Sunt frumoasă!

În dimineața asta, Maria m-a văzut analizându-mi ditamai zgăncoiul din obraz – o mică bubiță la începuturi, de care m-am asigurat eu că nu va rămâne în anonimat…

– Nu-ți face griji, mami! Ești frumoasă!

Așa mi-a zis prunca, deși nu o întrebasem nimic, nici nu mă plânsesem de soartă.

Continue Reading

Cum am primit una peste nasul în vânt

În seara asta, în drum spre casă m-am amuzat un pic de un tip. Se oprise la trecerea de pietoni, lângă mine – și avea tot capul, privirea și, implicit, nasul pe sus. Dar nu a aroganță, ci așa erau el și starea lui de moment. Și da, chiar era comic!

Fără să mă gândesc prea mult, am început să-mi analizez poziția propriului nas. Una deloc în jos, dar nici foarte în sus – cam pe-acolo cât să pot privi oamenii în ochi. Mda… ce să zic…

Continue Reading

Poveste de noapte cu luna și iubiri încâlcite

Luna-i așa, trecută de jumate. Tura aceasta am vânat-o seară de seară, de când era îngustă cât un fir de iarbă. I-a plăcut să se lase urmărită, căci mi-a bătut în fereastră în fiecare noapte și m-a lăsat să-mi înec gândurile în strălucirea ei.

Pierdută eram și de data asta în ochii săi. Te-ai născut noaptea!, mi-a spus. De asta mă iubești atât de mult! 

Continue Reading

Un câine la „Veșnica pomenire”

Sâmbăta aceasta, la slujba pentru cei adormiți, se cânta Veșnica pomenire. Lumea se ruga, clopotele băteau, iar câinele bisericii s-a ridicat din somnul său și a început să urle, parcă, la lună. De trei ori s-a cântat și au bătut clopotele, de trei ori câinele a schelălăit într-un fel… sfâșietor.

I-am povestit Mariei secvența. M-a ascultat, s-a minunat, apoi

Continue Reading