Școala străzii și poveștile ei
– Mergi la școală?
Pauză.
– Mergi la școală?
– Ce este școala?…
Tata lor, tata râmelor
În timp ce eu mă fac că mă spetesc de/ la muncă, un prieten îmi povesteşte viaţa lui… Şi el se speteşte. E pui de pescar…
El: în aşteptarea râmelor de la pădure, am pus câteva de gunoi într-o găletuşă
le-am dat să pape bostănel 🙂Formele prostiei
O fetiţă plângea, astăzi, de zor. Mama ei pusese o revistă în sacoşă, dar ea voia s-o ţină în mână. Pentru a o împăca, mama a scos revista.
– Uite, vezi, ai îndoiat-o!, a protestat pitica.
– Taci, nu mai vorbi prostii! Nu am îndoiat-o!
Frânturi dintr-o zi perfectă
* Când m-am trezit, ningea ca-n poveşti. Cu fulgi mari, mari! Când am ieşit afară, m-am afundat în fleoşcăială.
* Am plecat spre Siraj, cu gând să cumpăr sanie. Sanie n-am găsit, da’ mărţişoare erau, cât cuprinde!
Să râdem cu domnii
Domnii sunt simpatici! Eram prin Kaufland şi aud frânturi dintr-o discuţie. Puse cap la cap, frânturile alcătuiau aproximativ următorul dialog:
Un client, bărbat: Nu vă supăraţi, ce fel de cremă e asta?
Un angajat Kaufland, bărbat: Nu ştiu… să vedem… e cremă care să facă mâinile fine.
Clientul: Eu vreau să cumpăr o cremă de faţă!
Angajatul: Se poate da şi pe faţă!
Clientul: Se poate? Da… cred că se poate!
Eu eram pe acelaşi rând cu ei, dar mai departe puţin. Domnul client îşi face curaj, vine spre mine cu un tub şi mă întreabă:
– Nu vă supăraţi, se poate da cu asta pe faţă?
Mă uit la tub, care avea o mână-simbol desenată pe el şi strâmb din nas. Nu prea… îi zic. Şi încerc să-i dau un reper: În general, cremele de faţă sunt în cutiuţe, ca acolo (îi arăt). Se duce fericit spre raiul cremelor de faţă. Eu fug din urma lui şi completez:
– Vedeţi, totuşi, că nu toate cremele sunt la fel! Depinde de ten: normal, gras, uscat, mixt… sunt unele pentru hidratare, altele anti-îmbătrânire…!
Aş fi putut să continui, dar mă privea atât de pierdut, săracul, încât m-am oprit. Domnii sunt în impas în momente din astea… 🙂 S-a uitat fâstâcit, s-a scărpinat după ureche, a plecat, s-a întors, a dat un telefon… Nu prea era în elementul lui.
Şi… fie vorba între noi, nici nu alesese cea mai bună idee de cadou… 🙂
He, he, fraiere! Te-am luat!
Eram, astăzi, în maxi-taxi 28, la o oră la care puştimea ieşea de la şcoală. Se discutau multe lucruri. Pe unele aş fi preferat să nu le aud, altele mă amuzau, altele mă uimeau. Oi fi îmbătrânit, zic… dacă stau ca o babă să mă minunez de conversaţiile tinerei generaţii.
Unul dintre dialoguri se desfăşura deasupra capului meu. Şi suna cam aşa:
Discuţie cu Maria
Maria: Mbe-be!
Eu: Cine e bebe? Tu?!
Maria: Neee!
Eu: Tu eşti fetiţă mare, nu?!
Maria: Daaa!