Nefemeile statului şi copiii
8 martie pică, anul acesta, sâmbătă. O zi, teoretic, liberă. O zi sigur liberă pentru o anumită categorie de femei. Dacă e să mă bucur de ceva, e că acele femei vor petrece o zi liberă de drept – și, nu una cadou.
Anul trecut, pe vremea asta, aveam aproape trei săptămâni de când nu reușeam să aflu nimic despre finuțul nostru. După șapte luni de la naştere și ceva mai puține luni de când îl cunoșteam noi, timp în care ne-am interesat constant de el și în care am luptat cu toate forțele să-l eliberăm din propria-i viață (zăcea abandonat, într-un spital, sănătos, dar o mică legumă, neinteresant pentru nimeni – deoarece nu avea certificat de naștere), acum ei, dar mai ales ELE, deciseseră că-i suntem dușmani.Când nu iubesc
Nu iubesc – atunci când am sufletul gol şi mintea prea încărcată de gunoaie. Atunci când nimic din ceea ce se întâmplă în jur nu mă interesează şi nu mă mişcă. Nu iubesc – atunci când nu cred în viaţă. Nu iubesc – atunci când nu ştiu ce înseamnă iubirea.
Pare straniu. Şi, totuşi, în viaţa fiecăruia există clipe de neiubire.
Salvatorii au devenit victime. Trăiască securiștii!
Măi, fraților! De multe ori, atunci când mi se spune că îmi ascultați telefoanele, mă bușește râsul! Dacă vă pierdeți, cu adevărat, vremea cu mine, e jenant! Zău! În același timp, sunt conștientă că, despre orice prostii aș debita eu – voi puteți să-mi răstalmăciți vorbele cum vreți și să mă transformați în terorista numărul unu! Știți ceva? Puțin îmi pasă!
O „consolare” aveam și eu – pe baza voastră! Aceea că, dacă pățesc ceva, mă găsiți voi! Și-n gaură de șarpe, nu?! Doar ați găsit pe atâția, doar aveți aparatură performantă, doar sunteți genii! Ei, consolarea mea s-a dus pe apa sâmbetei…Suflet, minte, fund
Sunt clipe în care un pas înainte, o decizie, un plan – te fac să te simţi cel mai fericit om. Orice ar fi, trebuie să fii convins că, în viitor, vor exista şi momente grele. Că fericirea va exploda, va fi trântită la pământ şi călcată în picioare. Totul – mai mult sau mai puţin grav decât am explicat. Dacă în paşii tăi înainte, în deciziile, în planurile tale ai gândit, în proporţiile necesare, cu mintea şi cu sufletul, vei trece peste impas. Dacă ai gândit cu fundul, pa!
Lumea în care trăim
Supărare românească
Acum câteva zile, eram în maxi-taxi. La un moment-dat, şoferul n-a mai putut înainta din cauza unui taximetrist, care oprise să lase un client în mijlocul drumului. Dar, claxonează-l, domn’le!, a sărit o tăntică, nerbdătoare. Şoferul nostru a dat din mână a lehamite şi a exclamat: Şi, ce pretenţii să am de la el? E român!
Desene animate cu spânzuraţi
Maria se uită la desene animate pe Disney Junior pentru că, acolo, cică-s scenele mai decente. Asta nu înseamnă că, în mod frecvent, nu s-ar auzi câte un la naiba sau un fir-ar!… Toate acestea pălesc, însă, în faţa a ceea ce am văzut aseară! Da, fix pe Disney Junior!