„Toate pelerinajele au ceva în comun: bucuria pelerinilor”
Am avut, de curând, un dialog cu cercetătorul Mirel Bănică. Pentru Doxologia, am discutat despre pelerinajul de la Iași, de Sfânta Parascheva, dar despre alte pelerinaje din țară și din străinătate.
Mirel Bănică este
De ce nu mai este 23 aprilie ziua Sfântului Gheorghe?
În general, 23 aprilie este zi de bucurie, de Sfântă Liturghie și de La mulți ani pentru toți cei care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În general. Dar se întâmplă, uneori, să dăm nas în nas cu câte o excepție sau, mai corect spus – particularitate – și-atunci suntem puțin confuzi. Nu știm cum să procedăm. Și, totuși, cum am putea proceda altfel decât a căuta să înțelegem motivele care duc la acea excepție și a le accepta?
Anul acesta, în 2019, ziua Sfântului Gheorghe cade în Sfânta și Marea Marți, o zi din Săptămâna Pătimirilor Domnului. Per total, săptămâna aceasta este cea mai aspră și mai tristă din post. E o săptămână de doliu și de plâns pentru păcatele noastre și pentru conștientizarea faptului că și la 2000 de ani distanță noi continuăm, zi de zi, clipă de clipă, să-L răstignim pe Hristos.
Fiind o săptămână în care negrul predomină, bucuriile pălesc. Ziua Sfântului rămâne pe 23 aprilie, nu i-o mută nimeni din calendar.
Ce poate descoperi vulpea care n-ajunge la struguri
Uneori este în regulă să nu mai primești o a doua șansă. Știu că pare o nebunie ceea ce spun – dar e o nebunie testată. Când nu mai primești o a doua șansă, te vezi scos din balonul tău de săpun. Când ești vulpea care n-ajunge la struguri dispare zona de confort și ești obligat să reevaluezi situația. Să te reinventezi. Să te redescoperi.
N-ai fi făcut asta nici mort. Așa că, într-un fel, poți spune
Sfintele moaște – o explicație în ziua Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
Astăzi, de ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi sau Basarabov, Ocrotitorul Bucureștilor, am ales un fragment din cadrul predicii pe care a ținut-o, în 2018, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Un fragment în care vorbește despre sfințenie și sfintele moaște, ca semn al lucrării Duhului Sfânt în firea umană.
Referendum 2018 – întrebări, dileme, probleme
Puteți să votați DA, puteți să votați NU, puteți să boicotați! Însă încetați, vă rog, cu veșnicele închipuite probleme! Părerea personală e una, dezinformarea este altceva!
Întrebarea de pe buletinul de vot este aceea prevăzută de Legea nr. 3/2000 privind desfășurarea referendumurilor, care spune așa la articolul 7, alineatul 1: „Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot:
De ce m-aș simți discriminată de Referendumul pentru Familie?
O strategie (proastă sau mai puțin proastă) de marketing a unui mall bucureștean a reaprins discuțiile cu privire la Referendumul pentru definiția Căsătoriei în România – numit, generic, Referendumul pentru Familie. Căci e foarte simplu și de efect să pornești de la un caz particular și să generalizezi. De fapt, să împroști cu noroi acolo unde ai tu interesul s-o faci – chiar dacă una n-are legătură cu cealaltă.
O femeie cu doi copii nu a primit un pachet Family pentru că, neavând marele soț lângă ea, nu s-a considerat că ea și copiii formează o familie. Nasol. Căci și ea, divorțată, alături de prunci formează o familie, și eu formez, alături de copila mea, o familie. Copila are doi părinți și o legătură frumoasă cu ei, părinții alcătuiesc, pentru ea, o echipă, dar soțul și soția nu mai există. Familia, deci, s-a spart – dar nu își schimbă titulatura. Aici pun primul punct, în care am văzut de la ce s-a pornit. Ok. Și, acum? Clar, Referendumul e de vină! De ce? Cum, de ce? Păi, acolo se vorbește despre bărbat și femeie. Așa, și?
Să vedem. Referendumul este pentru a defini Căsătoria – ca fiind nu între „soți”, cum se spune până acum, ci între „un bărbat și o femeie”. Și aici ar trebui să punem total punct întregii presupuse legături care s-a format între cele două subiecte. Pentru că, exact până aici, cine are de înțeles, înțelege.
Dar eu n-o să pun punct. Și-o să explic.
Să învățăm să reparăm vina de la noi din teren
Un om era supărat și s-a purtat un pic distant cu prunca mea. Copila s-a supărat, la rândul ei și i-a transmis niște gânduri și niște cuvinte urâte omului. Iar eu m-am supărat pe copilă. De fapt, nu m-am supărat. Dar m-am întristat – suficient de vizibil. Ceea ce a făcut-o să exclame:
– Păi, da, din cauza lui X… acum tot eu sunt vinovată?!
Lupta aceasta pentru putere, pentru dreptate, pentru vina ascunsă mereu în ograda altuia îmi dă fiori. Am conștientizat-o la mine destul de târziu și-o văd atât de des în jur, la oameni de-o seamă cu mine și chiar mai mari, cu studii sau fără studii, cu bani sau fără bani… că mă termină! E o veșnică bătălie în care alții, veșnic alții sunt mai răi decât noi.