La sfarsitul saptamanii trecute… prostia incerca sa fie reparata – pentru ca, oricum, ne sta in fire sa muncim de doua ori pe acelasi loc.

Rezultatul… acum, cand urci pe pod, dinspre Alexandru, intalnesti o cocoasa inainte de trecerea de pietoni si o cocoasa dupa!

Sa nu uitam ca mai avem o MAMA. Mama noastra si a mamelor noastre, mama copiilor nostri. Pe ea, singura care ii poate vorbi lui Dumnezeu ca unui fiu.

Cam cat de tembeli pot fi unii?
Aici e doar un exemplu – inca unul – de treaba facuta de mantuiala.
Se presupune ca o „cocoasa” se pune inainte de trecerea de pietoni. Dar, la noi, merge si dupa. Eventual, mai intai omori omul si dupa aia incetinesti.
Felicitari!

* In autobuzul 28 se suie o femeie cu un copil in brate. Imediat, se elibereaza un loc pentru ea. Din spate, peste capul meu, sare o sacosa. O batranica se lupta prin multime ca sa ajunga la plasa care ocupase deja scaunul. E locul meu!

* In acelasi autobuz 28. Apare controlorul. Doi baieti, asezati mai in spate, n-au bilet. Controlorul verifica mai departe si pana la statia urmatoare ajunge in fata. Se uita la baieti si le face semn sa coboare. Baietii coboara. In secunda urmatoare, ei se urca din nou si autobuzul porneste.

* Ajung intr-o scoala cu pretentii de… scoala. Ma intampina o tanti, intr-o limba super moldoveneasca: Tu ci mai vrei?!

Pietricelele sarbatoresc astazi! Cele sapte pietre danseaza din buric, sufla in lumanari, fac glume si rememoreaza.

Sunt multe amintiri prin paginile acestui jurnal. Am pus mult suflet, un pic de umor, cateva flori, ceva cultura – si o parte din viata mea.

Un an cu bune si rele, un an in care feedback-ul s-a realizat mai mult pe mess. Mi s-a spus ca 7pietre poate crea dependenta si mi s-a multumit pentru anumite postari de constientizare. Unii mi-au reprosat pentru prea multe subiecte religioase. Apoi au revenit la ganduri mai bune.

Mi s-a atras mereu atentia cand nu mai scriam… ceea ce presupune ca macar o persoana, doua, trei, cinci, zece m-au citit.

Am incept acest blog din dor de a scrie… atunci cand ma indepartasem prea mult de jurnalism. Acum, la un an, sarbatoresc si cateva zile de la revenirea mea in mirajul presei.

Si mai sarbatoresc faptul ca in acest timp am devenit matusica lui Andrei Octavian si matusica de suflet a multor alti copilasi care s-au nascut sau care inca mai profita de locul cald din burtica mamicilor lor.

Un an de 7pietre. Un an plin de incercari, suisuri, coborasuri. Un an cu zambetul pe buze!Si ca sa spun La multi ani, 7pietre!, trebuie mai intai sa-ti spun La multi ani tie!

O, preaminunate si preainaltate proorocule al lui Dumnezeu Ilie, mare ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, […] apara-ne de seceta, de foamete si de bolile cele aducatoare de moarte si daruieste noua buna intocmire a vazduhului si toata imbelsugarea pamantului intarindu-ne in dreapta credinta si viata curata, ca, izbavindu-ne de chinurile cele vesnice, sa ne invrednicim de fericirea raiului cantand lui Dumnezeu : Aliluia !