Când îți dai Like la propriile postări, din propria ta pagină…
… e ca și cum te-ai vedea în oglindă și te-ai minuna în gura mare de cât ești de frumos/ frumoasă! Like!
… e ca și cum ți-ai asculta propriile gânduri și n-ai înceta să-ți spui cât ești de deștept/ deșteaptă! Like!
… e ca și cum ai avea nevoie de niște pupi și ești primul care oferă două buze, garant pentru cei care vor veni din urmă… Like?!
Un strop de lumină pentru Ovidiu Simion
Despre Ovidiu și despre mâinile lui minunate am tot auzit, de la cunoștințe și de la prieteni. Un om care vede cu degetele mai mult decât cu ochii și care te poate repara dacă te-ai stricat de spate (și nu numai…). Este un om bun, care merită să se întoarcă spre el atenția, bunătatea, omenia, lumina.
Ovidiu Simion are 43 de ani și este kineto-masoterapeut în Iași. S-a născut cu o boală genetică numită retinopatie pigmentară. Acest diagnostic, care îl ține destul de mult în întuneric, nu l-a împiedicat să lupte pentru o viață cât de poate de firească.
În așteptarea clopoțelului, dau apă la șoricei
Peste fix o săptămână va suna clopoțelul. Și clopoțelul acesta va suna altfel. Altfel decât l-am auzit până acum, altfel decât l-am perceput până acum. Clopoțelul acesta îmi va purta copilul spre o lume nouă. Clopoțelul acesta va petrece multe dimineți alături de copilul meu și-i va răsuna în urechi uneori plăcut, alteori iritant, în alte dăți cu bucurie, iar în altele însoțit de un oftat… precum glasul unei mame… 🙂
Retrăiesc emoțiile inocente și inconștiente de acum 26 de ani. Din prima mea zi de școală. Retrăiesc și emoțiile de acum șase ani, când îmi țineam prunca la piept și intram într-o altă școală…
Cum va fi copilul meu – adultul de mâine?
Copilul meu va fi un adult fericit, bun la suflet și demn. Cel puțin, asta îmi doresc pentru el și pentru asta încerc mereu ca eu să pot fi educator și exemplu. Să-i fiu mamă și prieten bun, punct de sprijin și de echilibru. Să am mereu brațele pregătite pentru o îmbrățișare, să am mereu brațele „descuiate” pentru a-i oferi spațiu și libertate.
Iubirea e necondiționată, dovedită prin fapte și rostită oricât de des – dar nu neglijăm nici explicațiile, regulile și responsabilitățile.
Pare ușor dar, Doamne, ne împiedicăm și ne împotmolim când ne e lumea mai dragă! Și-nvățăm să ne acceptăm nereușitele, să ne cerem iertare, să ne ridicăm și să mergem mai departe.
Prima zi – revelion de septembrie
Cum ai petrecut noaptea care tocmai a trecut? Sau, altfel: cum ai petrecut revelionul? 🙂
Elodia și OTeVizarea neamului românesc
Cică s-au împlinit ieri nouă ani de la momentul în care a izbucnit cel mai mediatizat scandal despre cea mai mediatizată dispariție – după cea a ciobănașului din Miorița. Cu siguranță, dacă existau Dan Diaconescu și OTV + marele detectiv Luis Lazarus în vremea Mioriței, se filma sau se regiza nunta și vedeam în direct cum a căzut o stea, cum soarele și luna țineau cununa, cum munții erau preoți, brazi și păltinași deveneau nuntași… și tot așa.
Dar cum n-au avut DD și ZeroTV șansa asta, au profitat de Elodia Ghinescu în cel puțin 240 de episoade, în care fiecare episod era de câteva ore, în care audiențele creșteau precum Făt-Frumos, în care oamenii vorbeau verzi și uscate și-și puneau întrebări care mai de care mai deștepte, precum:
Buni, răi – sunt ai mei! 33 :)
Anul trecut am împlinit 32 de ani și ceva nemulțumiri la suflețel. Mă gândeam – de fapt eram sigură – că până anul acesta se vor rezolva toate. Am avut dreptate :). Nu s-au rezolvat chiar așa cum speram eu, dar multe s-au schimbat. Atât de multe, de mari și de grele, încât îmi vine să râd de nemulțumirile de la 32. Și-mi vine mai cu foc să conștientizez bunele, să mă bucur de mărunțele, să dau slavă lui Dumnezeu. Căci nimic nu se întâmplă fără un rost.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
