• Uncategorized

    Greata electorala

    Am incercat sa nu bag in seama cutia postala plina zilnic de scarbosenii. Am incercat sa nu ma uit la fetele zambitoare de pe afisele agatate pe garduri… si am incercat sa nu ma zgarii prea tare ca n-am uneltele necesare pentru a ma pisa… pe garduri!
    Astazi am asteptat 20 de minute un maxi taxi in statie. Dupa ce a venit, in loc sa ma duca unde trebuia, m-a ocolit, ghidat de politisti, pana a reusit sa opreasca pe Independentei. In mod normal, nu m-ar fi deranjat foarte tare. Pentru ca nu aveam de facut cale intoarsa prea mult. In mod normal. Pentru ca mi-a luat vreo patru melodii… ca sa pot traversa si eu Piata Unirii!
    Am orbit de atata portocaliu – sepci, fulare, cravate, caciuli, haine, esarfe… M-am enervat la culme si m-am ingrozit.
    Atata bucurie falsa si atatea fete schimonosite n-am mai vazut! Oameni cu gura pana la urechi aclamandu-si „stapanul”… Oameni fara dinti… fericiti in inconstienta lor – fara sa realizeze ca de fapt ei nu au dinti pentru ca NU AU BANI. Pentru ca nu traiesc bine si nici nu exista vreo perspectiva pentru ei.
    Autocare peste autocare – oameni adusi in turme ca sa dea bine la numar. Cata nebunie! Cata mainutareala! Nu realizeaza nici unul dintre ei cat de robot a devenit?
    Foarte mult tineret. Copii chiar, care habar n-au nici ce e aia viata, nici ca sunt manipulati si ca, de fapt, nimanui nu-i pasa de ei. Ca „viitorul tarii” nu e decat un cliseu si ca toti cei care i-au chemat duminica la munca nu dau nici un scuipat pe respiratia lor.
    Nu am nimic cu Basescu. Nu am nimic nici cu ceilalti. Dar am cu toata sleafta de prosti care pentru un kil de zahar e in stare sa linga papuci, funduri si promisiuni. Pentru ca vor manca in continuare promisiuni pe paine si pentru ca nu se vor sinchisi de a trece mereu dintr-o tabara in alta, de a adora si apoi a huidui, de a-si plange viata neincetat fara sa faca ceva concret pentru un trai mai bun.
  • Uncategorized

    O mare bila alba

    Astazi am papat o prajitura si am baut un suc. Astazi am fost servita de o persoana foarte draguta, zambitoare, prietenoasa… normala!
    Sau altfel… astazi nu am mai intalnit o acritura, un nas intors, un meniu aruncat in scarba.
    La Cofetaria Select am cunoscut astazi un om deosebit. O tanara pe care am analizat-o indelung si care mi-a castigat respectul. Am urmarit-o cum se purta cu clientii la mese, i-am vazut chipul dragalas cand un copilas de 5-6 ani i-a cerut nota de plata. I-am admirat comportamentul atunci cand a vorbit cu un barbat cu probleme locomotorii si cu o tiganca – personaje care erau acolo prin trecere.
    Astazi a fost prima data cand am lasat un banut in plus din toata inima!
  • Uncategorized

    E de porc…

    S-a ingrosat gluma.
    Gripa noua face victime locale.
    LOCALE, adica persoanele depistate cu virusul A/H1N1 nu au fost in strainatate si, in principiu, nici n-au luat contact cu oameni veniti din strainatate.
    Virusul umbla nestingherit prin aerul Iasului. Stiam asta de saptamana trecuta, cand o eleva de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” a dat startul… Astazi (de fapt aseara) au fost confirmate inca cinci cazuri – trei elevi de la Scoala „Stefan Barsanescu” (nr. 15) si doua studente de la Universitatea „Al. I. Cuza”. Una dintre ele este ieseanca, iar cealalta locuieste in caminul C10.
    In situatii din astea, tot ceea ce ne putem ura este: SANATATE!

    UPDATE Scoala „Stefan Barsanescu” a fost inchisa! Aici 20 de elevi si o femeie de serviciu au fost confirmati cu gripa noua.

  • Uncategorized

    Vineri despre sambata

    Aproape sfarsit de saptamana.
    Suna atat de bine! In seara asta imi fac bagajelul si pentru o zi dispar din lume. Duminica ma intorc la munci…
    Nu voi astepta apoi sambata, singura mea zi libera, ca pe o minune – pentru ca oricum va veni. Si oricum va trece din nou, ca o naluca. Dar ma voi bucura de ea cat pot de mult. Si de fiecare sambata in care, intr-un fel sau altul, ii revad pe cei dragi cu ochi mai linistiti si mai putin grabiti. De fiecare sambata in care imi propun sa ma odihnesc… dar propunerea nu se transforma niciodata intr-o realizare.
  • Uncategorized

    Pacat

    Ce palat frumos!

    Pacat ca-i locuit!
    🙂
    [pentru cei care nu cunosc Iasul sau nu-l recunosc… aici e Palatul Roznovanu – Primaria noastra cea de toate zilele…]
  • Uncategorized

    14 octombrie – Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi

    Intru tine, Maica, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand Crucea ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioasa Maica Parascheva, duhul tau.
    (Tropar)