O mână mică și-o mare emoție
Eu am o mână mică, de copilă. Am degete scurte și-un deget mic… mic tare, de care se amuzau mereu colegele mele de la școală.
În acest context, mă înduioșează enorm atunci când mâna mea mică pare o mână de uriaș, pe lângă mânuța unui prunc.
Hristos a înviat – salutul de după Înviere
Hristos a înviat! Am ieșit din birou să-mi fac o cafea – un etaj mai jos.
Pe sală, un băiețel de vreo 10 ani.
– Bună!, îi zic eu, zâmbind.
– Hristos a înviat!, mă salută el.
E vorba de sinceritate, dar… trăim în minciună!
Mi-am amintit de la un film din toiul nopții că… trăim în minciună. Episodul avea în centrul atenției un personaj crispat de faptul că-n jurul lui toți ascundeau realități, se fereau, dădeau răspunsuri corecte… dar nu și adevărate.
E vorba de sinceritate!, a încercat omul să verbalizeze frustrarea ce-l măcina. Și, până la urmă, firescul pe care l-ar fi văzut atât de ușor de aplicat.
Însă un alt personaj i-a explicat în două propoziții tot ce era de explicat: Unii nu vor sinceritate. Le e mai ușor să trăiască în minciună.
Mda. Păcat că replicile astea nu-s doar așa, de film.
Citește și:
Șoc. Firescul încă n-a murit
Așa, ca din senin, un domn de 40+ a făcut trei pași, a ajuns în dreptul soției și a sărutat-o. S-a retras la fel de firesc și a continuat discuția cu ea și cu fiul lor. Fiul era mai înalt cu un cap decât ei – dar încă puști.
Gestul tatălui a fost nu doar firesc, ci probabil și o obișnuință. Soția a răspuns fericită la sărut, iar băiatul n-a schițat niciun semn din acela al tinerei generații, care strâmbă din nas și se rușinează cu babacii…
Secvența la care am asistat a durat câteva secunde
Din categoria „cum să-ți rănești aproapele” – gafe cu cele mai bune intenții
Ieri nu-mi mai puteam lua ochii de la un bărbat. Și nu în acel sens. Era un om cuminte. Emana o liniște de nedescris. Se cunoștea că este sărac, dar nu era deloc neîngrijit. Avea locul său, de unde nu-și ridica privirea și nu deranja pe nimeni cu nimic.
M-am foit o perioadă în jurul lui. Simțeam nevoia să-i ofer un ban, dar nu știam cum să fac asta fără să-l jignesc. Știam că risc să gafez… și, totuși, nu puteam să plec de lângă el ca și cum nu l-aș fi zărit.
Așa că mi-am făcut curaj.
Copiii sunt Iubire!
Un lucru este clar: Copiii sunt Iubire! Unici din prima secundă! Un dar minunat!
Foto: Oana Nechifor Vezi cum a fost la Iași,
Sunt frumoasă!
În dimineața asta, Maria m-a văzut analizându-mi ditamai zgăncoiul din obraz – o mică bubiță la începuturi, de care m-am asigurat eu că nu va rămâne în anonimat…
– Nu-ți face griji, mami! Ești frumoasă!
Așa mi-a zis prunca, deși nu o întrebasem nimic, nici nu mă plânsesem de soartă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
