Teografia
De curând, am un nou prieten. Un site de ştiri şi de materiale creştine, care se dezvoltă frumos şi uniform, prezentând, din diferite unghiuri şi aspecte – tot ceea ce ţine de ortodoxie. Teografia a devenit locul în care poposesc pentru a mă limpezi – pentru a-mi hrăni mintea şi sufletul.
Fragment de suflet
Mitropolitul nostru, Teofan, a vorbit la sărbătoarea Naşterii Domnului despre copii – bucurie şi frumuseţe în familie. A încălzit sufletul şi-a cutremurat, a dojenit şi a încurajat. Scrisoarea pastorală poate fi citită, în întregime, aici. Eu am ales să îţi prezint doar partea de final a cuvântării. Un fragment de conştientizare, de speranţă şi de rugăciune.
Decembrie românesc…
În învălmăşeala asta de colinde şi colindători, de comercial şi de banal… sunt, încă, versuri şi voci în stare să te cutremure.
12 decembrie – Sfântul Ierarh Spiridon
Sfântul Spiridon este cunoscut drept sfântul călător. În preajma sărbătoririi sale, el dispare cu trupul din raclă. Când revine, corpul îi este cald şi prăfuit, iar încălţările sunt tocite şi purtate.
Sfârşitul fiecăruia dintre noi
În ultima perioadă, am avut şoc după şoc, la aflarea unor veşti triste. Oameni relativ tineri s-au stins din viaţă, fără să dea semne, înainte, că ar suferi de vreo boală. Pur şi simplu. Să-i ierte Dumnezeu pe toţi şi să le odihnească sufletele în pace! Iar pe noi, pe cei încă vii, să nu ne lase să-i uităm. Să-i pomenim în rugăciunile noastre şi să nu trecem cu vederea faptul că şi sfârşitul fiecăruia dintre noi poate fi în următoarea secundă – mult mai devreme decât temutul sfârşit al lumii…
Ne culcăm uitând să ne facem o cruce, ne trezim şi ne începem o nouă zi fără să mulţumim pentru darul de-a mai fi. Luăm în râs cele sfinte, promitem că ne vom pocăi la bătrâneţe, că atunci vom posti, ne vom spovedi, ne vom împărtăşi… Ne credem eterni şi spunem că trăim clipa, fără să ne pese de ceea ce va urma. Totuşi… avem garanţia unui al doisprezecelea ceas?…
Blogmeet – Globuri cu suflet
La sfârșitul săptămânii, o parte dintre bloggerii ieşeni s-au întâlnit şi au discutat despre Globuri cu suflet. Am fost şi eu, normal, pentru că am promis că mă voi implica activ în acţiunea aceasta. Şi am mai fost şi pentru că nu puteam rata prilejul de a mai ieşi din online şi de a mă (re)cunoaşte, offline, cu unii dintre colegii de trăncăneală blogosferică.
Cu stângăcie, despre Sfântul Nectarie
M-am tot frământat, de câteva zile încoace, încercând să găsesc cea mai bună formă de a scrie postarea asta. Încercând să-l ţi-l pun, automat, la suflet, pe Sfântul Nectarie. Să-ţi prezint cele mai cele dintre minunile lui, ca să cazi pe spate şi să rămâi veşnic impresionat.
Mi-am dat seama, apoi, că frământările mele sunt atât de… lumeşti! Pe Sfântul Nectarie nu trebuie să-l prezinţi în cuvinte răsunătoare. Smerenia, viaţa lui frumoasă, sfinţenia lui, simplitatea lui – răsună mai presus de cuvinte. Minunile săvârşite de el nu se împart în cele mai cele şi cele mai puţin cele. Toate sunt minuni! Cu o importanţă deosebită pentru cei care au avut parte de ele, dar şi pentru cei care le-au aflat şi s-au întărit în credinţă.
Ajutor primit de la Sfântul Nectarie
Dacă apuci să ţii în mână o carte care prezintă viaţa ori minuni ale Sfântului Nectarie – nu te mai opreşti din citit, din mirat, din lăcrimat. Se întâmplă atât de multe lucruri bune prin mijlocirea acestui sfânt, încât rămâi uimit! Se întâmplă azi, în vremurile în care trăim noi, în lumea noastră. În ţara noastră, în viaţa noastră! Una dintre cărțile dragi mie se numeşte Sfântul Nectarie – Minuni în România. Români de prin toate locurile, cu şcoală multă şi fără şcoală, cu diverse meserii şi necazuri, au mărturisit felul în care au fost ajutaţi. Unii şi-au regăsit liniştea în familie, alţii şi-au găsit ori şi-au păstrat serviciul. Alţii au primit darul binecuvântat al naşterii de prunci – când medicii nu le dădeau nicio şansă. Alţii s-au vindecat de boli mărunte şi fără de leac ori de boli grave, care le prevesteau moartea.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
