• Pentru minte,  Pentru suflet

    Cancerul – provocare la viata!

    7 iulie 2011 /

    De multe ori, necazul altuia aduce, in mintea nostra, un gand parsiv: Bine ca nu mi s-a intamplat mie sau celor dragi ai mei! Apoi, daca suntem intregi la cap, ne revenim din „bucurie”, ne dam doua palme si meditam. Devenim constienti ca boala, de exemplu, ne poate urmari de dupa orice colt. Multumim, pe moment, ca suntem bine si sanatosi. Apoi, uitam.

    Cand, intr-un final, ceva rau ni se intampla noua sau alor nostri – suntem distrusi. Vine randul altora sa se bucure acum, ca nu au fost ei tinta necazului. E un cerc vicios. Un cerc din care putem iesi doar daca suntem dispusi sa luptam mereu pentru viata si sa ajutam pe cei de langa noi.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Şcoala părinţilor

    Dragoste, judecata, iertare – despre copii si parinti

    7 iunie 2011 /

    Copiii, la inceput, isi iubesc parintii.
    Pe masura ce cresc, incep sa-i judece.
    Si, uneori, ii iarta.
    (Oscar Wilde)

    De multe ori, ne oprim pentru o secunda din judecat. Trist este ca, doar pentru o secunda. De multe ori, ceea ce consideram noi a fi iertarea – vine prea tarziu.
    Viata ne recompeseaza cu aceeasi poveste – in momentul in care devenim parinti. Si, ce mult ne-am dori, atunci, ca doar iubirea si iertarea sa existe in viata noastra!…

  • Bucurii,  Pentru minte,  Pentru suflet

    Sfantul Ioan Rusul – marturii contemporane ale Iubirii lui Dumnezeu

    27 mai 2011 /

    Petru ca multe persoane m-au contactat si mi-au spus ca nu auzisera, pana acum, despre Sfantul Ioan Rusul – dar ca au fost impresionati de viata sfantului si de cele ce mi s-au intamplat mie, am decis sa mai scriu ceva.

    Cu greu m-am hotarat sa aleg doar trei povestioare adevarate si minunate, din multitudinea de minuni pe care le-a facut, dupa trecerea la Domnul, Sfantul Ioan. Ele sunt o dovada ca, tot ce-i cu neputinta la oameni, e cu putinta la Dumnezeu. Ca, oricat de mult am gresi, daca ne caim, putem primi mantuirea. Ca, sfintii nu urasc pe nimeni ci, din contra, ne indragesc mai mult decat, poate (cu siguranta), meritam.

  • Hopa tropa prin oraş,  Pentru suflet

    Cum mi-am petrecut Noaptea muzeelor

    15 mai 2011 /
    Ieri spre azi a fost… Noaptea muzeelor! Noapte… impropriu spus… cata vreme portile deschise s-au inchis, unele la miezul noptii, altele la ora 1. A fost, oricum, ceva special, fata de celelalte zile/ nopti din an.
    Cand am anuntat evenimentul pe blog, am prezentat sapte puncte de atractie. Dintre acestea, impreuna cu grupul meu de familie-prieteni, am reusit sa ajungem la cinci.
    Le voi prezenta in ordinea vizitarii si voi nota, la fiecare, unele impresii.

    * Bojdeuca „Ion Creanga”
    Am condus, am urmat indicatoarele, am trecut pe langa Bojdeuca si dusa am fost. Da, sunt ametita de felul meu. Dar, nici vreo luminita nu mi-a aratat calea.
    Bezna! La ora 22, am gasit o curte in bezna, cu scari numai bune sa te-ajute sa-ti rupi gatul. O casa cu doua lampi in dormitoare si cu un cerdac in care domnea intunericul. Pacat. Un loc destul de vizitat si foarte indragit, uitat de autoritati.
    Am avut placerea sa gasim acolo un domn care isi facea si rolul de gazda, povestea si explica, nu doar pazea, plictisit, in noapte.

    * Muzeul „Vasile Pogor”
    Aici, am fost intampimati cu papucei din plastic albastru, ca niste saculeti, pe care a trebuit sa-i incaltam. Angajatii n-au mai avut, astfel, grija curateniei dupa aceasta noapte. Mi s-a parut o idee practica, dar si ciudata. Mi-a placut, in aceeasi masura in care mi-a dispacut. Normal nu mi se pare – dar nici anormal…
    Am fost lasati sa ne uitam in voie, sa facem poze, sa ne intoarcem din drum. Am fost primiti cu zambetul pe buze si, la fel de frumos am fost tratati si la plecare. Angajatii erau relaxati si draguti.

    * Muzeul Unirii
    Cred ca a reprezentat punctul maxim de atractie. Aici, a existat continuu o coada. Si rabdare. Cum spuneam si acum doi ani, Muzeul Unirii e un loc deosebit.
    Cand ne-a venit randul sa intram, nimeni nu ne-a spus ca vizitarea incepe din stanga. Asa ca, noi am pornit prin dreapta. La iesire, o parte dintre noi am vazut stanga si am exclamat: „Dar, pe aici n-am fost!”. O doamna amabila, care ne-a auzit, ne-a invitat si pe acolo. Din urma, restul de familie-prieteni n-a mai avut parte de acelasi tratament, ci a fost poftit afara.
    Aici, nu ai voie sa faci poze. Teoretic. Angajatii erau satui, de acum, sa atraga atentia sau sa bata obrazul. M-a uimit nesimtirea si nepasarea unor oameni, care pareau intelegatori din fire si educati. Mi-am strans aparatul la piept si am tacut…

    * Turnul Golia
    Scari la rotund si o vedere superba a Iasului in noapte. Cred ca putini au stat sa analizeze in detaliu expozitia de fotocopii dupa documentele care au marcat viata personala si profesionala a lui Ion Creanga.

    * Spatiul in care a locuit diaconul Ion Creanga
    O camaruta din incinta Manastirii Golia. O camaruta nu foarte iubita de cei de la Bojdeuca. De acolo, cel mai mult mi-au placut modedele de pomelnic de pe pereti.

    Per total, a fost o seara deosebita. Muzeele din Iasi sunt adevarate oaze de istorie si de povesti. Toate, nu doar cele cuprinse acum in program.
    Sunt foarte multe de vazut. Intr-o singura noapte, in doar cateva ore, nu-ti poti face decat o parere. Nu cred ca scopul Noptii muzeelor este acela de a te umple de cultura, ca prin farmec. Dar, iti ofera o bucatica dintr-o lume in care sa-ti doresti sa te mai intorci si alta data. Imbulzeala nu e contextul perfect in care sa vii la muzeu. Dar, a fost dovada ca oamenii mai sunt interesati si de frumos. Justificarea unora – c-asa vrea publicul – este doar o spalare pe maini si o fuga de responsabilitate.
    Publicul poate fi educat. Iar Noaptea Muzeelor este o dovada ca tineri si batrani, femei si barbati, stiutori si mai putin stiutori de carte – participa la acest tip de evenimente.
    Daca se organizeaza.