• Din online,  Pietre...,  Vorbe de duh

    A fi sau a nu fi (fericit). Capcana din online

    Pentru că n-am avut timp, dar nici chef – am lipsit câteva săptămâni din online. O mână de oameni m-au întrebat dacă-s bine. Pentru cei mai mulți, n-am mai existat deloc.

    De curând, am revenit. Pentru că mi-au revenit timpul și cheful de online. Am revenit zâmbind. Eram împăcată cu cei puțini, cărora le-a păsat o secundă de mine. Eram și mai împăcată cu trecerea mea în uitare.

    copacul singur si padurea

    Lipsa din online nu a fost un „experiment social”. Nu a fost un pas planificat, în care ar fi trebuit să „calculez” ceva. Dar n-am putut să nu conștientizez

  • Explicaţiuni,  Pietre...,  România

    De ce m-aș simți discriminată de Referendumul pentru Familie?

    O strategie (proastă sau mai puțin proastă) de marketing a unui mall bucureștean a reaprins discuțiile cu privire la Referendumul pentru definiția Căsătoriei în România – numit, generic, Referendumul pentru Familie. Căci e foarte simplu și de efect să pornești de la un caz particular și să generalizezi. De fapt, să împroști cu noroi acolo unde ai tu interesul s-o faci – chiar dacă una n-are legătură cu cealaltă.

    O femeie cu doi copii nu a primit un pachet Family pentru că, neavând marele soț lângă ea, nu s-a considerat că ea și copiii formează o familie. Nasol. Căci și ea, divorțată, alături de prunci formează o familie, și eu formez, alături de copila mea, o familie. Copila are doi părinți și o legătură frumoasă cu ei, părinții alcătuiesc, pentru ea, o echipă, dar soțul și soția nu mai există. Familia, deci, s-a spart – dar nu își schimbă titulatura. Aici pun primul punct, în care am văzut de la ce s-a pornit. Ok. Și, acum? Clar, Referendumul e de vină! De ce? Cum, de ce? Păi, acolo se vorbește despre bărbat și femeie. Așa, și?

    Să vedem. Referendumul este pentru a defini Căsătoria – ca fiind nu între „soți”, cum se spune până acum, ci între „un bărbat și o femeie”. Și aici ar trebui să punem total punct întregii presupuse legături care s-a format între cele două subiecte. Pentru că, exact până aici, cine are de înțeles, înțelege.

    casatorie - barbat si femeie

    Dar eu n-o să pun punct. Și-o să explic.

  • Pietre...,  Vorbe de duh

    Când moartea mă ia prin surprindere

    Uneori simt nevoia să mă opresc din alergătură și nu pot. Fac planuri, strategii, promisiuni – și nu mă țin de niciunele… E greu. Aproape imposibil. Și descopăr, astfel, cam cât de mică mi-e voința.

    Se întâmplă, însă, ca moartea să mă ia prin surprindere. Nu moartea mea. Deocamdată. O moarte. O moarte de departe. Pe care n-aș fi putut-o împiedica. Însă realizez cum aș fi putut influența viața de dinainte, un pic, în bine. Dacă aș fi fost acolo, prin preajmă. Fără alergătură, fără nepăsare. Nici n-aș fi depus cine știe ce efort. Doar m-aș fi arătat un pic mai binevoitoare. Poate că n-ar fi contat deloc implicarea mea. Dar aș fi știut astăzi că am dat de la mine un minim, cât mi-a stat în putință, ca unei vieți grele să atașez, din când în când, un zâmbet.

    N-am făcut asta.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...,  România,  Vorbe de duh

    Depresia de după 24 ianuarie…

    Aș vrea să ajung la clipa în care să simt că se întâmplă ceva. Ceva bun. Aș vrea să nu mai trăiesc doar cu speranță sau doar în deznădejde. 24 ianuarie…

    24 ianuarie - ziua Unirii

    Aș vrea să nu mă mai mulțumesc cu fotografii fantastice și cu versuri patriotice… care mă emoționează peste măsură. Aș vrea să-mi condimentez viața cu ele, dar nu doar din ele să-mi trag seva.

    – Cum, mami, au murit mulți oameni pentru România? Ahaaa… deci de asta roșul de pe steag simbolizează sângele….

    Eu, când ascult Sărută-ți, copile, părinții și frații/ Și-apoi să mergem la război

  • Pietre...,  Vorbe de duh

    Oameni în coajă de nucă. Dar miezul – cum e miezul?…

    De multe ori, ne îmbrăcăm în coajă de nucă. Suntem puternici, frumoși, duri. Pozăm în ideali și ne place atunci când ne e mângâiată aparența. Avem o mulțime de susținători și de elogiatori ai cojii… Ce se întâmplă, însă, când ne lăsăm descoperit miezul? Mai putem poza cu o la fel de mare ușurință? Miezul nucii poate fi bun și gustos, dar și rânced… deteriorat sau putrezit.

    Cum e să ne înveșmântăm în coajă de nucă și să fim stricați pe dinăuntru?

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru minte,  Pentru suflet,  Pietre...

    Cum putem trece așa, pe lângă oameni, fără să ne pese?

    În pauza de masă, am plecat să plătesc telefonul. Când am trecut prin parcul de la Teatrul Național, pe spațiul verde, aproape de stradă, am văzut un om întins. Era slab tare și avea o geacă de iarnă groasă – ceea ce nu m-a ajutat prea mult când m-am oprit așa, de la un metru, să-l observ dacă respiră… Lângă el mai era și un par din acela scund, spaima oricărui părinte de copil mic. Totuși… parcă respiră. Dar dacă nu? Totuși… parcă doarme. Dar dacă nu? În jur, pe bănci și pe stradă, oamenii își vedeau de ale lor. Am zis un Doamne, miluiește-l!… și-am plecat și eu mai departe… 

    La întoarcere, pe lângă Primărie, polițiștii locali erau la o dubă – făceau schimbul de ture.