Șapte lucruri pe care le spune lumea fix atunci când ar trebui să tacă
Când ai de gând să te căsătorești și tu, ca tot omu’? Aceasta e principala întrebare a vieții oricărui tânăr și pornește de pe la 20 și ceva de ani. Poate continua până la adânci bătrâneți, dacă omu’ chiar îndrăznește să nu-și găsească perechea potrivită
de pantofi. Mai mult decât nefericită, întrebarea e sfredelitoare – mai ales pentru sufletele unor oameni care chiar și-ar dori o familie, copii, o viață alături de cineva.Dar faceți și voi copii! Sunt pro viață total și mi-s dragi copiii de mor! Dar gândește-te bine la ce și la cât știi din viața celor ce nu fac copii.
Maria spune
Copila mea este în perioada aceea în care, fix atunci când doi adulți vorbesc, ea își amintește ceva. Nu doar că își amintește – dar în acel moment trebuie să și spună totul. Așa cum era de așteptat, se dovedește, de multe ori, că amintirile se inventează din mers și că, de fapt, ne confruntăm cu problema celor trei secunde în care nu i s-a acordat atenție.
Buuun! Uneori lăsăm de la noi, în alte dăți o atenționăm că nu-i frumos, apoi îi explicăm că la vorbă se stă la rând – exact ca la coadă la covrigi, că trebuie să-i respecte pe cei din jur, mai ales dacă sunt/ vorbesc înaintea noastră, bla bla bla.