În timp ce porțile orașului sunt deschise, la Sfânta Parascheva se intră doar cu… buletin de Iași
E bine că jandarmii ne protejează. Sunt ei mai mulți decât închinătorii la Catedrala Mitropolitană din Iași. Înțeleg, își fac doar meseria – dar nu poate să nu mă întristeze menirea ingrată pe care o au în această perioadă: să verifice oamenii la… buletin!
Porțile Iașului sunt deschise. Și, așa, oricine poate ajunge cu bicicleta, cu mașina personală, cu tren, cu autobuz, cu ia-mă, nene… cam oriunde vrea. La bal și la spital. La mall și la terasă. La rude și prieteni, la nunți și botezuri, la plimbări romantice prin ploaie. Poate trece nestingherit pe Ștefan – dar nu poate păși în curtea Catedralei.
„Dar ca să votezi este gratuit?”
– Dar ca să votezi este gratuit?, m-a întrebat copila.
Am zâmbit tâmp, am îngăimat un îhî și am schimbat subiectul. Pentru mine, ziua de vot e aproape mereu o zi de doliu. Merg, îmi exercit dreptul și obligația de cetățean, oftez și cam gata. Gratis or fi toate? Mult prea mult timp am sperat că în pași oricât de mici și de timizi se vor schimba lucrurile și viețile noastre în bine.
Am votat și stabilitate, și schimbare, și oameni tineri, și oameni bătrâni, și vechi, și noi, și aparent credincioși, și rezervați în credință, și, și, și… Aproape fără excepție, politica asta și-a dovedit statutul de femeie ușoară. Ticăloasă și înșelătoare, hoață și parșivă. O dată la 4, 5 ani redevine mieroasă și drăgălașă, plină de promisiuni și de planuri mărețe. De oameni vechi, de oameni vechi aparent noi, de oameni noi și flămânzi… și de-o mână firavă de oameni care cu adevărat își merită statutul de om și funcția.
Iar noi ce facem? Uităm mult și prost.
Despre Cruce în vreme de Coronavirus
Avem o cruce de dus. Cu responsabilitate, cu iubire, cu demnitate, cu credință.
Avem o cruce de dus. Cu asumare. În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh!
Avem de căzut la picioarele Crucii. Și de plâns. De rugat. De cerut iertare. Pentru toate greșelile făcute cu voie și pentru toate cele fără de voie, pentru toate cele cu știință și pentru toate cele fără de știință săvârșite. Pentru cele cu gândul, cu lucrul, cu cuvântul, cu fapta… cu prea puțina responsabilitate, cu prea puțina iubire, cu prea puțina demnitate, cu prea puțina credință…
Dacă vrem sănătate – și conștientizăm că avem nevoie de sănătate trupească, dar și sufletească și de aia… cu capu’ – nu mai e vreme de indiferență! Nu mai e vreme de amânare!
Defavorizarea – văzută prin ochii unui modest defavorizat
Pe omul acesta (despre care am scris postarea la final de aprilie) îl mai văd din când în când. Față de prima dată, la fiecare întâlnire îl simt din ce în ce mai tulbure, bietul. Mai pierdut, mai răvășit. Mă impresionează peste măsură și mă frământ – pentru că nu știu cum l-aș putea ajuta.
Băiețașii și golănașii nu se nasc peste noapte
Era trecut de zece. Mă întorceam de la alergat. Plouase, iar parcul era gol și întunecat. În mersul meu, am depășit un grup de băiețași de 9-12 ani. Fumau și erau gălăgioși.
M-am așezat pe o bancă, aproape de bloc. Peste câteva minute, m-au ajuns puștanii. Unul s-a oprit în fața mea și mi-a ținut o lecție de cocoșel ieșit la agățat, care are nevoie de atenție. L-am privit fără vreo reacție. Nu eram nici înfricoșată, nici scârbită vreun pic de tânăra generație. Iar el era uimit. A dat să plece, s-a întors, m-a mai analizat o dată.
– Știi că am și eu un copil de seama ta?
A pierde poate însemna, uneori, un câștig
I-am permis oricui să mă piardă. Simplu. Pentru că n-am ținut niciodată cu forța pe cineva lângă mine. Nici în prietenie, nici în iubire.
Unele pierderi au fost banale. Altele au rupt carnea de pe mine. Însă toate și-au avut rostul. Până la urmă, orice pierdere s-a dovedit a fi un câștig. Pare c-o spun precum vulpea care nu ajunge la struguri. Și, totuși, o spun ca omul… eliberat. Nu pot căra pe cineva în spate doar așa, ca să dea bine la număr.
„Dacă spuneți voi…” – lumina din cimitire și întunericul din noi
Verișorii-s afară. Și tot uitându-mă după ei, cum se joacă, îmi amintesc de o secvență de demult… cam tot de pe vremea Paștilor.
– Hristos a Înviat!, zic ei fericiți unei tipe.
– Dacă spuneți voi…,
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase