Șapte spuneri care-mi plac de la Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

* Începutul și sfârșitul mântuirii este dragostea.

* Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: Oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: Smerenia!

* Numai dacă am fost încercaţi de supărări simţim plăcerile şi bucuria. Căci nu bea cu plăcere cel ce n-a însetat

Continue Reading

Din singurătate nu se evadează pe ușa din dos

Vrem mereu să ne găsească iubirea în cel mai potrivit moment al vieții. Când suntem bine îmbrăcați, odihniți, dispuși la stat de vorbă și la glumițe, fără bătăi de cap și fără piedici. Credem că dacă ne-ar vedea într-un moment nepotrivit, omul cu iubirea s-ar speria și ar pleca.

Nu-i de mirare, deci, ca la asemenea așteptări să trăim stresați în viața noastră și mereu nemulțumiți. Nu-i de mirare că, regizând momente, întâlnim oameni ce-s parte din regie – și nu din viața cea de toate zilele.

Tu n-ai vrea, de fapt, ca omul nepotrivit să vină și să plece la fel de repede din calea ta? N-ai vrea ca omul care s-ar speria de viața ta cea adevărată nici să nu se intersecteze cu ea?

N-ai vrea să păstrezi lângă tine

Continue Reading

Folosul fricii de Dumnezeu explicat de Sfântul Serafim de Sarov. Și de Smiley

De ceva timp, în discuțiile cu Maria am atins subiectul „frica de Dumnezeu”. Un subiect atât de blamat de mulți oameni mari… încât cu adevărat mi se pare și mai necesar ca un copil să-l înțeleagă de la început. Să-l înțeleagă în mod corect.

Într-o lume plină de frici, în care traseul din dormitor până la bucătărie, trecând prin holul neluminat poate însemna o întâlnire cu momo, cu granny sau cu alți monștri ori sălbăticiuni, frica de Dumnezeu e mângâietoare. Într-o lume în care ne e frică de oameni, de uneltirile lor, de râsul lor, de chestiile înfricoșătoare pe care ni le-ar putea face, numai frica de Dumnezeu și iubirea Lui ne pot încuraja să rostim ca-n Psalmi: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul!

Deci, care-i treaba cu frica de Dumnezeu?

Continue Reading

Care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?

E o luptă în ultimele zile pe net, cu privire la… „trebuie” să fim fericiți de sărbători. Și sar în apărarea nefericiților mulți empatici, consolându-i că tot ceea ce „trebuie” e să fie… fiecare cum vrea el. Minunat și perfect adevărat!

Totuși: care-i faza cu bucuria și de ce tot mai mulți alegem depresia de sărbători?

Oare pentru că suntem varză de oboseală, de alergătură prin magazine, de căutat cadourile ideale, de călcat în picioare pe la toate rafturile, de umplut toate frigiderele, debaralele și mesele? Da’ oare am spălat toate perdelele și am șters praful din toate ungherele? Da’ oare…

Atmosfera si bucurie de sarbatori

Da’ oare măcar o fărâmă, am avut grijă și de sufletul nostru? Mai știm noi care-i motivul pentru care am creat toată alergătura, toată nebunia, toată oboseala asta năucitoare, toate ițele încâlcite din care nu ne mai putem desprinde?

Ooo, e atât de firesc să nu fim bucuroși de sărbători!

Continue Reading

„Nu poți să fii cu câte o labă în fiecare lume”

Dimineață i-am spus Mariei că e duminică și-i slujbă – dar că e și parada militară de 1 Decembrie, de la care noi două niciodată n-am lipsit. Mărturisesc că eu aș fi vrut la rugăciune, dar eram destul de pregătită pentru „verdictul” ei, de a merge în centru, la petrecere. Însă a făcut ea niște calcule, socoteli… și-a zis că alege să mergem la biserică.

Pe drum, i-am recunoscut că sunt și uimită, și emoționată, și mândră de o asemenea decizie. S-a uitat așa, un pic serios, un pic indiferentă – fără vreo părere de rău – și mi-a răspuns:

– Știi, mami,

Continue Reading

CM – de la Călin-Mihai la Conventus Mirabilis. Împreună pentru o șansă la viață!

Sărbătoarea de astăzi e pe cât de minunată, pe atât de clară și de… grea. Sfinții Ioachim și Ana au nădăjduit toată viața, până la adânci bătrâneți, că vor fi părinți. Și când visul li s-a împlinit, când au avut-o pe Maica Domnului, după trei ani de la naștere nu au ezitat să împlinească promisiunea făcută în rugăciune: aceea de a-și dărui copila lui Dumnezeu și de a o duce la Templu.

Wow! Cam cât de greu e să-ți vezi pruncul mult așteptat, iar apoi să renunți la el în „favoarea” lui Dumnezeu!? Este, cu siguranță, o cinste – dar câți dintre noi mai reușim să o percepem așa?…

Câți dintre noi suntem dispuși să recunoaștem măcar faptul că pruncii ne sunt împrumut divin, că nu ne aparțin, că brațele noastre sunt făcute ca să-i iubească și să-i îmbrățișeze, dar nu să-i lege definitiv și obligatoriu de noi?!…

Mă întorceam astăzi de la biserică plină de întrebări și de gânduri.

Continue Reading