Am fost la emisiunea „Oameni de poveste”
Sunt un… om de poveste! 🙂 Sau, cel puțin, așa s-a tot chinuit Adina Șuhan să mă facă să cred.
Am fost ieri la TeleM, la emisiunea Oameni de poveste. Și iar m-a descusut Adina și m-a sucit și m-a răsucit pe toate părțile, de-am vorbit despre blog, despre hramul Sfintei Parascheva, despre Iași, despre Kooperativa 2.0, despre Doxologia,
Compunerică despre cum văd unii iubirea
Iubirea e liberă. Și frumoasă. E acceptare și corecție și luptă spre bine. E încredere și respect.
E jurnal de fericire și de amintiri. E rutină și furtună, e dulce și amar, e asemănare și completare. E împreună. E pentru o secundă sau pentru o viață. E suflet deschis și pansament pentru suflet. E sinceră. Doare – de prea multă iubire și bucură – prin nesfârșitele bucurii.
Iubirea e liberă. Liberă să înceapă, liberă să existe, liberă să se sfârșească. Cine crede în ea nu-și ține iubirile în lanțuri. Iubirea e îmbrățișare și eliberare. E apropiere și depărtare. Poate rezista și în neiubire și nu se sfârșește odată cu omul.
E responsabilitate și asumare, e inconștiență și invitație la visare. E binecuvântare.
Citește și:
Unde-i capătul unei familii?
Mi se tot amintește, în ultima perioadă, că într-o căsnicie „Până la capăt” merg doar cei puternici. Obsesiv găsesc distribuit acest articol și altele, pe același subiect – și le frunzăresc, de fiecare dată, altfel. Punând accentul pe diferite corzi… toate sensibile și dureroase. Unde-i capătul unei familii?
Observ că-s din ce în ce mai puțini oamenii puternici. Șoc și groază, se pare că nedescoperirea perfecțiunii îi ajută și îi motivează pe mulți să fugă.
Zâmbetul – mă bagă și mă scoate din necazuri
Sunt și am fost dintotdeauna omul care a crezut în soarele care apare după furtună. Furtună provocată de mine sau provocată de alții, furtună din care am decis să fac parte, furtună în care am fost aruncată din greșeală sau cu forța. Până acum, slavă lui Dumnezeu, am reușit să tot văd soarele. Chiar și atunci când mă aflam mână în mână cu deznădejdea, soarele s-a încăpățânat să apară și pe strada mea. Parte din soare e și zâmbetul meu.
Foto: Oana Nechifor Zâmbet care, chiar dacă am crezut că-l voi pierde cândva, mi-a rămas aliat. Și nu e soare provocat de dinții poate (prea) galbeni :), ci e un soare și e un zâmbet care izvorăsc din suflet. Probabil că fără să zâmbesc aș muri.
Sunt părinte, vreau să mă joc! Antrenorul meu este Mirela Retegan
Pe Mirela Retegan, Antrenorul părinților, o urmăresc de multă vreme și nu pot decât să mă bucur atunci când, citindu-i recomandările despre cum să ne jucăm cu cei mici, cum să reacționăm la perlele, necazurile, simpăticiile și toanele lor… eu răspund: Hei, dar fac asta deja!
FIKA – pauza de fericire fără… zahăr!
E bine să bei cafeaua fără zahăr. Da! Bla, bla… Asta-i, în general, teoria. Însă practica ne zaharisește viața… și cafeaua.
Toate se întâmplă până când dai de-o cană adevărată – de cafea adevărată! Și atunci afli, cu surprindere, că o cafea adevărată nici măcar nu are nevoie de zahăr, ca să-ți placă. (Re)descoperirea aceasta am făcut-o alături de amicii bloggeri din Kooperativa 2.0 Iași. Cu ei am fost până-n Suedia, ici-colea, prin centrul Iașului, în apropierea Librăriei Junimea! 🙂
Am fost, adică, la FIKA – o cafenea creată după un concept suedez,
Serviți o lecție despre servitul mesei
Servim micul dejun la ora 7.00, apoi servim prânzul la ora 13.00 și servim cina pe la 19.00. Dacă mai apucăm, mai servim și două gustări.
Asta cu servitul mesei încep s-o aud din ce în ce mai des la oameni care nu-s ospătari, nici chelneri, dar care… servesc la greu!
Nu, dom’le… de fapt… ei mănâncă! Iau masa. Dar li se pare mult mai interesant să exprime altfel.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
