Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan – cuvânt în prag de sărbătoare
„În perioada dintre sărbătorile Nașterii și Botezului Domnului suntem chemați la o mai mare deschidere spre ceilalți, spre o înțelegere mai adevărată a ceea ce suntem noi în raport cu ei. Pornind de la „zidul despărțitor” dintre om și Dumnezeu, înlăturat prin Nașterea lui Hristos, este bine să conștientizăm tragedia zidurilor despărțitoare dintre frații de aceeași mamă, dintre soți, dintre părinți și copii, dintre bogați și săraci, dintre politicieni și popor, uneori chiar dintre preoți și credincioși, sau dintre arhierei și preoți. A fi împreună, a ierta, a fugi de răzbunare, a nu te lăsa cuprins de ispita superiorității în raport cu ceilalți, a avea forța renunțării la părerea proprie în favoarea viziunii mai bune a celuilalt, înseamnă a te lăsa cuprins și convins de taina Betleemului, de cântarea îngerilor, de bucuria magilor și a păstorilor” – Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Bisturiul nu ține cont de etnie
A trecut prin multe momente menite s-o doboare. A plâns în fața lor, le-a stat împotrivă sau, pur și simplu, le-a întors spatele. Pe toate a reușit să le transforme în experiențe de viață.
„Sunt Alina Călin, medic rezident Chirurgie Generală, de etnie romă”. Simplu și la obiect – așa se prezintă, fără a-și ascunde zâmbetul cel frumos. Te pierzi în ochii ei verzi și parcă nici nu știi cum să mai continui discuția. Tonul ei sună atât de calm și de natural, încât te dezarmează.
Scrisoare de la Sfântul Andrei
L-am tot văzut ieri, prin casă. Se foia, se frăsuia. Avea o idee de articol, dar nu știa dacă să meargă mai departe, cu scrisul. Într-un final, aseară am citit un material bun. Îndrăzneț, dar frumos! O scrisoare a Sfântului Andrei către poporul nostru.
Despre cadouri, între DA și NU
Cei care mă cunosc știu că, mai mult decât a primi cadouri, îmi place să ofer. Iar atunci când primesc, ei știu că nu trebuie să fie pompoși, înzorzonați, sclipcioși ori prea scumpi. Mie îmi plac lucrușoarele mici, simple, vesele, colorate și nu atât de costisitoare – încât să strice cheful celor care le oferă.
După alegeri. Sfârșitul nu-i aici
Ură. Câtă ură am simțit în juru-mi, în ultimele două săptămâni, mi-e greu să exprim. În magazin, în taxi, printre străini și printre cei apropiați, în online și în viața de zi cu zi… Am stat între două tabere și m-am plimbat prin ambele bărci. Am încercat să înțeleg. Să fac liste cu bune și rele. Să păstrez un echilibru. Să nu mă enervez. Teoretic, nu m-am enervat. Dar, am plâns. Mult. De tristețe, de indignare, de neputință, de neîncredere, de necredință.
M-au durut ochelarii de cal. M-a durut ruperea totală între oameni, între prieteni, între familii.
Stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri?
Ieri a început, la Iași, o nouă serie a conferințelor Ai copil. Învață să fii părinte! Primul specialist pe care am avut ocazia să-l cunosc, în acest context, a fost profesorul Florian Colceag – matematician, doctor în economie, autor al unor teorii despre complexitate, specialist în modelare matematică, preşedinte al Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education, psihopedagog cu o experienţă vastă în antrenarea copiilor supradotaţi.
Cum stimulăm sau inhibăm atenția copiilor noștri? Aceasta a fost întrebarea de bază a serii – care a născut o lungă discuție, dar și alte nesfârșite întrebări. Doamne, de-am avea înțelepciunea să le mai conștientizăm, din când în când!…
Darul prietenilor plecați la cele veșnice
De cele mai multe ori necazurile – și nu bucuriile – ne apropie de Dumnezeu. În vremea înșelătoarelor fericiri bem și ne veselim, râdem, glumim, avem aroganța de a crede că toate ni se cuvin. Și atunci se mai întâmplă ca un om drag să se sacrifice pentru sufletul nostru. Sacrificiul lui – la moarte mă refer – se poate duce pe apa sâmbetei sau ne poate ajuta pe noi să trăim.
E aproape firesc ca în vremurile vesele să nu ne pese de nimic. Să nu credem în nimic, pur și simplu. Trăim vremea și vremurile și ne simțim atât de mari, încât putem da cu Dumnezeu de pământ. Oricum, nu credem în El. Oricum, nu avem nevoie de El. Oricum, nu se mai întâmplă nimic după viața asta. Căci, viața e făcută s-o petrecem până la adânci bătrâneți și să ne pierdem, apoi, în neant…
Încrederea asta nebună în propriile forțe se zdrobește atunci când aproapele nostru – frate, prieten, bună cunoștință ne spune pa. În orice vreme dar, mai ales, atunci când pa-ul ăsta vine mult înainte de vreme.
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
