Copiii din ziua de azi
Secvenţă dintr-un film. O doamnă trebuie să aibă grijă de-o puştoaică.
– Mă duc să-ţi aduc o hârtie şi nişte creioane colorate, îi zice ea.
– Da’ internet n-aveţi?, întreabă, cu sictir, copila…
Cum să-ţi înfigi singur cuţitul în spate
Detest bălăcărerile care urmează imediat după încheierea unor relaţii. Descoperirile care se fac şi anunţarea lor în gura mare. Dorinţa celui care atacă de a fi compătimit şi mângâiat. Suferinţa lui – dusă la exterm.
Marghiolina era o profitoare! A stat cu mine doar din interes nouă ani! Am suportat să-i miros picioarele puturoase şi i-am acceptat aventurile, pentru că o iubeam! Am văzut-o cu bube pe faţă şi i-am mângâiat mereu şuncile! Da, pentru că Marghiolina arată cu adevărat bine doar în pozele prelucrate! Şi, ştii ce? Are un sfârc lipsă!
sau
Durere ciopârţită în direct
Aseară, voiam să scriu ceva despre ştirile Kanal D, dar cred că modul în care mi-aş fi exprimat gândurile ar fi scos din mine tot ce-i mai rău. Aşa că, am tras aer în piept, mi-am înecat înjurăturile şi am hotărât să mă liniştesc. Fără intenţia de a renunţa, totuşi, la această postare.
În general, faţa lui Christian Sabbagh mă amuză. Felul lui de a zice, pe la 19, după jumătate de oră de la începerea jurnalului, „bine v-am găsit!”, e demenţial! Felul lui, de a-şi da cu părerea la fiecare final de material, cu un glas mieros, de bătrân înţelept… este o glumă pe faţă! Trecerea de la o ştire la alta e mereu făcută în trei paşi: rotirea scaunului, schimbarea camerei de filmat şi… BAU! Pentru că, bătrânul înţelept cu voce mieroasă se transformă imediat într-un prezentator feroce, cu o voce puternică, de te bagă în sperieţi! Pentru că ştirile de seară de la Kanal D sunt un Halloween continuu… un scenariu de groază – prin conţinut şi prin maniera „profi” de realizare a jurnalului.
Atentă la prezentator, cu zâmbet tâmp, nu mai reuşesc să mă întristez la noutăţile cu morţi, răniţi, babe violate şi politicieni corupţi. Aseară, însă, amuzamentul s-a transformat în nervi, o dată cu transmisiunea în direct, făcută din casa unei amărâte, căreia i-a murit bărbatul în accidentul din Ungaria. Accidentul în care 14 oameni au murit, striviţi de un TIR. Ei, ideea e că madam Dana, reporteriţa, era cuprinsă de patosul directului şi de drama familiei. Cu o faţă crispată, băga şi mai tare cuţitul în rană. Te doare, nu-i aşa?, Ce simţi acum, când ştii că n-o să-ţi mai vezi bărbatul intrând pe poartă?, Ce-o să-i spui copilului tău?, Nu mai ai cuvinte! Îţi vine să strigi în gura mare, nu?!
Despre capre şi bube pe suflet
Niciodată nu am înţeles grija excesivă a oamenilor pentru capra altuia. Cu atât mai puţin, am înţeles caprele astea – devenite adevărate vedete! Nu înţeleg rolul de news alert care anunţă, cu surle şi trâmbiţe, nunta unuia, divorţul altuia, botezul unora la care am văzut nunta, dar încă nu – divorţul.
În acelaşi context, nu înţeleg, într-o lume plină de accidente – de ce un singur accident contează. De ce doar acela e răsucit pe toate părţile şi mestecat până la epuizare.
SOC! Nu mai vrea pe prima pagina!…
Ziarele colorate sunt pline ochi de informatii, care mai de care mai neinteresante. Personajele prezentate mi se par la fel. Colorate si neinteresante.Nu cred ca paparazii se pot baga in viata ta cu bocancii, daca nu ii lasi. Sunt atatea exemple de persoane publice, care nu apar in tabloide decat foarte rar sau deloc. Dar, cand despre unii oameni se scriu cate 5.000 de titluri in jumatate de an, e o problema. Dintr-un nimic – se mai naste o vedeta pe scena vietii noastre…Noua moda pe plaja
Acum cativa ani, un prieten a plecat la mare. Dupa o noapte agitata, dimineata s-a dus pe plaja. A adormit imediat. Cu ochelarii de soare la ochi. S-a trezit dupa cateva ore… Nu cred ca mai e nevoie sa spun cum arata… 😀
Acum, vad la teve ca a devenit o moda sa fii plin de accesorii la plaja. Femeile au cercei enormi in urechi, cercel in buric, coliere, bratari, ochelari de firma si costume de baie cu zorzoane. Barbatii nu vor sa fie mai prejos. Lanturi cat degetul, ceasuri de sute de euro…
Foamea-n reclame
Biscuitii TUC.
Ca-s buni sau mai putini buni, ca ingrasa sau te ajuta sa-ti mentii silueta, ca-s sarati ori dulci… nu conteaza.
Reclamele pentru acesti biscuiti nu ma fac sa ma gandesc la gustul lor. Nici macar nu ma incurajeaza cu promisiunea ca-mi vor tine de foame.* Cand vad o femeie desenata ca inghite o casa de marcat – ma cam sperie. De cate zile sa nu fi mancat, saraca?