• Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    (I)responsabilitatea unui „Te iubesc!”

    Am citit undeva că, atunci când îndrăznești să spui cuiva te iubesc, devii responsabil de și pentru fericirea persoanei pe care (presupui că) o iubești.

    Dacă am conștientiza în profunzime responsabilitatea aceasta, ar exista două variante de continuare a traiului. Să ne fie foarte bine sau să ne fie foarte rău. Un lucru e clar: n-am mai putea fi „căldicei” în iubire. Însă, mai cred că, de teamă că nu ne va fi „foarte bine”, mulți am alege din prima nefericirea. Măcar așa, preventiv.

    te iubesc - dragoste - durere - despartire

    Din acest punct de vedere e bine că, trecând peste teorii și plonjând în viața cea adevărată, descoperim că avem „dreptul” și posibilitatea de-a ne răzgândi.

  • Ale tinereţii valuri,  Pentru minte,  Pietre...

    A pierde poate însemna, uneori, un câștig

    I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.

    Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.

  • Vorbe de duh

    Meriți mai mult? Dovedește!

    De ce îți spui: „merit mai mult” – dar te mulțumești cu atât de puțin?

    De ce crezi că „merit mai mult” înseamnă să te scoată unul la plimbare cu mașină scumpă și să-ți ofere cardurile lui?

    De ce crezi că „merit mai mult” înseamnă mai multe aprecieri la o poză în care-ți ții teatral capul pe spate, buzele țuguiate, privirea goală?…

    Merit mai mult - Anda Elena Pintilie

    De ce nu crezi că meriți mai mult atunci când te simți sfârșită?

  • Pentru minte,  Şcoala părinţilor

    Rănită fiind, mi-am dat seama…

    Astăzi, un om care n-a fost de acord cu o decizie de-a mea a vrut să arate asta printr-o jignire. Un om mare… și eu un păduche. Și-așa-s jignită de soartă. Așa că omul cel mare ar fi putut să mă învețe, nu să-și verse amarul. Dar a făcut și el ce-a putut, mi-am zis…

    Și-am stat apoi să analizez ce anume m-a deranjat. M-a deranjat că nu avea dreptate. Și continui să cred că nu a avut în totalitate dreptate. Dar am cedat repede, c-am auzit eu că pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Și m-a mai deranjat tonul. Tonul pe care l-a folosit în aducerea unor acuze gratuite, pe lângă subiectul de bază. Mda. Acolo m-am simțit cu adevărat deranjată.

    Până la urmă, cum m-a deranjat? Ce anume mi-a „afectat”? Sufletul… aș spune, în primă fază. Dar apoi realizez: orgoliul.

  • Şcoala părinţilor

    Isprăvile lui Guguță

    Era 15 iunie 2013 și, la vremea aceea, nu lucram la portalul Doxologia. Nici pe oamenii faini de la Editura Doxologia nu-i știam. Însă asta nu m-a împiedicat să-mi iau copila de-o mânuță și să mergem, ca simpli muritori îndrăgostiți de povești, la o lansare de carte ce părea a fi… măcar interesantă: Isprăvile lui Guguță! Așa s-a întâmplat ca, la 3 ani încă neîmpliniți, Maria să primească un dar de suflet personalizat, o carte și autograf de la minunatul Spiridon Vangheli! Am niște amintiri foarte vii de atunci și nici nu știu pe unde-au fugit anii!

    Autograf Spiridon Vangheli - Ispravile lui Guguta

    E din nou iunie și-i 2019, multe ierni și veri s-au scurs. La fel ca în cartea cu Guguță, anotimpurile se tot rotesc și multe, multe ar fi de povestit! Doar că eu n-aș fi capabilă s-o fac în așa mare fel, precum nenea Spiridon, prietenul copiilor! Un Creangă al zilelor noastre – mai ceva decât Creangă… îndrăznesc eu să zic. Un român frumos de dincolo de Prut, care scrie într-o limbă atât de caldă și cu atâta sensibilitate, încât pagină cu pagină te uimește, te face să zâmbești, te înduioșează, te pune pe gânduri, te provoacă să citești mai departe!

    Și-am citit și eu! Cu voce tare am citit acum, în #studiouldinmatiz de-acasă 😉