Calul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Poate că în vremea copilăriei, mulți dintre noi, văzând icoana Sfântului Gheorghe, ne-am întrebat de ce sfântul este reprezentat călare pe un cal, de cele mai multe ori unul alb. Care este legătura dintre sfânt și calul reprezentat?
Asta s-a tot întrebat și pasionatul de serviciu în materie de cai :).
(Anti)reclamă la Șapte Pietre
Scriu aici, pentru a-mi asuma vina. Pentru prima dată în cariera de blogger am ales să-mi încalc propriile reguli și am șters o postare. De fapt, nu am șters-o, doar am pus-o pe pauză. Postarea va redeveni vizibilă în orice moment în care voi conștientiza că unii oameni chiar nu știu să profite de șansa ce li se oferă.
Ok, deci am făcut să dispară o postare de pe blog. Cel despre care pe drept scrisesem și-i făcusem antireclamă a devenit, între timp, mai bun? Posibil să nu. Sau, Doamne ajută!, poate că da.
Tradiție și partitură – două iubiri într-o inimă de rom
Un băiat de 14 ani cântă după ureche la acordeon, orgă și saxofon și visează cu partitură, papion și clarinet, spre marile scene ale lumii.
Atunci când vorbești despre satul Zece Prăjini, gândul îți zboară la muzică, la romi, la petrecere și la voie bună. Aflat la granița dintre județele Iași și Neamț, satul din comuna Dagâța și-a căpătat numele de la împroprietărirea cu câte zece prăjini de pământ a romilor sloboziți din robie. Numele a devenit renume – după ce ursarii s-au transformat în lăutari. În nicio casă dintre cele aproximativ 150 nu există vreun bărbat care să nu știe să cânte la cel puțin un instrument.
Am călătorit alături de Valeriu Ștefan
I-am văzut fotografia pe site-ul Radio Iași. Am citit titlul și am tresărit. Apoi, m-am pierdut în privirea lui…
Eu știu un tren care-oprește în țara luminilor din ochii tăi,
Acolo coboară, preț de-o secundă, luminile din ochii mei…
Nu mă puteam dezlipi de țara luminilor din ochii lui… Prin minte mi s-au derulat secvențe întregi, emisiuni și ani frumoși! M-am trezit zâmbind și povestind, ca de atâtea ori, despre omul Valeriu Ștefan. Și-ai mei m-au ascultat încă o dată, și m-au ținut de mână, și au zâmbit cu mine – de bucuria și cinstea pe care o simte cineva care poate spune, peste vremuri: Și eu l-am cunoscut!
– Câți ani ai?
Corpul meu, dreptul meu – așa o fi?
Corpul meu, dreptul meu. Așa este. Vrei să-ți tunzi părul din urechi, să-ți strângi un coș din barbă, să te vopsești în dungi ori să-ți tai nasul, e dreptul tău. Însă, când în tine se naște o viață – e dreptul tău, în calitate de gazdă, s-o ucizi și s-o dai la gunoi? Dreptul celeilalte vieți unde este? Despre dreptul celuilalt trup când mai vorbim?
Să generalizăm, ce pădurea mea!?
Patima noastră e aceea a generalizării. Generalizăm. Mult și bine. Și, mereu divagăm de la subiect, în încercarea de a ne demonstra adevărurile. Punem întrebări, dar nu acceptăm răspunsurile – dacă nu sunt fix acelea din mintea noastră. Considerăm c-am câștigat bătălii… Și, totuși, nu suntem fericiți.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
