Depresia de după 24 ianuarie…
Aș vrea să ajung la clipa în care să simt că se întâmplă ceva. Ceva bun. Aș vrea să nu mai trăiesc doar cu speranță sau doar în deznădejde. 24 ianuarie…
Aș vrea să nu mă mai mulțumesc cu fotografii fantastice și cu versuri patriotice… care mă emoționează peste măsură. Aș vrea să-mi condimentez viața cu ele, dar nu doar din ele să-mi trag seva.
– Cum, mami, au murit mulți oameni pentru România? Ahaaa… deci de asta roșul de pe steag simbolizează sângele….
Eu, când ascult Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război
Aspazia Oţel Petrescu – 14 ani în temnițele comuniste și o viață închinată lui Hristos
Aspazia Oțel Petrescu – Foto: ASCOR Cluj Ar fi multe de spus… dar am s-o las pe doamna Aspazia Oţel Petrescu să spună… în șapte fragmente adunate fugar din diverse contexte. Adevărate lecții de viață și adevărate provocări – de-a o cunoaște mai bine, de-a ne cunoaște trecutul mai bine, de a ne apropia de Dumnezeu mai bine!
100 de cruci la 100 de ani
În contextul sărbătorii Unirii Principatelor, dar și a celor 100 de ani de la Marea Unire, la Palatul Culturii din Iași s-a deschis expoziția „Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”. Până pe 4 martie, dacă ajungeți în zonă, puteți vedea obiecte folosite în practica religioasă – icoane, cruci – și lucrări de artă contemporană, cu tematică explicit sau implicit religioasă. Tipologia obiectelor este variată, de la icoană la pictură de șevalet și sculptură, de la artă populară la artă cultă.
Punctul de legătură în toate îl reprezintă Crucea – jertfă de sine asumată, depășire a propriilor limite și a barierelor dintre noi, sprijin și nădejde, semn înscris în creație, al biruinței morții.
„Fragment de istorie” – Valentin Scărlătescu. Foto: Pr. Silviu Cluci Mozol. „Cum se mai bagă Anda-n seamă” ori „Cum să-ți faci dușmani, volumul 14”
Azi dimineață, în curtea școlii, un tată îi povestea super entuziasmat puștoaicei sale niște amintiri din copilărie: „Uite, aici stăteam înainte de a începe orele, după-amiaza. Și, când ieșeau fetele de dimineață, noi le așteptam și le făceam mozol. Mozol e atunci când le bagi cu capu-n zăpadă, când dai cu mâinile, cu picioarele toată zăpada pe ele! Și noi eram mulți! Ce ne mai distram!”. „Iar ele ce spuneau?”, întreabă copila destul de surprinsă. „Păi, puteau să mai spună ceva?!”.
Am ajuns în dreptul lor, apoi i-am depășit. O țineam pe Maria de mână, el o ținea pe prunca lui. Și nu m-am putut abține. M-am întors, am zâmbit și-am vorbit: „Sunt amuzante amintirile din copilăria noastră, dar parcă nu am mai fi la fel de amuzați dacă ar păți fetele noastre la fel, nu?”.
Poezii pentru copii, Grigore Vieru și-o lectură în mașină
Versurile lui Grigore Vieru nu m-au lăsat niciodată nepăsătoare. Și nu mă refer doar la cele care mi s-au lipit complet de inimă, ci și la altele. Altele mai greoaie și aparent de neînțeles. Fiecare poezie are ceva al ei și mi-l ține pe poetul de peste Prut într-un anume top al preferințelor. Influențează mult faptul că am crescut cu el. Că l-am simțit român adevărat, patriot adevărat, suferind adevărat după România, „o țară plină de câmpii, munți, ape, cântece, istorie și granițe”.
În zi de 18 ianuarie, în 2009, a plecat la Domnul. Dar bogăția lui ne-a lăsat-o nouă, aici, moștenire. Și copiilor noștri. Și-ar fi păcat să-i privăm pe cei mici de numele său, de condeiul său, de varietatea de versuri și de stări pe care ne-o oferă.
La Editura Doxologia sunt publicate două cărți pentru copii, cu poezii ale lui Grigore Vieru și cu ilustrații absolut minunate, semnate Anca Apostol. Cum, deci, credeți că mă puteam eu abține să nu aduc și puțină poezie în #studiouldinmatiz?
A ce miroase-n țara asta?
Imediat după anul nou am dus mașina la spălat. În locul micuț și modest în care merg de obicei, acolo unde băieții se bat între ei ca să iasă PUI-ul cât mai tuns, frezat, aranjat era destul de aglomerat. Pentru că n-am vrut să-mi pun răbdarea la încercare, am preferat să bag în marșarier și să plec spre o altă spălătorie, de trei ori mai aglomerată – dar mai mare, mai spațioasă, mai luxoasă, în care lucrurile se fac țac-pac.
Am ajuns și, printr-o anume conjunctură cu iz de învârteală, m-am trezit că am intrat chiar în fața altora, care erau la rând de mai mult timp. Totul bine și frumos, până la tipul care a preluat munca. Un pic de superioritate, un pic de sictir,
Luceafărul s-a lăsat îmbrățișat în pagini de 3 – trei milimetri!
Ce înseamnă 3 milimetri? Cam ce valoare pot avea 3 milimetri? Sunt întrebări pe care nu mi le-am pus până acum… și, recunosc, nici nu-mi imaginam vreodată că va veni clipa lor. Totuși, iată că 3 milimetri mi s-au așezat pe creier zilele acestea – și nu mă lasă deloc să-mi revin din uimire!
Cartea cea mai mică din Europa are lungimea și lățimea de… 3 milimetri! Este o ediție a poeziei Luceafărul și a fost scrisă pe foițe de bancnotă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
