Mironosițe de ieri și de azi
Așa cum 1 iunie, Ziua Copilului, își are echivalentul în Biserică pe 26 noiembrie, de ziua Sfântului Stelian, la fel se întâmplă și cu 8 martie.
Hristos S-a înălțat (corect în limba română)
Primiți cu lecția (necerută)? 🙂 Hristos S-a înălțat!
Aud uneori urarea: „Hristos a Înălțat!”. Varianta corectă e cu „S-a”. El pe Sine S-a înălțat la Ceruri – nu a înălțat ceva sau pe altcineva.
Văd uneori scrisă urarea cu „s” mic. Dar s-ul acela face referire la Hristos pentru care, din dragoste și din respect, folosim majusculă: S. El pe Sine S-a.
Buzele mele de ciocolată – la vremea mărturisirilor
Spui că îți plac buzele mele
de ciocolată.
Le-ai săruta măcar o dată.
Și încă-o dată…
M-ai lua în brațe,
te-ai aciua la pieptul meu
și ai dormi așa mereu.Spui că mă iubești,
mă dorești,
mă ispitești
și nu vezi o problemăFolosul fricii de Dumnezeu explicat de Sfântul Serafim de Sarov. Și de Smiley
De ceva timp, în discuțiile cu Maria am atins subiectul „frica de Dumnezeu”. Un subiect atât de blamat de mulți oameni mari… încât cu adevărat mi se pare și mai necesar ca un copil să-l înțeleagă de la început. Să-l înțeleagă în mod corect.
Într-o lume plină de frici, în care traseul din dormitor până la bucătărie, trecând prin holul neluminat poate însemna o întâlnire cu momo, cu granny sau cu alți monștri ori sălbăticiuni, frica de Dumnezeu e mângâietoare. Într-o lume în care ne e frică de oameni, de uneltirile lor, de râsul lor, de chestiile înfricoșătoare pe care ni le-ar putea face, numai frica de Dumnezeu și iubirea Lui ne pot încuraja să rostim ca-n Psalmi: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul!
Deci, care-i treaba cu frica de Dumnezeu?
Sfântul primei zile din an
Prima zi din an ne dă întâlnire cu un mare și important Sfânt! Departe de a fi „cel mai petrecăreț sfânt al Bisericii”, așa cum nefericit a fost descris cândva la știri, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare e un model de credință și de înțelepciune, de cumpătare și de seriozitate!
La mulți ani celor ce purtați numele lui!
La mulți ani și nouă,
Cărămida Sfântului Spiridon
Unii, în frunte cu Arie, negau dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos. Îl considerau creație a lui Dumnezeu, diferit de Tatăl și de Duhul Sfânt. De aceea, în anul 325 a fost organizat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. De acolo a rămas cunoscută… cărămida Sfântului Spiridon.
La Sinod, ierarhii au clarificat învățătura Bisericii. Printre ei s-a remarcat și Sfântul Spiridon. Acesta a demonstrat într-o manieră minunată cum Dumnezeu este Unul în Ființă, dar întreit în Persoane.
Pentru asta, s-a folosit de o cărămidă. Un singur obiect, deci, alcătuit din trei elemente: pământ, apă și foc. Cu mâna dreaptă a făcut semnul Sfintei Cruci peste cărămidă. A zis: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. Atunci, în partea de sus a cărămizii s-a aprins foc, apa i-a curs printre degete, iar în mâna Sfântului a rămas doar lutul.
În urma acestei minuni, văzând ce poate face cărămida Sfântului Spiridon, filosoful Evloghie, un adept al ereziei lui Arie, a crezut în Dumnezeul cel Adevărat și s-a botezat. „Atâta vreme cât era vorba de dispute, aduceam cu uşurinţă cuvinte împotriva cuvintelor. Dar când, în locul cuvintelor, a ieşit din gura acestui bătrân puterea şi facerea de minuni, nimic nu mai pot cuvintele împotriva puterii”, a spus el.
Sfântul Nicolae – același cu Moș Nicolae, dar și cu Moș Crăciun!
