Zece ani și-o veșnicie
Sfinții Împărați Constantin și Elena mi-au făcut un dar de preț acum zece ani, cu două zile în avans. O primă plimbare cu iubitul meu. A fost prietenul meu vreo doi ani și soțul meu – aproape opt.
Am absentat din lumea virtuală – și nu m-am săturat încă :)
Nu știu dacă și-a dat cineva seama c-am lipsit ori dacă i-a fost dor cuiva :)). Nu știu nici dacă-i pasă cuiva ce mai fac (bine, merci, apropos!). Dar știu că vreau să povestesc din experiența asta și din învățămintele pe care le-am tras.
Am cam foarte absentat din lumea virtuală. Nu în totalitate, deoarece serviciul presupune calculator și rețele de socializare. Dar pe conturile personale n-am activat, iar cu răspunsul la telefoane și la sms-uri nu m-am omorât. Așa că profit să spun acum Hristos a Înviat! și, cu bucurie să răspund la bucuria voastră: Adevărat a Înviat!
Revenind. Uneori e nevoie de o pauză. Poate că de multe ori ne-o promitem – mâine! – și tot de multe și de multe ori o amânăm.
Privirea de dincolo de fotografie
Din fotografia aceasta, părintele Cleopa mă privește destul de des. Atunci când îmi amintesc să mă apropii de el, să-i spun săru-mâna și să-i cer o binecuvântare, dar mai ales atunci când mă așez cu fundul pe scări și vorbesc la telefon.
E o fotografie de pe un hol de la serviciu –
La aeroport, Iașii prind aripi!
Eram în 2005. Un an ploios tare, cu inundații și cu multe necazuri. Prin urmare, „necazul” meu de a face mai mult de zece ore de la Iași la București cu trenul, pe o rută ocolitoare, mi s-a părut cel mai mic. De șocat m-a șocat, însă, altceva. Zborul din capitală până în Spania, care a durat două ore. Păi, cum să fac zece ore în țara mea, din punctul X în punctul Y, și să trec peste mări și țări și nori de poveste în doar două ore?!
Pe atunci, știam numai așa, de chestie, că aveam aeroport și în Iași.
Grădinăritul – bucuria dragilor mei
Nu trebuie să stai la țară – nici măcar la casă, în oraș, ca să te îndeletnicești cu lucratul pământului. Eh, clar că e mult spus… dar măcar cu întreținerea unui mic spațiu verde… tot poți!
Când eram eu copilă, ieșeam cu tata și săpam în grădina din fața blocului. În 2012, fără a cunoaște detaliul acesta din „istoria familiei Epure” :), George a început să aducă flori și copăcei și s-o scoată pe Maria la grădinărit. De atunci, an de an au acest obicei – care le oferă un prilej fain de a petrece timp împreună,
Citesc cartea lui Jonathan Jackson
Jonathan Jackson este câştigător a cinci premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”. E cunoscut şi din rolurile pe care le-a avut în alte filme precum „Nashville”, „Tuck Everlasting” sau „Insomnia”, unde a jucat alături de Al Pacino şi Robin Williams. Jonathan este și vocalistul formației Enation și autor al lucrării „Book of Solace and Madness”, publicată în 2012. Locuiește în Nashville, Tennessee, unde își petrece timpul alături de soția sa, Elisa, și cei trei copii ai lor.
S-a convertit la Ortodoxie în urmă cu aproape cinci ani și, așa cum mărturisea într-un interviu,
Eu sunt de pe altă lume
Eu sunt de pe altă lume. E suficient să-mi zâmbești, să-mi vorbești frumos, să ai mereu o vorbă faină la tine – și mă umpli de fericire! Nu contează cine ești, ce funcție ai, cum ești îmbrăcat sau care e idealul tău în viață. Contează să fii om și să știi că veselia se revarsă din suflet!
Eu sunt de pe altă lume. Nu mă iubești – nici nu te oblig să mă iubești. E dreptul tău să nu mă placi așa cum, în timp, dresându-mă bine, a devenit dreptul meu de a nu pune la suflet toate părerile, ideile și închipuirile pe care le ai tu despre mine.
Eu sunt de pe altă lume. Nu-mi place să mă dau cine nu sunt, nici nu-mi place să mă dau după cireș –
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
