Cuvânt de încurajare de la Sfântul Luca al Crimeei
Nu vă tulburați! Cum?…
Eram destul de tulburată și-am răbufnit. Le-am spus colegilor mei despre felul în care „văd” viitorul și m-am arătat în toată micimea și-n toată revolta neziditoare de ceva bun. Pentru că mi se pare absurd ca în vremurile noastre să pară o rușine credința, să fie luat peste picior omul care se prezintă ca fiind creștin – iar cei ce se autointitulează fără legături cu Dumnezeu și mai mult decât toleranți să fie intoleranți și să prigonească pe cei ce nu zic ca ei. Căci e total aiurea să te dai open minded și să înjuri creștinii în zilele noastre, la fel cum e aiurea să te dai patriot și să-ți nenorocești țara… Sunt multe chestiuni care nu se leagă. Și sângele meu fierbea.
Însă n-au trecut decât câteva minute și m-am calmat instant. Am căscat ochii mari, am citit, am recitit.
Înmormântarea unui prunc – o lecție dură de parenting
Participarea la înmormântarea unui prunc este o lecție dură de parenting… O lecție care te face să-ți zboare gărgăunii din cap! O lecție care te face să te întrebi ce te-apucă atunci când, acasă fiind, te enervezi din toate stupizeniile. Atunci când îți pierzi răbdarea și cheful de a fi calm și iubitor cu pruncul tău sănătos și voios.
De ce atunci când toate-s bune nu reușim să găsim timp suficient pentru copiii noștri? De ce nu învățăm alături de ei puterea de a trece repede, repede, cu drag și cu zâmbet peste toate mărunțișurile? De ce permitem certurilor, încruntărilor, tonului ridicat, lipsei de energie să ne secătuiască și să ne răpească atâtea clipe ce-ar putea fi mult mai bune?
Nu e vorba că nu ne-am iubi copiii. E vorba că
„Dacă spuneți voi…” – lumina din cimitire și întunericul din noi
Maica Domnului și-un ajutor. Necerut. Nemeritat. Primit.
Vineri dimineață m-am trezit cu niște senzații ciudate prin corp. Nu le-aș spune musai dureri – deși mă simțeam de parcă aveam mațele înnodate. Maica Domnului… eram în așa condiție, încât cu greu am reușit să mă aplec ca să-mi leg șireturile.
Cum nu am probleme de felul meu și cum mi-e și gradul de suportabilitate mai ridicat, n-am făcut mare caz. Urma, probabil, să-mi treacă. Așa mi-am zis. Numai că statul în scaun de la birou și timpul n-au alinat, ci au accentuat.
Așa, îndoită, m-am dus după-amiază la Denia Acatistului Bunei Vestiri, slujbă specială care se face în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Paștilor. M-am dus pentru că îmi doream să particip și pentru că evitam să bag în seamă aparentul necaz. Repet, nu era cine știe ce durere, dar recunosc că începuse să mă sâcâie. Apoi, îmi ziceam eu, oricum urma să stau în picioare – precum pe vremuri cei ce au dat naștere acestei sărbători, într-un moment în care au mulțumit Maicii Domnului pentru minunea ce i-a salvat de la pieire. Era ok, deci, în picioare – căci în genunchi dacă aș fi stat puneam iar presiune pe mațe, coaste și burtă, per total.
Ca să mă îmbărbătez și mai și, în nebunia mea, când am ajuns la biserică, mi-am zis
Șapte adevăruri despre minciuni
Despre domnul profesor Ștefan Mîrzac și despre ale dumnealui vorbe înțelepte am mai vorbit cândva. Și voi mai vorbi. Astăzi mă opresc doar la secțiunea dedicată minciunilor și aleg șapte spuneri mai mult decât sugestive din cartea apărută la Editura Pim, Iași, 2016: Cuvinte cu dor de miez – aforisme, definiții, paradoxuri, reflecții.
* Minciuna, miloasă, văzând adevărul gol, s-a gândit să-l apere și a devenit mască.
* O minciună coaptă o găsești, totdeauna, peste un adevăr crud.
* Mulți preferă să fie mângâiați de minciună,
Corpul ei, alegerea ei – iar fiul său nu a putut participa la Marșul pentru Viață…
O doamnă a spus că știe cine n-a fost la Marșul pentru Viață de anul acesta. Fiul ei adolescent.
„Dar uite că eu, mama lui, la 19 ani, am crezut de cuviință, ca și voi, că e corpul meu și alegerea mea. Iar băiatul meu n-a fost la marș nici anul ăsta, nici anul trecut. Pentru că nu s-a născut. Pentru că a rămas în bucăți acolo, la cabinet, într-o zi friguroasă când deja era cam mare, cum a zis doctorița văzându-l la ecograf. Pentru că atunci când voi aplaudați
A ales să fie Mama Lui. Și a noastră!
Am tot stat și m-am gândit la EA…
A ținut Cerul în pântecele său. E Maica Domnului! Și, totuși, asta n-o împiedică să fie și să rămână Mama noastră! A tuturor! A unor ticăloși, a unor păcătoși, a unor veșnic trădători!