26 noiembrie – Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor
Astăzi este Sfântul Stelian – ocrotitorul copiilor. Fiecare are, cred, măcar un copilaș pentru care se roagă. Că este al lui sau nu. Iar Sfântul ascultă întotdeauna rugăciunea venită din inimă.
Doamne ajuta!
Un nou inceput de post. O provocare. Si o mare bucurie.
Post nu inseamna doar retinere de la unele alimente. Post inseamna sa incercam sa fim mai buni. Mai blanzi. Sa invatam sa oferim un zambet. Sa iubim. Sa ne rugam mai mult. Sa ne rugam pentru cei dragi, dar si pentru vrajmasi. Sa ne dorim sa credem. Sa nu ne fie rusine sa facem o cruce cand trecem pe langa biserica. Sa nu ne fie rusine sa spunem „iarta-ma”. Sa ajutam pe cei in nevoie. Sa facem o fapta buna fara sa ne laudam. Sa fim smeriti. Iar exemplele pot continua.
9 noiembrie – Sfântul Nectarie
In 2006, la mare, am cunoscut un baietel de care m-am indragostit pe loc. Frumos, istet, plin de viata – un copil minunat, pe care orice parinte si l-ar dori. Nectarie. Asa il cheama. Mi s-a parut un nume ciudat la inceput, dar mi-a placut mult. Nectarie?!
Desi ar fi trebuit… nu mai auzisem acest nume. Si nu mai auzisem despre Sfantul Nectarie. Asta desi aveam o carte cu minunile Sfantului de un an inainte de a intalni acest copil. Asta desi una dintre bisericile din Alexandru care se cladea in acea perioada avea hramul Sfantului.
Rusinos. In tot acest timp, Sfantul Nectarie a asteptat, rabdator, sa-l cunosc. Si am inceput, incet-incet, sa-l descopar:
8 noiembrie – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil
26 octombrie – Sfantul Mucenic Dimitrie
Oare daca traiam in vremurile Sfantului aveam atata credinta si tarie incat sa-mi dau viata pentru Hristos?
Despre draci si Dumnezeu
Nu-mi propun sa tin o lectie de religie. Dar nu pot sa trec peste un fragment foarte important dintr-o anume Evanghelie.
Cand a iesit pe uscat [Iisus], l-a intampinat un om din oras care avea diavol si care de multa vreme in haina nu se imbraca si in casa nu mai salasluia, ci in gropi de morminte. Vazandu-L pe Iisus, a strigat si a cazut inaintea Lui si cu glas tare a grait: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui Preaînalt? Te rog, nu ma chinui! Caci Iisus poruncea duhului necurat sa iasa din omul acela (…).Pana si dracii il recunosc pe Dumnezeu! Iar noi, oamenii – multi cu numele de crestini – mai avem inca dubii…
****
Si inca ceva, care are sau nu legatura cu ceea ce-am scris mai sus. A trimite la naiba se foloseste in zilele noastre la fel de des ca si buna ziua.
Prietenii intre ei se „alinta” asa.
Parintii isi dracuiesc copiii.
Despre dusmani… ce sa ne mai miram?
Injuratura asta, sub diverse forme, are acelasi rezultat. A trimite pe cineva la naiba e unul dintre cele mai periculoase blesteme. Iar dracul tare se mai bucura cand isi aude numele rostit in astfel de imprejurari!„Numai Dumnezeu nu ne minte”
– cu gîndul acesta s-au închinat pelerinii moaştelor Sfintei Parascheva
În fiecare an, moaştele Sfintei Parascheva atrag la Iaşi sute de mii de pelerini. Boala ori necazurile sînt, la început, cele care-l urnesc pe om. Urmează minunea, sentimentul unic pe care-l trăieşte fiecare creştin atunci cînd, după ore obositoare de aşteptare în frig şi uneori în ploaie, se închină şi sărută sfintele moaşte. E transformarea, momentul în care simţi că pluteşti, uşor ca un fulg, bucuria de a te fi învrednicit să ajungi cu un pas mai aproape de Dumnezeu.
