Mărul discordiei
– Dă-i, măi, un măr, că ţi-l plătesc eu!
Atât am auzit şi, apoi, am creat contextul. O bătrânică îşi cerea scuze pentru deranj şi pleca, o alta o alunga, iar a treia intervenise în discuţie. M-am uitat la ele. Aproximativ de-o vârstă – dar atât de diferite!
Copilul urât și mama deșteaptă
O madamă… din lumea asta mare şi mondenă a renunţat la procesul prin care cerea să rămână alături de copilul său. O mamă a renunţat la bucuria de a fi mamă non-stop, mulţumindu-se cu rolul de mamă de ocazie.
Nu judec. Sau… nu judec acest aspect. Căci, din viaţa duduii, multe au fost făcute aiurea – dar, scopurile, în mare, au fost atinse. Aşa că, putem spune că scopul scuză mijloacele şi că fetele din ziua de astăzi sunt total date pe spate de ideea că… se poate! Că există un precedent şi că ele… de ce n-ar fi tot cu atâta noroc maroniu mâncat din pruncie?…
Revenind.Luminița de la capătul tunelului
Când închizi televizorul din telecomandă, vezi luminița aceea, de la stand by. Când deschizi televizorul, orice lumină dispare. Chipuri întunecate, certuri, comentarii, minciuni, acuzații – toate se revarsă obsedant și obositor. Muți de pe un canal pe altul, în dorința de a scăpa, de a te teleporta în altă lume dar, culmea, nimerești tot aici.
Sergiu Nicolaescu – în două acte
M-am abţinut să spun ceva, ca să nu fiu acuzată că-mi fac trafic pe spinarea morţii unui om. Apoi, am citit n-şpe mii de articole, multe dintre ele acuzând pe celelalte, că au scris doar pentru a fi găsiţi de google după numele Sergiu Nicolaescu. Na, că am pronunţat şi eu, virtual, acest nume! Pentru că… m-am enervat. Pentru că simt nevoia să mă bag în seamă! Pentru că moartea lui Nicolaescu a declanşat două lupte – una mai ceva decât cealaltă!
* Şi, încep aşa:
Să alunecăm mult şi bine!
În această dimineaţă, în Alexandru, în Piaţa Voievozilor, un nene trecut bine de 50 de ani făcea piruete. În picioare avea patine, iar lamele alunecau perfect pe gheaţa din parc. Nenea se distra nevoie mare, noi îi zâmbeam puţin cu invidie şi păşeam cu atenţie, să nu ne rupem capul…
Din lumea doctoriței Plușica
Vi s-a întâmplat vreodată să vă plângeți că vă doare în gât și, pentru asta, să fiți căutați în fund? Fix așa am simțit că se petrec astăzi lucrurile – când nu eu, ci copilul meu, a fost cautat în toate părțile, mai puțin în ureche – acolo unde aveam bănuiala că și-ar fi băgat un vârf de creion.
Povestea începe cam așa.România îşi părăseşte copiii!
* copiii abandonaţi diferă de copiii părăsiţi * copiii părăsiţi se împart şi ei în câteva categorii, cu şanse mai mari sau aproape nule de a ajunge vreodată într-o familie adevărată * legea adopţiilor a fost modificată în acest an, cu scopul de a uşura şi de a scădea considerabil perioada de aşteptare a copiilor în a-şi întâlni noii părinţi * legea adopţiilor a fost modificată de aşa natură, încât timpul mediu de adopţie, de doi ani, a rămas tot de… doi ani * totul pare o bătaie de joc şi o sfidare a vieţii, la care contribuie legea, dar şi oamenii ce-şi fac treaba din scaun
Am muncit foarte mult la acest articol. Durerea mea este, însă, mai mare decât munca. Pentru că… ce se poate schimba? Cum, când?
Lucrurile făcute în joacă sunt cele mai serioase