Să-i spunem La mulți ani lui Dimitrie!
Acum aproape două luni era ziua mea. Zi pe care, în general, o ocolesc în online. Anul acesta am fost… punctuală! Am anunțat că am împlinit 36 de ani și am îndrăznit să procedez altfel decât de obicei, pentru a sugera modul în care prietenii au putut să-mi facă un cadou minunat.
Un cadou în valoare de… 10 lei! Eu atât am cerut. Deoarece cred sincer în puterea echipei și în puterea banului mic – care poate face o mulțime de fapte bune și mari!
Mulți prieteni mi-au făcut atunci cadoul cel minunat! Sunt recunoscătoare! Și tot atunci au existat prieteni care, din binecuvântate pricini, mi-au spus că nu pot face transferul, dar că mă roagă să le mai amintesc de Dimitrie – băiatul în contul căruia aveau să ajungă banii. Și ce ocazie mai bună ar fi să-l readuc în centru atenției pe Dimitrie dacă nu astăzi, în ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir?
Haideți să-i spunem La mulți ani lui Dimitrie!
Azi mi-e dor. Și mi-e bine așa
Azi mi-e dor…
Azi îmi permit să-mi fie dor.
Zâmbesc ușor
și plec în călătorie cu sufletul,
cu mintea, cu totul.
Privesc spre cele ce-au apus,
le mângâi și le-mbrățișez,
șterg lacrima, un pic oftez…Respir adânc și mulțumesc
Față în față cu Dan Negru, într-un interviu pentru Doxologia.ro
Măi, ce să zic?! Așa frumos s-a uitat la mine Dan Negru de-a lungul întregului interviu! Dar de vorbit a vorbit și mai frumos! Pentru că e, pur și simplu, un om frumos din toate punctele de vedere!
În preajma Hramului de Sfânta Parascheva, în 2019, am avut bucuria și onoarea de a sta de vorbă cu Dan Negru,
„Toate pelerinajele au ceva în comun: bucuria pelerinilor”
Am avut, de curând, un dialog cu cercetătorul Mirel Bănică. Pentru Doxologia, am discutat despre pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva, dar despre alte pelerinaje din țară și din străinătate.
Mirel Bănică este
Psihologie femeiască din aia… în care nu mă regăsesc
Site-urile de psihologie femeiască sunt pline de rețete pe care le notam eu în jurnalul dintr-a șaptea:
* 15 semne că te place… dar nu-ți spune
* 10 reguli ca să
E vorba de sinceritate, dar… trăim în minciună!
Mi-am amintit de la un film din toiul nopții că… trăim în minciună. Episodul avea în centrul atenției un personaj crispat de faptul că-n jurul lui toți ascundeau realități, se fereau, dădeau răspunsuri corecte… dar nu și adevărate.
E vorba de sinceritate!, a încercat omul să verbalizeze frustrarea ce-l măcina. Și, până la urmă, firescul pe care l-ar fi văzut atât de ușor de aplicat.
Însă un alt personaj i-a explicat în două propoziții tot ce era de explicat: Unii nu vor sinceritate. Le e mai ușor să trăiască în minciună.
Mda. Păcat că replicile astea nu-s doar așa, de film.
Citește și:
O femeie are doi sâni și-o datorie
Prima dată am gândit titlul acesta acum doi ani. Era mai… necizelat. Căci îmi ziceam atunci: o femeie are doi sâni și datoria de a nu muri ca proasta. Iar proasta eram eu. Acum, însă, a trecut ceva timp și am devenit mai chibzuită. În vorbe. Și în datorii. În trăirea vieții. Și în conștientizarea morții.
E o datorie aceea de a avea grijă, doamnelor! De noi și de sânii noștri! Care nu-s doar arătări estetice mai reușite sau mai puțin reușite… ci-s viață! Din respect pentru noi și pentru cei dragi, ar fi bine să purtăm grijă de sâni nu doar prin felul în care ni-i plimbăm și ni-i arătăm prin lume, ci și având în atenție sănătatea lor.
Cu toate acestea, multe dintre noi suntem experte în amânare. Că nu vorbim despre boală dacă părem sănătoase. Noi avem de luptat, de îngrijit pe alții, de făcut în dreapta și-n stânga diverse munci din care nu ne mai putem opri. De ce ne-am gândi la noi, dacă totul pare ok? Credem că suntem egoiste dacă ne punem, din când în când, pe primul plan. Și, totuși, cam cât de egoiste suntem! Exact pentru că nu ne punem pe primul plan atunci când trebuie…
Nu sunt speriată de ideea morții.
Dar momentul în care am rămas singură cu un copil m-a făcut să conștientizez un pic mai bine viața și sănătatea. Atunci mi-am spus că ar fi indicat să nu-mi permit să mor din neglijență. Atunci am început să-mi ascult corpul și să am grijă la semnalele pe care mi le transmite.
Nu m-am apucat, deci, să suflu în iaurt. Nu am făcut controale de rutină. Deși ar fi fost bine să fac. Îmi spuneam că un pic mai multă conștientizare nu înseamnă a căuta cu orice preț să descopăr ceva rău. Însă, în momentul în care am simțit un nodul la sânul drept, în toamna lui 2017, am început să mă trezesc.