Dar el și ele erau în lumea lor. Vorbeau și râdeau și, se vede treaba, lui îi plăcea să fie în vizorul amicelor sale.
– Să nu permiți nimănui să-ți vorbească așa!