Prietenilor li se spune „La mulţi ani!” de ziua lor
M-am tot confruntat cu o serie de atacuri la adresa ieşenilor care-şi permit să stea şi ei la rând, în această perioadă, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Ce, nu pot merge oricand la Mitropolie? De ce iau locul oamenilor veniţi de la atâţia kilometri depărtare?
În primul rând, ei nu iau locul nimănui. Pelerinii ştiu ce-i aşteaptă, atunci când pornesc la drum. Au ferma convingere că nu le va fi de ajuns o oră, nici măcar o zi, pentru a se apropia de raclă. Şi – greu de înţeles pentru mulţi – nici nu-şi doresc asta! Pentru că ei vin cu gândul de a-şi oferi timpul, statul în picioare şi în frig, ca pe o jertfă pentru dragostea şi ajutorul lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.
Moaștele Sfântului Policarp – când și de ce au fost aduse la Iaşi
În octombrie 2011 au fost aduse la Iaşi moaștele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. Ele au fost aşezate, spre închinare, alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Despre acest sfânt nu ştiam mare lucru, aşa că m-am pus pe cercetat. Şi, pentru că m-am gândit că s-ar putea să te intereseze şi pe tine, iată un mini-rezumat:
Despre noi (eu, ăla şi celălalt…)
Am fost întrebată, de multe ori, ce fac eu cu ăla, de ce vorbesc cu ăla, ce treabă am cu ăla, de ce nu înţeleg că ăla nu e un om prea ok, că ăla e cu nasul pe sus, ăla e fraier, cu ăla nu se poate discuta, ăla e mult prea diferit faţă de mine… şi tot aşa. Ăla e întotdeauna o altă persoană. Şi celălalt – de întreabă – e mereu altul. Uneori, ăla poate fi celălalt, la fel cum celălalt poate deveni ăla.
Surprinzător e că am reuşit, mai mereu, să comunic şi cu ăla, şi cu celălalt, fără piedici. Cu regretul, totuşi, că ăla şi celălalt nu au, aproape niciodată, vreo treabă unul cu altul.
Noaptea povestită din Turnul Goliei
Dacă am fost? Normal c-am fost! Doar mi-am promis! Vineri, pe la 21.35 eram deja în curtea Mănăstirii Golia. O mare de oameni aştepta să urce în turn. Am aşteptat şi noi, la o coadă uriaşă. Surprinzător, în cinci minute am intrat. Că ne-a luat mai mult de jumătate de oră ca să ajungem pe acoperiş, asta e o altă poveste. O mică problemă de organizare şi o mare problemă a unora care considerau că au prioritate, în ciuda a toţi şi a toate. Totuşi, m-am bucurat că n-am întâlnit oameni nervoşi sau care să se certe la înghesuială. Ne-am acceptat şi nu a aruncat nimeni pe nimeni de pe scarile alea mici şi la rotund.
Revenind. A fost o seară frumoasă. La înălţime! Cu poze şi cu lumină. Lumină de mai multe feluri.
Viitorul copilului – joaca părinţilor?!
Pe unde văd, unde mă întorc, dau peste propunerea de a afla soarta copilului meu. Cică pot plăti sau pot câştiga o astrogramă sau un horoscop personalizat pentru odrasla din dotare. Cred că e de la sine înţeles că, dacă nici ca premiu nu mă încântă ideea, cu atât mai puţin mă gândesc să dau bani pentru aşa ceva.
Femeia sa se teama de barbat!?
Scos din context – suna sinistru. Se prevesteste, parca, un viitor nu tocmai fericit.Totusi, adevarul e altul. (Re)citeste: Ce inseamna teama.Reactie alergica la respect
Am vazut la Dan Cruceru pe blog, printe comentarii, o reactie care mi-a produs mai multe stari. In prima faza, am ras. Apoi, am meditat mult.La niste imagini frumoase, o persoana de sex feminin comenteaza: pozele sunt foarte dragute! Dan ii multumeste, galant: Sarut mana! Urmeaza un raspuns neasteptat: Nu sunt baba, am 11 ani! Oau!
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