Apoi, în timp, vin răspunsuri la atîtea rugăciuni şi lacrimi. „Poate că nu sînt răspunsurile la care te-ai fi aşteptat, dar ele sînt cele mai bune. O boală se poate vindeca sau măcar ameliora. Dar minunea e cu atît mai mare cu cît un om învaţă să-şi accepte necazul, să-şi ducă crucea cu demnitate şi cu credinţă. Minune e să nu uităm să-i mulţumim sfintei pentru ajutor. Minune e magnetul nevăzut care îl atrage pe credincios şi în următorii ani la închinare”, a încercat să explice Liliana, o tînără care de mică vine în fiecare an tocmai de la Ploieşti, în pelerinaj.
Copii şi vîrstnici, săraci şi mai înstăriţi, bolnavi sau nu, pelerinii au devenit un tot. Au un scop comun şi luptă pentru păstrarea credinţei. „Sfînta m-a salvat din toate greutăţile pe care le-am avut. Nu pot să cred că există încă oameni care iau în rîs asemenea momente speciale. Cum să nu crezi în Dumnezeu şi în sfinţii Lui?”, s-a întrebat tanti Anica, de la Botoşani, care de 24 de ani e nelipsită de la hram. „Sînt operată pe creier a noua oară. An de an vin la sfîntă, de 14 ani, şi mă simt mult mai bine. Cum să nu cred?”, i-a întărit mărturisirea Elena Nazar, din Galaţi.
Fiecare pelerin are povestea lui, fericită sau mai puţin fericită. Că a simţit pe propria piele minunile, le-a aflat de la prieteni sau din cărţi, el crede. Iar credinţa mută munţii din loc. „Înainte de a mă mărita, soţul meu a venit şi a aprins o lumînare aici. S-a rugat să se căsătorească cu mine. Mulţumesc sfintei că m-a ajutat şi am făcut casă cu el. Sîntem împreună de 25 de ani”, ne-a spus Nelica Sîncu, din Bîrlad. Din ’85 vine la moaşte şi Radu Hersiu, din Vrancea: „Venim şi eu, şi soţia. Mereu ne e drag să ajungem aici. Ne rugăm pentru sănătatea noastră, pentru copii, pentru bine în casă. Lăsăm de-o parte oboseala, frigul, sfînta ne învredniceşte”.
Într-adevăr, privind oamenii care-şi aşteaptă rîndul la închinare, simţi că slăbiciunile le sînt mult atenuate. „Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului venim aici, pentru că doar speranţa ne-a mai rămas. Numai Dumnezeu nu ne minte! Nu se simt frig, ploaie. Chiar sînt dezamăgită că nu stau mai mult timp la coadă. Cred c-am să mai merg o dată”, ne-a zis Violeta Chirilă, din Constanţa. Ştefana, o femeie de 69 de ani din Galaţi, a trecut de trei ori pe la moaşte: „De acum, rămîn la toate slujbele. Cînd vin aici mă simt mai liniştită, îmi trec durerile”. Iar bunica Maria, din Paşcani, şi-a adus nepoţii la închinare: „Oana are 9 ani, iar Daniel – 6. Ei au vrut să mă însoţească şi au fost cuminţi în orele astea de cînd aşteptăm. Eu de 17 ani vin continuu. Mă rog pentru mîntuire, pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate”.
Minunea e desăvîrşită în momentul în care creştinii ajung la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. După întîlnirea cea sfîntă, feţele sînt mai luminoase, sufletele tresaltă, iar bucuria se manifestă prin zîmbet, lacrimi şi închinăciuni pînă la pămînt. „După ce plecăm de aici ne simţim uşori ca o pană!”, a exclamat Săftica Bobocel. „Eu am trecut acum a patra oară. În anii trecuţi, am avut probleme cu vrăjmaşul. Mi-era teamă să nu mai vină diavolii, să se zbată în mine. Dar uite, că anul ăsta m-a păzit sfînta!”, ne-a mărturisit Adriana, din Bucureşti.
Pentru sceptici, evenimentele din aceste zile sînt o ciudăţenie. În schimb, pentru cei care vin, ani la rînd, de la sute de kilometri distanţă, fără să le pese de capriciile vremii şi de oboseală, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este o minune. Una încărcată de speranţa în mai bine, într-o viaţă liniştită, cu sănătate şi împliniri. Şi rugăciunea ca jertfa de cîteva ore să însemne ştergerea cîtorva păcate şi un pas spre mîntuire.