• Din online,  Explicaţiuni,  Pentru minte

    Pentru doamnele de pe Facebook (dar, nu numai!)

    16 mai 2011 /
    Facebook este o retea de socializare, prin intermediul careia poti cunoste lume noua. Mai mult decat atat, iti poti reintalni fosti colegi si vechi cunostinte, despre a caror existenta nu mai stiai nimic de-un car de ani! Asta e motivul principal pentru care am acceptat sa mai fac inca un pas in virtual.
    Ce observ, in aventurile mele pe Facebook e faptul ca multe persoane ingreuiaza procesul de cautare si de gasire a lor. Inclusiv cei care-mi dau mie add, ma pun, uneori, in dilema. Nu stiu cine sunt. Si asta, nu neaparat pentru ca nu-i cunosc.

    In timp, ne schimbam destul de mult – ne maturizam, adica. Toti. Ma voi referi la doamne, in continuare, pentru ca ele imi dau cele mai multe batai de cap. Dar ideile, luate una cate una, ating cam toate categoriile de utilizatori.
    Fetele – femei de acum – isi schimba look-ul. Se casatoresc si isi schimba si numele de familie. Fac copii si pun poza lor la profil. In rest, celelalte informatii despre ele sunt private. Gata! Deja-s in ceata!
    Cum s-o gasesc pe colega mea din clasa intai, Dulcica Bombonica, daca astazi o cheama Rozalina si in locul propriei poze si-a pus o pisica? Frumoasa pisica, n-am ce spune, cum frumosi sunt toti copiii pe care-i vad. Dar, nu prea ma ajuta…
    Lasa-mi un indiciu, te rog!
    Nu vrei poza cu tine? Lasa-ti macar numele cel vechi in paranteza: Dulcica Rozalina (Bombonica).
    Iti schimbi numele? Lasa macar o poza cu tine. O poza in care sa te vad! Stiu ca vrei sa-ti arati silueta de invidiat – dar, in cazul de fata, ma intereseaza mai mult figura ta decat picioarele…
    Vrei si nume schimbat si o poza cu rasaritul? Lasa macar o scurta descriere care sa ma duca cu gandul la tine si nu la oricare alta persoana…

    Hai sa ne vedem si sa ne recunoastem sanatosi pe Facebook!

  • Pentru minte,  Pentru suflet

    De ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunea?

    13 mai 2011 /

    Irina mi-a aratat un filmulet care mi-a zdruncinat sufletul…
    Atata frumusete, atata adevar si atata tristete! De multe ori, ne intrebam de ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile. Si, pentru ca nu primim raspuns la intrebare, nici la rugaciune, incepem sa ne indoim… Iarta-ne, Doamne, pe noi, pacatosii, ca ne indoim de milostivirea Ta!

  • Cerul şi pământul,  Drumeţii,  Pentru minte

    Frumos putem găsi și în fundul găinii!

    8 mai 2011 /

    Ce înseamnă… frumos? Ce înseamnă frumosul?
    Ce e o floare frumoasă? Cum arată ea? E scumpă? E rară? O păpădie este frumoasă? Ceea ce numim noi, în popor, curu-găinii, ceea ce găsim peste tot – ne mai poate fura privirea?
    Poate că, pe lângă o singură floare din acest soi, putem trece nepăsători… Dar pe lângă un câmp plin de păpădii… imposibil!
    Frumos! Cu adevărat frumos!!!

  • Pentru minte,  România,  Vorbe de duh

    Moartea pasiunii cu Victor Socaciu – dublajul in cinematografie

    7 mai 2011 /
    Cand spun ca multe dintre tampeniile pe care le promovam/ urmarim/ invatam le-am preluat de afara, unii stramba din nas.
    Nu sunt romanii prosti de tot si nici nu-i prostia lor cea mai mare. Sunt, in schimb, obsedati dupa imitatie. Si, cum la lucruri bune e putin mai mult de munca si mai greu, hai cu stupizeniile, ca-i mai simplu.

    Ieri, am urmarit subiectul, dar m-am ferit sa comentez. Totusi… ma mananca limbile… Si limba mea si limba romana si engleza si franceza si chineza… Despre Victor Socaciu aveam o parere buna insa, de data asta, trebuie sa recunosc ca a comis-o! S-a trezit domnul deputat (il prefer cantaret!) mare patriot si nu stia cum s-o arate. Asa ca, a depus un proiect care prevede ca operere cinematografice in limbi straine sa fie traduse in limba romana, traducerea fiind asigurata prin procedeul dublajului.
    Adica, se doreste ca unul dintre putinele lucruri bune, in care am reusit sa ne mentinem pe pozitie, ca popor, sa fie distrus.
    Sa nu ne mai „chinuim” sa citim si sa urmarim imaginile in acelasi timp, sa nu mai citim copiilor, sa nu ne punem ochelarii. Sa auzim, mura-n gura (in urechi, pardon!), pe Al Pacino sau De Niro sau orice alt actor, celebru sau nu, vorbind… in limba romana! Sa ne pastram, cica, identitatea nationala. Si, o data cu ea, sa nu mai avem posibilitatea de a asculta o limba straina vorbita de un nativ. Sa nu mai invatam o limba straina din greseala.

    Nu cred ca legea asta se va aproba. De fapt, vreau sa nu cred! Sper, din tot sufletul, sa fie facuta bucati si aruncata la cos. Si nu vorbesc doar ca sa ma bag in seama si sa fiu, ca de obicei, Gica Contra. De aceea, imi permit sa ma dau de exemplu.
    Cand eram mai mica si veneam de la scoala, deschideam televizorul si ma uitam la telenovele. Uitat – vorba vine. In timpul asta, ma spalam, ma schimbam, mancam, imi aranjam camera. Mai aruncam, din cand in cand cate un ochi spre ecran. Filmul, in sine, nu ma interesa. Dar, nici nu-mi displacea.
    Cu spaniola mea de telenovele si cu un curs de o luna, la Palatul Copiilor, m-am dus, in timpul facultatii, cinci luni in Spania – cu o bursa. Ce sa vezi?! M-am descurcat! Nu-i vorba, mai greseam. Si-mi vedeam, la inceput, colegii zambind. Apoi, cand ma intrebau de cat timp le-am studiat limba, inainte de a-i vizita, si le explicam ca n-am facut deloc spaniola in scoala – ramaneau socati. „Noi facem engleza din clasa a doua si abia stim sa spunem buna ziua!”, au recunoscut ei… Aceiasi colegi, la ora de franceza, cereau explicatii profesoarei – de ce „la table” este de genul feminin?!?!?!
    Misterul prostiei lor (care, in general erau oameni ok) a fost usor de deslusit. Cand deschideai televizorul, nu auzeai decat propria lor limba. Urat! Infiorator mi s-a parut desi, trebuie sa recunosc, mie mi-a prins tare bine.
    Cand i-am intrebat daca li se pare normal ca filmele si, inclusiv numele personajelor sa fie dublate/ traduse in spaniola, in loc sa ramana ca la mama lor acasa – se uitau la mine fix ca la filme straine! Nu intelegeau rostul intrebarii. Nu vedeau o alta varianta de raspuns! Nu-si imaginau cum ar putea sa urmareasca scrisul si imaginile in acelasi timp!

    In stadiul asta doreste Victor Socaciu sa avansam? Sa mergem spre inapoi, sa devenim captivi in propria noastra limba? Sa nu mai invatam cuvinte, expresii, limbi straine de la televizor? Sa luam farmecul filmelor si al personajelor, al ideilor si al actiunii, de teama de a nu deteriora limba romana?
    Domnule deputat, pe langa faptul ca va prefer cantaret, va anunt ca limba evolueaza mereu. Creste. Faptul ca folosesc niste cuvinte si expesii in limbi straine (majoritatea in engleza) nu ma transforma intr-o mai putin romanca. Nici intr-o stricatoare de limba romana. Aflati ca si eu vreau ca pruncii mei sa vorbeasca romaneste – dar vreau sa le dezvolt si abilitatile de a invata cu usurinta o limba straina, de a lua lectii din joaca, de la televizor, uitandu-se la desene animate. Aflati ca nu mi se va parea o povara sa le citesc seara un film. Apropos, nu doriti ca si cartile sa fie exprimate doar prin poze? Ca nici cu astea nu se descurca mititeii singuri!

    Daca vreti sa dati de munca unor actori, incurajati cultura si mersul la teatru, cinematografia din Romania si propuneti proiecte care sa le ridice munca la adevarata lor valoare! Lasati ideile crete, pe care le visati noaptea, acasa, in pat. Va rog! Please! S’il vous plaît! Por favor!