11 ani. Ziua cititorilor în Pietre!

În ultimul an, am avut mai multe pauze și câteva tentative de a închide blogul. Nu m-a lăsat inima să acționez din impuls așa că, iată, cele Șapte pietre au apucat ziua de astăzi, când aniversează… 11 ani! 🙂

Nu vă povestesc gândurile astea ca să spuneți: „Vai, nuuu! Dar e atât de minunat blogul! Nu-l închide…” – și alte asemenea. Vi le spun pentru că ele au existat și pentru că blogul nu mai e demult doar locul meu, ci e locul pe care îl împart în bucurii și-n tristeți cu mulți dintre voi.

E un spațiu în care mă simt bine și în care mi-am oferit bucățele importante de suflet. E un spațiu în care am tastat cu gura până la urechi sau înecată în lacrimi. E un loc de glume, de haz de necaz, de banalități – dar și de seriozități. Pe mine scrisul mă bucură și mă vindecă, mă ridică din multe și mă face… vie. În același timp, însă, anul acesta, în multe situații mi s-a părut că nu mai am ce spune, că nu mai am rost în a spune, că-i mai bine în tăcere. Mult mai bine.

Mi-am dat seama că cel mai firesc este

Continue Reading

Bună-i dimineața de luni!

E luni?! Ce bucurie! Ce șansă minunată de a ne încrunta la ceas, la noua săptămână, la drumul spre serviciu! Cât de iubiți suntem, de ne-am trezit și-am revăzut lumina zilei și mormanul de treburi ce ne așteaptă!

E luni! Și-am apucat să deschidem ochii, să ne dăm jos din pat, să ne mișcăm… să facem chestii mai mișto sau mai banale – de oameni vii! E luni – și pentru noi, și pentru cei dragi ai noștri, mulți dintre ei la fel de umblători prin lume și de vii!

Bine-ai venit, zi de luni! Iartă-ne! Pare că te urâm destul de tare… dar nici noi nu realizăm, de fapt, cât de mult te îndrăgim!

floare si fluture

E luni! Zâmbesc. Și mă bucur de luni și de noua zi, de noua săptămână, de noua șansă de-a fi! E luni! Bună dimineața!

Continue Reading

Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte

Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.

pasi - plimbare - mers pe jos

M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.

– Știi că am și eu un copil de seama ta?

Continue Reading

Sunt o youtuberiță „faimoasă” – cu 43 de abonați! Și știu… cum se face o carte! :)

Mergeam pe stradă. Eram în lumea mea. Dar ATÂT de în lumea mea! Și aud, la un moment dat, un copil care vorbea continuu în spate, la câțiva pași. Mă întorc. Era singur! El cu bicicleta și cu o pungă de chipsuri.

Hmmm. Ok. Poate mi s-a părut. Mă întorc în lumea mea – dar trăncăneala continuă. Ies din lume și încep să ascult.

– Aha, deci hai, cine poate să-mi spună cum se face o carte?! Voi, chipsuri? Tu, bicicletă? Hai, că nu e greu! Se alege un copac, se taie, apoi muncitorii…

Hei! Mi se aprind beculețele și încep să înțeleg.

Continue Reading

Voia mea sau voia Ta? Unde-i (ne)fericirea?

Nu prea putem trăi fără să ne facem scenarii în capul nostru. Unele-s înspăimântătoare, și-atunci e bine să ieșim din coșmar. Altele, din contra, sunt de un optimism debordant. Și tot bine e să ne trezim! Căci realitatea – realitatea le întrece pe toate! Zbang! E de ajuns o clipă să se facă țăndări gânduri întregi, zile întregi de presupusă visare, de totală închipuire!

În ciuda fundului de pământ pe care simt adesea că-l iau, sunt recunoscătoare când mă trezesc la viața cea adevărată! Și atunci înțeleg că-n toată vraiștea din dorințele mele și din ceea ce cred c-ar fi bine pentru mine… ar fi vai și-amar să caut și să mă lupt pentru a împlini „voia mea”.

Am eu habar ce-i aia?

Continue Reading