Puterea vântului
Nu degeaba mi-e mie frică de vânt. Astăzi, dacă eram cu trei paşi mai în faţă şi puţin mai la dreapta, cădea o uşă pe mine. O uşă de termopan, cu sticlă. Smulsă din ţâţâni – de vânt.
Secvenţă din centrul oraşului
Nu ştiu alţii cum sunt… dar, eu… când am văzut imaginea asta – pe viu! – mi s-a făcut rău. Şi milă!
Amintiri în întuneric
În această după-amiază, am stat o oră în întuneric. Pe la 17.30 s-a luat curentul. La noi, la un vecin, la unii şi la alţii – dar nu la toţi! Cei care aveau lumină se plângeau că nu mai au cablu, internet şi ton la telefon. Ba chiar am fost întrebaţi şi noi: Bine, bine, nu aveţi lumină, da’ cablu aveţi?!? Am izbucnit instant în râs! 🙂
Mariei i-a placut mult atmosfera asta, romantică. Am aprins candela, ne-am jucat cu lanterna, cu telefonul şi am mâncat la lumina lumânării. Lumânarea mi-a amintit de copilărie. Pe vremea mea…
Copii dispăruţi şi oameni de gheaţă
Am găsit la Vlad Dulea, pe blog, un filmuleţ care mi-a distrus seara. Mai mult chiar decât întâmplarea cu cele trei felii de parizer… Pentru că acum nu mai e vorba doar despre sărăcia asta, simţită la buzunar. E vorba despre noi. Cei care avem ochi, dar nu mai vedem nimic în jur, care avem urechi, dar nu mai auzim de atâta gălăgie, care avem suflete… de gheaţă.
Felii de viaţă…
– Costă 3 lei. Lăsăm aşa… sau renunţăm la o felie?
Am văzut ochii mari ai bătrânului, i-am simţit respiraţia oprită, pentru câteva secunde şi m-a terminat nehotărârea lui…
– Nu… e prea mult! De fapt… lăsaţi aşa…
M-am uitat să văd ce anume a cumpărat.
Cine mi-a furat vestuţa…
Tocmai am fost la plimbare, cu Maria în tricicletă. Tricicletele astea, cu băţ – ca să le poţi împinge – au, la spate şi un coşuleţ, un soi de portbagaj.
Acolo, pun diverse: apă, şerveţele umede, mănuşi, o sacoşă… ce avem nevoie. De când a dat frigul, am adăugat şi o vestă, pe care să pot să i-o pun Mariei pe spate, dacă intrăm undeva, stăm mai mult timp şi e prea cald cu haina. O vestă care acoperea, de fapt, toată nebunia din coşulet. Astăzi, acoperea şi ceva mai de valoare…
Îndemn pentru minte şi suflet
Eşti convins că-ţi vei iubi copilul, încă de dinainte de a-l concepe. Însă, iubirea pentru copilul tău depăşeşte orice imaginaţie.
Când îţi doreşti un copil, îţi doreşti şi sănătate. Când eşti pe cale să ai acel copil, implori sănătate.
Când nu ai copii, durerea unui copil te sensibilizează. Când eşti părinte, durerea unui copil te sfâşie.
Gândul că propriul tău copil ar putea suferi, în timp ce tu îl priveşti neputincios – este o pedeapsă cumplită. Realitatea unui astfel de gând – este o catastrofă.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
