Stima de sine miroase bine!
Dincolo de iubirea pe care o oferim copiilor, a-i crește e o știință! Acesta a fost motto-ul serii în cadrul atelierului Ai copil. Învață să fii părinte! Urania Cremene, expert în Parenting, ne-a fascinat și ne-a uimit, deopotrivă. Ne-a învățat și ne-a întărit încrederea în noi și în ceea ce putem face pentru copiii noștri, spre a-i pregăti pentru viață. Am descoperit că sunt o mulțime de aparent nimicuri pe care le fac deja bine sau, din contra, pe care ar cam trebui să încerc să le schimb – dacă vreau ca Maria să fie, de la zi la zi, mai fericită, mai completă, mai pregătită pentru a deveni un adult în lumea cea mare.
Vai de barba noastră…
Am, printre cunoscuții mei, și persoane cu alte orientări sexuale. Aș minți să spun că îi înțeleg – cum multe nu le pot înțelege. Însă reușim, de ambele părți, să ne respectăm – iar asta nu poate fi decât un lucru bun.
Cancerul de col uterin răpește mame!
Șase femei mor zilnic din cauza cancerului de col uterin. Eu aș putea fi una dintre ele. Așa am gândit, în momentul în care mi s-a propus să fiu ambasaboare a sănătății. Am zâmbit, dar nu a fost zâmbetul meu. Pentru că mi-e ciudă și mi-e rușine de mine, marea doamnă. În realitate, încă nu sunt decât un copil care-și imaginează că, dacă-și pune mâinile la ochi, nu-l mai vede nimeni…
Stres bun și stres rău cu Irina Păcurariu
Despre stresul bun și stresul rău în viața copiilor noștri și despre părinți – responsabili de stresul copiilor s-a purtat ieri o discuție, la ceas de seară. Irina Păcurariu, jurnalist și motiv de mândrie pentru ieșeni, a fost invitata unei noi ediții a conferințelor Ai copil. Învață să fii părinte – conferințe organizate de către reprezentanții Școlii „Varlaam Mitropolitul”.
Am fost destul de absorbită de subiect, dar am căutat puterea de a-mi lua și câteva notițe. Cu liniuță, așa cum sunt ele, vi le prezint și vouă. Pentru a simți, o secundă, că o ascultați pe Irina Păcurariu. Luați aminte! S-ar putea să vă fie de folos.
Donăm speranţă şi celule stem
De multe ori, ne propunem să salvăm lumea. Dar, termenul acesta de lume… sună atât de pompos și, în același timp, atât de generic și de impersonal, încât abandonăm totul, după câteva clipe de vitejie. Conștientizăm că suntem prea mici pentru o lume atât de mare și conștientizăm că visele uriașe prea rar pot fi susținute. Totuși, ce s-ar întâmpla dacă am realiza și ne-am face vise pe măsura puterilor noastre? Putem salva lumea? Nu! Dar, putem salva un om! Putem să-i salvăm lumea lui și putem, astfel, să contribuim la o frântură de bine pentru lumea cea mare.
Nefemeile statului şi copiii
8 martie pică, anul acesta, sâmbătă. O zi, teoretic, liberă. O zi sigur liberă pentru o anumită categorie de femei. Dacă e să mă bucur de ceva, e că acele femei vor petrece o zi liberă de drept – și, nu una cadou.
Anul trecut, pe vremea asta, aveam aproape trei săptămâni de când nu reușeam să aflu nimic despre finuțul nostru. După șapte luni de la naştere și ceva mai puține luni de când îl cunoșteam noi, timp în care ne-am interesat constant de el și în care am luptat cu toate forțele să-l eliberăm din propria-i viață (zăcea abandonat, într-un spital, sănătos, dar o mică legumă, neinteresant pentru nimeni – deoarece nu avea certificat de naștere), acum ei, dar mai ales ELE, deciseseră că-i suntem dușmani.Viitorul ni-l decidem prin fapte
Faptele noastre – bune şi rele – vor conta, cândva. Atunci când numai faptele – bune şi rele – vor rămâne în urma noastră. Atunci când nimic din ceea ce am făcut nu va mai putea fi schimbat. Nu ştim cât timp avem la dispoziţie. Nu ştim dacă vom mai trăi o oră, o zi, ori zeci de ani. De aceea, fiecare clipă ar trebui marcată de fapte şi de gânduri bune. Pentru că, din păcate – dar, mai ales, din fericire! – moartea nu înseamnă finalul Vieţii.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase