La braț cu veșnicia
Veșnicia începe cu o secundă. Cu un minut. Cu o oră. Cu o zi. Cu un an…
Începutu-i mai greu. Apoi, te obișnuiești cu gândul că nimic nu-i veșnic și că, totuși, oricând e loc de-o veșnicie.
De multe ori amânăm o decizie și-o cântărim, o răsucim pe toate părțile și-o amețim. Sunt multe regrete. Și-i multă teamă la mijloc. Cui nu-i e frică de veșnicie?
Dacă viața-ți oferă o rochie albă… fă-i un model!
Nu mă omor după revistele-program tv. Se pare, însă, că orice chestie poate avea utilitatea ei – chiar mai presus de fix utilitatea ei
Alexandra: „Inima mea face, în sfârșit, tic-tac!”
Prima bucurie pe care Alexandra Luca mi-a spus-o a fost că inima ei face, în sfârșit, tic-tac! E aproape de neînțeles pentru inimile noastre relativ sănătoase. E aproape de neînțeles pentru noi. Un om a trăit 25 de ani cu o inimă șuierătoare și foarte grăbită… și acum se bucură de firescul inimii-ceas: tic-tac!
Alexandru al Alexandrei stă dimineața cu capul pe pieptul ei și, la rându-i, ascultă: tic-tac! E fascinat de tic-tac-ul pe care i-l șoptește inima soției sale!
Sfinții Împărați Constantin și Elena
Înainte de o luptă importantă, în care existau puține șanse ca împăratul Constantin să iasă învingător, s-a întâmplat o minune. Ziua în amiaza mare au apărut pe cer o cruce luminoasă și un mesaj scris din stele: Prin acest semn vei învinge! Apoi, noaptea, Constantin a văzut în vis pe Iisus Hristos, care-l îndemna să-și facă steag ostășesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Așa a biruit împăratul în luptă și a eliberat cetățenii Romei de tirania celui care îi conducea – Maxențiu.
Încredințat că ajutorul i-a venit de la Dumnezeul creștinilor, Constantin a oprit prigoana împotriva acestora și a dat libertate credinței în împărăția romanilor.
Când Arie a adus tulburare în Biserică, învățând că Hristos n-a fost Dumnezeu adevărat,
Mai devreme sau mai târziu, culegem ceea ce sădim
Nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită. Zicem asta cu gând rău, conștienți fiind câte faultări primim de la viață. Și de la prieteni… Cu toate acestea, eu cred și în înțelesul bun al vorbei. Cred că binele se întoarce și în toate formele lui… bune!
Dacă ne încăpățânăm să fim buni noi pentru noi, să iubim, să învățăm să aducem zâmbet după lacrimi, să iertăm și să ne simțim bine în sufletul nostru, asta vom sădi și în jur.
Descoperire șoc! Femeile-s perfect de… imperfecte!
Nu sunt deloc fana perfecțiunii. A perfecțiunii pe care trebuie s-o afișezi în public, ca să nu creadă nu știu cine nu știu ce despre tine. A imperfecțiunii mascate cu zece straturi de fard și-a zâmbetului tâmp afișat cu maximă grijă, să nu provoace, Doamne ferește, vreo încrețitură în zona ochilor.
Nu sunt deloc doritoare de perfecțiune din asta, lumească – menită să îți ascundă răni și omenie, să creeze fericire artificială și să te scalde în nefericire crâncenă, atunci când rămâi tu cu
Dulăi morți sau zâmbete – tu ce vezi în oglindă?
Am citit zilele trecute pilde creştine, legende arabe, aforisme orientale… toate adunate în volumul lui Aurelian Silvestru – Copiii Cerului.
M-am înfruptat din povești pline de viață și de învățături! Am fost provocată să umblu prin cufere vechi ale copilăriei. Să găsesc acolo virtuți demult ascunse și apoi să dovedesc maturitatea necesară prin readucerea lor în față, în traiul de zi cu zi!
Vă citesc astăzi o istorioară –
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase