Jucăriile magnetice – constructori de vise și de copilărie
Îmi amintesc de magneții mici și negricioși, fără o formă neapărat definită și mă apucă nostalgia! Pe vremea mea… jucăriile magnetice erau bucățelele acelea minunate aveau puterea de a mă ține zeci de minute în mrejele lor! Le analizam cum se atrag și cum se resping, cum se urmăresc cu patimă când o foaie stă între ele. Cum se lipesc de clanța ușii, cum au puterea de a strânge de pe un birou toate boldurile și agrafele. Țineam magneții într-un loc doar al lor și Doamne ferește dacă rătăceam unul – nu aveam liniște până când nu-l găseam.
Când am mai crescut, bucuria magneților a început să dea culoare frigiderului. Ca-n orice casă, de altfel! Și-așa ne-am pornit a vorbi generic despre magneți fără să-i mai vedem. Admirând și alegând doar în funcție de micul ornament lipit deasupra lor.
***
Dar magnetul și-a recăpătat valoarea în viața mea de mamă și în viața copiilor noștri. Căci în fiecare casă, la loc de cinste, găsești astăzi… jucării magnetice! De la cele mai mici vârste, copiii ajung să analizeze și să înțeleagă cum și de ce se prind anumite figurine pe tabla magnetică. De ce rămân lipite acolo. Cum se pot desprinde. Și câte și mai câte!
Magnetul nu e o jucărie – cu atât mai mult nu e o simplă jucărie – ci e o întreagă lume de studiu, de creație, de culoare și de bucurie!
Șoc și groază! O mamă rea și-a împrietenit copilul cu soarele!
Am avut surpriza, de-a lungul vremii, să aud că unii mă etichetează ca fiind o mamă rea. Părerea lor, problema lor. Pe mine nu mă interesează gura lumii – mai ales atunci când avem idei diferite despre ceea ce înseamnă și modul în care se manifestă… răutatea. Căci eu nu consider că o mamă bună ar trebui să-și lase copilul să facă orice. La fel cum nu consider că un copil fericit e un copil care nu învață niște reguli elementare de viață și de bun simț, care poate face orice, oricum, oricând, fără ca nimeni să îndrăznească să-l contrazică, să-l corecteze, să-l învețe, să-l dojenească.
În răutatea mea, mulți s-au minunat că, în marea parte a timpului, copilul mă ascultă. Că nu face prostia aia sau aia, că mă întreabă dacă are voie, că mă surprinde cu gesturi frumoase și cu idei creative, că e, pe cât de liber în gândire, pe cât de zăpăcit și de rebel și de pus pe șotii, pe atât de respectuos în ceea ce privește anumite… reguli. Cum reușești?, m-au întrebat. De ce ar trebui să nu reușesc?, m-am întrebat, la rândul meu.
E vară, e soare, e mare… și parcă e sezonul în care înțeleg din ce în ce mai mult dificultățile pe care le întâmpină anumiți părinți… buni. Și-atunci mă gândesc că-s pe drumul care trebuie. Departe de perfecțiune,
Am nevoie urgentă de bani – ce (mă) fac?
Am trecut printr-un an destul de ciudat, din punct de vedere financiar. Am trăit bine – și, totuși, la limită. Mereu cu un picior în așteptarea salariului următor. Mereu cu tot felul de socoteli în minte, care să mă ajute – ori să mă forțeze – să mă întind atât cât mi-e plapuma.
În câteva perioade, am reușit să pun ceva bani de-o parte. Dădeam să fiu un pic mândră de mine până când… banii strânși în două luni, de exemplu, dispăreau lejer în două ore. Căci cheltuielile neprevăzute ajung la ordinea zilei fix atunci când ți-e lumea mai dragă! Așa se face că… mai mult am atentat la economii, decât am strâns. Iar când economiile mele se terminau cu totul, următoarea mână se băga în pușculița copilei. Frustrării de a te simți cu portofelul pe buza prăpastiei i-a urmat, mereu, o întrebare:
Locuri de muncă? Iașul pierde angajați, România câștigă ieșeni
În ultimii ani, două chestiuni legate de găsirea unui loc de muncă în Iași mă tot miră și, în egală măsură, mă întristează. Pe de o parte, am prieteni mulți și buni care-și găsesc foarte greu un job – deoarece sunt supracalificați. De cealaltă parte, am alți mulți și buni prieteni cu mici afaceri, care caută să angajeze oameni – spălători de vase, croitori, paznici…, ba oferă chiar și masă + casă pentru ajutor în munca la țară –
Un mărțișor din argint – cadoul ideal pentru femeile dragi din viața noastră
Nebunia acestei perioade este o nebunie… frumoasă. Nițel cheltuitoare, cu domni mai mult sau mai puțin stresați, cu doamne mai mult sau mai puțin pretențioase. Însă, cred că în toate se poate găsi un strop de echilibru și un motiv de bucurie, iar un mărțișor, o floare, un cadou de 8 Martie pot însemna mai mult decât o „amendă”.
Eu spun sincer că un buchet de ghiocei este suficient pentru a-mi face ziua mai frumoasă. Oricare zi. Inclusiv 8 Martie. Dar se mai întâmplă să ne dorim să oferim și altceva femeilor dragi din viața noastră. Iar în categoria acestora nu intră doar iubitele sau soțiile domnilor, ci și mamele, fiicele, surorile, prietenele, colegele noastre, ale tuturor.
De ce îmi place argintul – poveste despre tinerețe și strălucire
Am avut cercei de aur aproape de când m-am născut. Dar prima bijuterie pe care mi-am dorit-o eu, conștientă de alegerea mea, a fost un lănțișor de argint. Bucuria primirii unui asemenea dar îmi e vie în amintire. În acel moment m-am simțit pentru prima dată domnișoară, cochetă, feminină, cuceritoare. Aveam vreo șapte ani. Astăzi mă joc între degete cu lănțucul meu de argint și sunt la fel de fericită ca atunci când eram mică. Am descoperit, în sfârșit, că-s și eu statornică în ceva! Îmi place argintul! 🙂
Nu trebuie să fiu și nu sunt contra aurului – dar dacă pot alege, aleg oricând metalul cel alb și strălucitor.
Bucuria unei cutii din lemn – să prindă viață în mâinile Anei
Îmi place să adun amintiri. Și să le depozitez. În calculator, în suflet, în cutii și în cutiuțe. Îmi place să adun cutii și cutiuțe, chiar dacă fix acum n-am nevoie de ele. Nici nu știi când se va ivi ocazia să le umplu! Cu fotografii, clămițe, șosete, pixuri, jucării mărunte, cercei, iconițe, cafea sau bomboane… Îmi cumpăr biscuiți doar pentru cutiile cu personaje din desenele animate și mă bucur nespus atunci când primesc o cutie faină și… goală! Deja e suficient de prețioasă pentru mine, ca să-mi mai doresc să conțină ceva! 🙂 Din hârtie, carton, tablă sau lemn, din pânză, turtă dulce, sticlă sau plastic, orice cutie și orice cutiuță poate avea farmecul ei. Și rostul său în lume. Am mai spus eu pe aici, dar nu știu dacă v-ați prins: îmi plac cutiile și cutiuțele! 🙂
Și, atunci, cum să nu-mi placă maxim munca Anei? Cum să nu admir o femeie, mamă la început de drum, care și-a descoperit o pasiune mai mare decât a mea? Ana nu doar că adoră cutiile – ea le dă viață!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