De câțiva ani, pe site-ul Doxologia este un text foarte bun, despre Moș Crăciun – născut din viața și din faptele Sfântului Nicolae. Puteți intra direct acolo și veți citi documentarul în întregime. Eu am făcut aici un rezumat pe același subiect.
Căci, despre Moș Nicolae se știe că e, de fapt, Sfântul Nicolae. Prea puțini realizează, însă, că Moș Crăciun e tot… Moș Nicolae! 🙂
Sfântul Nicolae a fost Episcop în orașul Mira, din Asia Mică. După trecerea la Domnul, în vremea cruciadelor, sfintele sale moaște au fost aduse în Europa – la Bari, în Italia.
A rămas în conștiința tuturor ca fiind un om blând și bun, darnic, iubitor, mereu având grijă de cei din jur. Un minunat! În timpul vieții și mai presus de viață. Căci a plecat în veșnicie și în brațele lui Dumnezeu, dar continuă să ne aibă în pază și să se roage Creatorului pentru noi!
Un bătrân cu pelerină roșie și cu barbă albă
De aceea, a fost reținut de toate popoarele. Mikulás i se spunea în Ungaria, Mikuláš – în Republica Cehă și Slovacia, Mikołaj – în Polonia.
În țările nordice era cunoscut sub numele de SinterKlaas și prezentat ca fiind un bătrân cu pelerină roșie şi cu barbă. De unde „pelerina”? De la ceea ce a văzut și a putut înțelege creștinătatea protestantă prin veșmântul său arhieresc. Călare pe un cal alb, se știa despre SinterKlaas că face minuni și aduce daruri.
Din păcate, în timpul reformei protestante, în partea nordică a Europei s-a renunțat la cultul sfinților și la prețuirea față de Maica Domnului. În acest context, și Sfântul Nicolae a fost scos din Biserică. Însă, din fericire, el n-a putut fi scos din conștiința de veacuri a credincioșilor. În Danemarca și în Olanda, lui SinterKlaas i s-a păstrat latura binefăcătoare și a putut, astfel, să împodobească sărbătoarea Nașterii Domnului.
Câțiva ani mai târziu, America făcea cu ochiul prin creșteri economice și prin promisiunea unei Lumi Noi… Imigranții l-au luat cu ei pe SinterKlaas, dar i-au pierdut și minimul de sacru pe care îl avea în Europa. În 1823, într-un ziar din New York, Moș Nicolae devenea din ce în ce mai… Santa Klaus, „un moș vesel, dolofan și jovial, cu obrajii veșnic roșii”, iar în 1860, în cotidianul Harper’s Illustrated Weekly, a apărut imaginea lui – în costum roșu, cu nasturi negri și cu o curea din piele.
Ho, ho, ho, dragii moșului! Au mai trecut niște ani până la rezultatul de azi. Moș Crăciun a fost „definitivat” în 1931, ca rezultat al unei campanii publicitare pentru Coca-Cola.
Și-o să închei postarea preluând concluzia din textul de pe Doxologia:
„Vorbim, astfel, despre o istorie, un drum, o devenire. De la Sfântul Nicolae, dăruitorul episcop din Asia, la Moșul pe care cu toții îl așteptăm. Nu vrem să dezamăgim pe nimeni. Moș Crăciun chiar există! Însă, trebuie să ne aducem aminte că așteptarea copilăriei noastre s-a născut dintr-un Sfânt al Bisericii. Sfântul Nicolae, cinstit în întreaga Ortodoxie, a supraviețuit în lumea occidentală prin moșul cu barbă albă.
Deși este rezultatul unui proces pur istoric și comercial, nașterea lui Moș Crăciun din viața și din faptele Sfântului Nicolae are și o parte bună. O lume dezrădăcinată moral și desprinsă de Dumnezeu, aflată pe calea unui materialism ateu tragic, crede în ceva. În ceva care aduce bucurie prin daruri. Astfel, Sfântul Nicolae, din mila lui Dumnezeu, este cinstit în întreaga lume: în Ortodoxie, prin Sfintele sale moaște și icoane, iar în lumea cea mare – prin Moșul Crăciun cel darnic și bun!”
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase
