Post cu folos!
Nu e de ajuns depărtarea de mâncăruri în sine pentru un post lăudat, ci să postim cu un post primit, plăcut lui Dumnezeu. Adevăratul post este înstrăinarea de orice rău, înfrânarea limbii, depărtarea de mânie, despărțirea de pofte, clevetire, minciună, jurământ strâmb. Fuga de acestea este postul cel adevărat. (Sfântul Vasile cel Mare)
„Metoda accidentul” a ajuns și la noi
Un bărbat bocind nevoie mare, crizat, disperat, urlând la telefonul fix, îl anunța acum o oră pe tatăl meu: „Tată, am făcut accident pe trecerea de pietoni și am omorât un om! Îmi trebuie repede bani, altfel mă bagă ăștia la pușcărie!”.
După ce și-a revenit din șocul inițial, tata i-a trântit telefonul în nas lu’ nenea ăla și, alături de mama, s-a pus pe dat telefoane pe mobil.
Cum arată moartea la 113 ani
A trăit acum 1800 de ani. Avea, la ceasul morții, 113 ani. Ciudat, uimitor, fantastic e că n-a murit de moarte bună, nici de vreo boală. Ghicește cineva cum a murit?
Dintr-o vinere în alta…
Mi-e dor de pozucile acelea tâmpițele de pe Facebook, care anunțau, cu bucurie, că vine week-end-ul. Gata cu munca! Liber la distracție!
Pisici, copii și căței se întindeau pe ecran, își puneau coifuri, dansau lambada și sâmbata se pregătea să intre, șmecheră, în scenă.
Mi-e dor de oboseala sfârșitului de săptămână și de plictiselile de rigoare, care invadau rețelele de socializare.
Nu mai vreau să număr morți, nici nu mai vreau să mă minunez de toate conflictele care se stârnesc din fund, de pe scaun, imediat după o tragedie. M-am săturat de păreriști și de judecători, m-am săturat de ură și de bucurie stupidă, atunci când se întâmplă vreun rău.
Rocker, om, aproapele nostru
Am avut un șoc zilele astea, când a trebuit să ne rugăm pentru rockerii din Colectiv – fără să-i numim rockeri! Am fost asaltați de prieteni, de simpli cunoscuți și de necunoscuți, care și-au exprimat revolta: Oameni, nu rockeri!… Ni s-a mai spus că nu avem pic de milă, că suntem cretini încuiați, că măcar acum ar trebui să lăsăm jignirile la o parte. Am rămas privind spre unele comentarii – ca venind dintr-o altă lume. Nu i-am catalogat în niciun fel pe combatanți, dar am ținut cu dinții de cuvântul ăsta, de adevărul acesta, de bucuria aceasta – de rocker.
Pentru că, deși rockerului i-au fost atribuite de către unii și caracteristici automate, precum satanist sau ateu – definiția/ sensul real al cuvântului rocker este:
Steaua fără nume
În luna mai, anul acesta, am fost la premiera spectacolului „Steaua fără nume”, la Ateneul Tătărași. Am ieșit de acolo învăluită într-un amalgam de emoții, de întrebări, de zâmbete și lacrimi. Și… recunosc, am fost atât de răvășită și, într-un final, de egoistă, încât n-am putut să vă povestesc trăirile mele. Ideile îmi galopau în minte și în suflet, dar nu voiau să iasă la suprafață. Până la urmă, cine sunt eu să vorbesc despre dragoste, despre fascinația lumii de altădată, despre suflete pereche, stele fără nume, iubiri împărtășite și neîmpărtășite?…
Apoi, am regretat starea de slăbiciune care mă cuprinsese! Adică, păstrând totul pentru mine… v-am negat vouă șansa de a petrece o oră și jumătate într-o gară și într-o altă viață!
Un diagnostic te poate nărui. Sau îți poate reda curajul
Dacă nu te oprești, vei orbi! Acesta a fost răspunsul dat, pe nerăsuflate, de un medic – către pacienta sa. În dorința de a-i îndepărta ochii de ecranul calculatorului și de a o „conștientiza” cu privire la miopia forte de care „beneficiază”, i-a cerut ca în trei luni să se gândească bine și să-și schimbe meseria. Meserie care, ca orice meserie modernă și intelectualicească, se face din fața unui laptop. Discuția a fost, de departe… tranșantă! Adică, fără pic de tact sau de psihologie, medicul decidea viitorul și-l trântea, brut și brusc pe masă.
Întâmplarea Cristinei se petrecea cam în aceeași perioadă de timp în care eu am răspuns, alături de alți colegi bloggeri, la invitația Andreei Ignat – de a o cunoaște pe doamna doctor Alina Cantemir și de a intra pe tărâmul Oftaprof. Am mers acolo, recunosc, mai mult din dorința de a-mi revedea prietenii și mai puțin pentru a face turul unui cabinet oftalmologic. Adică, să fim serioși. Ce puteam să găsesc dincolo de uși, mare chestie?…
Așteptările au fost, prin urmare, mult peste orice mici așteptări. Căci am găsit, la finalul unei zile de muncă, OAMENI. Zâmbete, povești, întâmplări faine. Speranțe și reușite pentru cei care, printr-o simplă intervenție, pot scăpa de ochelari – dar și pentru pacienții care suferă de cataractă, glaucom, keratoconus, strabism, pterigion… și multe altele…
Doamna doctor Alina Cantemir
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase