Pauză
Ce mai la deal, la vale… luna asta cam într-o pauză am fost pe blog. Însă, de acum intrăm în pauză oficială! 🙂
Sper să ne întoarcem cu povești multe și frumoase, cu chef și timp și spor la scris, cu mai multă energie. În septembrie!
Discuție cu sufletul, la început de post
„E început de Post, timp numai bun pentru (re)naștere. Începe Postul, suflete, pornește și tu pe cale! E cale de Smerire dar, mai presus de toate, e cale de Iubire”.
Așa vorbește Andreea cu sufletul ei acum, la început de post.
Șocul de a îți găsi parul din ochi
Faza aceea cu paiul și cu parul e perfect adevărată. Știu că, în general, nu ne place să constatăm că avem un par în ochi. Doar suntem cei mai corecți, cei mai drepți, cei mai imaculați. Inclusiv atunci când greșim o facem pentru că… altfel nu s-ar putea. Așa ajungem să greșim, doar ca să avem dreptate.
Trec ore și zile și ani la rândul, în care dăm din cap dezaprobator, atunci când alții o iau pe arătură. Ce dacă devierea lor e cam aceeași și, poate, chiar mai puțin semnificativă?
Șase ani de Șapte pietre
Pietrele mele se numără, se gâdilă între ele, se hârjonesc. Sunt șapte – și, astăzi au parte de șase lumânări. Își freacă palmele a bucurie, că trec în anul șapte – și-și fac tot felul de planuri de viitor.
Șapte pași pentru nefericire
1. Ridică-te supărat din pat și privește-te în oglindă. Ți-au mai ieșit un coș, un rid și un fir alb. Stoarce coșul, smulge firul și rămâi încruntat. Să nu zâmbești! N-ai niciun motiv! În plus, zâmbetul încrețește pielea!
2. Gândește-te că, dacă ziua de ieri a fost nașpa, cu siguranță, cea de astăzi va fi oribilă! Nimic nu va merge bine, mai ales că ești înconjurat de leneși, scorpii și neadaptați. Totuși, tu străduiește-te să fii tata și mama lor, să afle ei cine ești tu!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
