O, om! (versuri de citit, neapărat – scrise de către un sfânt)
O, om!, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume
De tot ce spui în scris sau grai!
De pilda ce la alţii dai
Căci ea mereu,
Poveste cu stele scrisă dimineață, la 4.59
Mi-e dor de stele…, îmi spuneam ieri, pe la prânz. Și-un pic, așa, îmi venea să-mi plâng de milă.
Uite, stelele!, o aud pe Maria aseară, izbucnind din senin. Era 21.30 și două stele sclipeau deasupra băncii noastre. Vai, deja a-nceput să se întunece la ora asta…, am constatat cu uimire. Acum câteva zile, pe la 10.00, încă era lumină. Găsisem deja noi motive de a mă plânge…
Într-o poziție destul de ciudată, eu scursă pe bancă și Maria cocoțată și întinsă pe mine, priveam amândouă stelele – în egală măsură fericite și nemulțumite.
La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că e al meu. Modelul meu de om adevărat și bun, de om vesel și iubit de alți oameni. E minunat și-i tânăr, pentru că așa a știut să se păstreze. Pentru că are drag de viață și pentru că găsește motive de zâmbet în orice întristare. La mulți ani, tata!
E minunat, pentru că-i un bărbat care a știut întotdeauna ce înseamnă casă și acasă. E minunat, pentru că atunci când întorc capul căutând sprijin, mângâiere, un reper – el e acolo.
Sunt bucățică ruptă din el – în multe bune și-n multe pe care lumea le consideră mai puțin bune! 🙂
În august, zilele au gust de… bucurie!
În august… vorbim despre toate cele ce au gust… gusturi bune și bun gust!
Zilele parcă au alt gust în august! Sunt zile cu liniște, zile calde, zile cu numărătoare până la concediu – și zile de concediu. Zile de sărbătoare și zile cu sărbătoriți.
În august, zilele au gust de
Dacă-ți arăt un umăr gol, nu înseamnă că mă cunoști cu totul
Ceea ce scriu e doar o parte din mine. Ceea ce arăt e doar o parte din ceea ce însemn. Ajung în locuri în care nu-mi dau check-in, mă întâlnesc cu oameni alături de care nu mă pozez și cărora nu le dau tag, mă implic în activități prea puțin cunoscute de alții. Viața mea întreagă e știută de Dumnezeu și de mine, iar o parte mai consistentă din viață e deschisă doar câtorva persoane. Viața mea din mediul virtual, deși una activă – e o frântură din ceea ce sunt. Un umăr gol – dintr-un întreg trup.
De aceea, mă uimesc cei care cred că mă cunosc – doar ca să mă judece mai cu spor. Mă uimesc cei care cred că respir între blog și Facebook și, prin urmare, își permit să-și dea cu părerea mai mult decât le permite propria lungime a nasului. Faptul că-mi dezgolesc un umăr – uneori cu grație, alteori stângaci, uneori poate vulgar, alteori surprinzător –
Caravana #eusunt12 – o experiență răcoritoare!
Nu sunt mare microbistă, dar am niște amintiri și niște trăiri fantastice din vremea în care eu eram copilă, iar fotbaliștii erau fotbaliști, bărbați adevărați și profesioniști. Tot pe atunci, știrile sportive conțineau chiar… șoc și groază!… știri din sport. Adică, informații despre ceea ce se întâmpla pe teren – și nu despre nopțile zbuciumate ale unor băiețași grabnic schimbători de gagici, mai experimentați în a-și face freza, decât în a da cu șutul în minge.
Ok, ați înțeles ideea. Din alte vremuri, în calitate de soră a unui frate mai mare și în calitate de fată a unui tată care n-a ratat prea multe meciuri la viața lui, știam să spun cu ușurință nume de fotbaliști și reușite ale lor – mai ales ale celor care au jucat în Echipa națională de fotbal a României!
Prin urmare, atunci când am aflat că am ocazia să-i întâlnesc pe Gabi Balint și pe Bogdan Stelea, i-am perceput ca fiind vechi cunoștințe, oameni dragi, și-am spus imediat că vreau să profit de șansa de a le sta alături într-o fotografie.
Legile ne omoară copiii!
Plâng de furie, de neputință și de groază! Plâng și mă simt capabilă, în secunda asta, să iau de gât toți domnii din țară care ne conduc și care se cred stăpâni pe viețile copiilor noștri! Uneori, nu-i vorba de sărăcie. E vorba despre oameni care, de 27 de ani, fac treburile aiurea! Cu nepăsare maximă și cu nesimțire criminală!
Magda Vasiliu Stoian, prezentatoarea știrilor de la Prima TV, a anunțat că, de trei luni, trece printr-o dramă. Băiețelul ei de 8 ani a fost diagnosticat cu cancer… N-a povestit toate astea ca să ceară ajutor financiar. Se descurcă. Nu se descurcă, în schimb, cu birocrația din țara noastră…
Ce contează că în Italia copilul a fost preluat din prima la tratament, chiar și fără card european de sănătate? În România nu îți poți lua nici concediu medical cum trebuie, d’apoi să faci un dosar întreg la timp… la timp pentru viață!?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase