După alegeri. Sfârșitul nu-i aici
Ură. Câtă ură am simțit în juru-mi, în ultimele două săptămâni, mi-e greu să exprim. În magazin, în taxi, printre străini și printre cei apropiați, în online și în viața de zi cu zi… Am stat între două tabere și m-am plimbat prin ambele bărci. Am încercat să înțeleg. Să fac liste cu bune și rele. Să păstrez un echilibru. Să nu mă enervez. Teoretic, nu m-am enervat. Dar, am plâns. Mult. De tristețe, de indignare, de neputință, de neîncredere, de necredință.
M-au durut ochelarii de cal. M-a durut ruperea totală între oameni, între prieteni, între familii.
Adevăratul imn al românilor
Versurile astea, de la Radu Gyr, îmi răsună în minte de ceva timp. Însă, tot am amânat publicarea lor aici. Aşteptam ceva. Poate că aşteptam ziua de astăzi. Duminica aceasta, specială. Duminica în care sunt pomeniţi Sfinţii Români!
Versurile sunt de ascultat. Şi de trăit!
Cancerul de col uterin răpește mame!
Șase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin. Eu aș putea fi una dintre ele. Așa am gândit, în momentul în care mi s-a propus să fiu ambasaboare a sănătății. Am zâmbit, dar nu a fost zâmbetul meu. Pentru că mi-e ciudă și mi-e rușine de mine, marea doamnă. În realitate, încă nu sunt decât un copil care-și imaginează că, dacă-și pune mâinile la ochi, nu-l mai vede nimeni…
Donăm speranţă şi celule stem
De multe ori, ne propunem să salvăm lumea. Dar, termenul acesta de lume… sună atât de pompos și, în același timp, atât de generic și de impersonal, încât abandonăm totul, după câteva clipe de vitejie. Conștientizăm că suntem prea mici pentru o lume atât de mare și conștientizăm că visele uriașe prea rar pot fi susținute. Totuși, ce s-ar întâmpla dacă am realiza și ne-am face vise pe măsura puterilor noastre? Putem salva lumea? Nu! Dar, putem salva un om! Putem să-i salvăm lumea lui și putem, astfel, să contribuim la o frântură de bine pentru lumea cea mare.
Nefemeile statului şi copiii
8 martie pică, anul acesta, sâmbătă. O zi, teoretic, liberă. O zi sigur liberă pentru o anumită categorie de femei. Dacă e să mă bucur de ceva, e că acele femei vor petrece o zi liberă de drept – și, nu una cadou.
Anul trecut, pe vremea asta, aveam aproape trei săptămâni de când nu reușeam să aflu nimic despre finuțul nostru. După șapte luni de la naştere și ceva mai puține luni de când îl cunoșteam noi, timp în care ne-am interesat constant de el și în care am luptat cu toate forțele să-l eliberăm din propria-i viață (zăcea abandonat, într-un spital, sănătos, dar o mică legumă, neinteresant pentru nimeni – deoarece nu avea certificat de naștere), acum ei, dar mai ales ELE, deciseseră că-i suntem dușmani.Supărare românească
Acum câteva zile, eram în maxi-taxi. La un moment-dat, şoferul n-a mai putut înainta din cauza unui taximetrist, care oprise să lase un client în mijlocul drumului. Dar, claxonează-l, domn’le!, a sărit o tăntică, nerbdătoare. Şoferul nostru a dat din mână a lehamite şi a exclamat: Şi, ce pretenţii să am de la el? E român!
Uniţi salvăm Roşia Montană!
În zi de Sfânta Maria – mi-am luat bărbatul şi micuţa sărbătorită şi am plecat în oraş. Nu am mers la o prăjitură – ci, la un protest. Mariei i-am prezentat, cât de cât situaţia, ca să înţeleagă unde se va afla şi, apoi, am concluzionat: Mergem să salvăm Roşia Montană!