(I)responsabilitatea unui „Te iubesc!”

Am citit undeva că, atunci când îndrăznești să spui cuiva „Te iubesc!”, devii responsabil de și pentru fericirea persoanei pe care (presupui că) o iubești.

Dacă am conștientiza în profunzime responsabilitatea aceasta, ar exista două variante de continuare a traiului: să ne fie foarte bine sau să ne fie foarte rău. Un lucru e clar: n-am mai putea fi „căldicei” în iubire. Însă, mai cred că, de teamă că nu ne va fi „foarte bine”, mulți am alege din prima nefericirea. Măcar așa, preventiv.

dragoste - durere - despartire

Din acest punct de vedere e bine că, trecând peste teorii și plonjând în viața cea adevărată, descoperim că avem „dreptul” și posibilitatea de-a ne răzgândi.

Continue Reading

A pierde poate însemna, uneori, un câștig

I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.

Continue Reading

Gânduri la început de post, alături de părintele Iachint Unciuleac

Astăzi a început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iar mâine e zi de pomenire a minunatului părinte Iachint Unciuleac – născut în județul Iași, stareț și povățuitor al Mănăstirii Putna timp de 20 de ani.

A început postul și, poate, pentru o săptămână, ar fi cazul să trăim cum și cât n-am trăit o viață. Cu gând și dorință de mântuire. Cu suflet curat și bun. Cu schimbare de regim alimentar, dar mai ales cu schimbare a felului în care ne privim viața și sufletul.

Părintele Iachint învăța mereu că „urcuşul duhovnicesc nu poate fi înfăptuit decât sub îndrumarea unui duhovnic iscusit”. Ce frumos spus! Ce greu de împlinit în mândria și-n orbirea noastră…

Continue Reading

Rănită fiind, mi-am dat seama…

Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…

Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.

Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.

Continue Reading

Isprăvile lui Guguță

Era 15 iunie 2013 și, la vremea aceea, nu lucram la portalul Doxologia. Nici pe oamenii faini de la Editura Doxologia nu-i știam. Însă asta nu m-a împiedicat să-mi iau copila de-o mânuță și să mergem, ca simpli muritori îndrăgostiți de povești, la o lansare de carte ce părea a fi… măcar interesantă: Isprăvile lui Guguță! Așa s-a întâmplat ca, la 3 ani încă neîmpliniți, Maria să primească un dar de suflet personalizat, o carte și autograf de la minunatul Spiridon Vangheli! Am niște amintiri foarte vii de atunci și nici nu știu pe unde-au fugit anii!

Autograf Spiridon Vangheli - Ispravile lui Guguta

E din nou iunie și-i 2019, multe ierni și veri s-au scurs. La fel ca în cartea cu Guguță, anotimpurile se tot rotesc și multe, multe ar fi de povestit! Doar că eu n-aș fi capabilă s-o fac în așa mare fel, precum nenea Spiridon, prietenul copiilor! Un Creangă al zilelor noastre – mai ceva decât Creangă… îndrăznesc eu să zic. Un român frumos de dincolo de Prut, care scrie într-o limbă atât de caldă și cu atâta sensibilitate, încât pagină cu pagină te uimește, te face să zâmbești, te înduioșează, te pune pe gânduri, te provoacă să citești mai departe!

Și-am citit și eu! Cu voce tare am citit acum, în #studiouldinmatiz de-acasă 😉

Continue Reading

Cuvânt de încurajare de la Sfântul Luca al Crimeii

Eram destul de tulburată și-am răbufnit. Le-am spus colegilor mei despre felul în care „văd” viitorul și m-am arătat în toată micimea și-n toată revolta neziditoare de ceva bun. Pentru că mi se pare absurd ca în vremurile noastre să pară o rușine credința, să fie luat peste picior omul care se prezintă ca fiind creștin – iar cei ce se autointitulează fără legături cu Dumnezeu și mai mult decât toleranți să fie intoleranți și să prigonească pe cei ce nu zic ca ei. Căci e total aiurea să te dai open minded și să înjuri creștinii în 2019, la fel cum e aiurea să te dai patriot și să-ți nenorocești țara… Sunt multe chestiuni care nu se leagă. Și sângele meu fierbea.

Însă n-au trecut decât câteva minute și m-am calmat instant. Am căscat ochii mari, am citit, am recitit.

Continue Reading

Răbdare sau provocare? Dimineți în familie

Săptămâna asta aproape c-am întârziat la școală. Din diverse motive, cam tot ceea ce se făcea… independent… era tras de timp la maximum. Iar eu mă auzeam: E și 12. Hai!, Te rog să ieși azi din baie! E și 29!, Nu te mai uita pe pereți, mănâncă! E 42… Și tot așa. La fără 5 ieșeam și noi din casă, într-o relaxare în pas alert. Măi, eu m-am săturat de trăncăneala mea! Tu nu? Pe bune!… Bla, bla, bla…

rabdare sau provocare

O zi. A doua zi. Oooo, nu vreau să fie un trend al săptămânii!, mi-am zis. Așa că azi dimineață, când am observat-o că e la chiuvetă, am deschis ușa mare la baie și m-am sprijinit de perete. S-a uitat la mine și, înainte de a spune ceva, am anunțat-o: Azi sunt observator. Prefă-te că nici nu-s în zonă! Muhaha…

Și începe copila mea, super tacticoasă, spălatul pe mâini. Și săpunește, și săpunește, cu un calm nemaipomenit.

Continue Reading