• joaca de-a planurile
    Vorbe de duh

    Joaca de-a planurile

    16 mai 2017 /

    Se spune că, dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, este suficient să-I povestești planurile tale. Eu cred că adevărul e undeva, la mijloc. Dumnezeu nu ne vrea fără planuri – dar nici nu ne vrea orbiți de ele, total convinși că voia noastră e aia bună, bătând cu pumnul în masă pentru coacerea urgentă a rezultatelor.

    În viața asta mi-am făcut multe planuri.

  • Pentru minte,  Vorbe de duh

    Un bonus pentru constatarea „e prea târziu”

    10 mai 2017 /

    Cândva, pe vremea asta, mai ceream un an. Recunosc, pare o aroganță să ceri un an cuiva, atunci când nu știi dacă mai ai la dispoziție măcar o secundă. E prea târziu, mi s-a răspuns. Și mi s-au mai oferit niște zile. E prea târziu… Și-am tot încercat să descifrez vorbele astea în fel și chip. În favoarea și în defavoarea mea, în binele meu și în ciuda mea…

    Recent, am auzit din nou vorba aceasta. Completată.

  • Pentru minte,  Pentru suflet,  Vorbe de duh

    Cui ne lăsăm pătrățica, în timp ce-i judecăm pe alții?

    4 mai 2017 /

    Se întâmplă adesea să-i judecăm pe unii. Și pe alții. Că-s așa și pe dincolo, că fac aia și ailaltă, că…  Dumnezeule, nu știm cum de-i mai rabdă pământul. Toate motivele pe care le avem sunt justificate. Oamenii și pătrățica lor nu-s și n-o să fie vreodată perfecți așa că, dacă ne punem pe căutat minusuri, avem toate șansele să le și găsim.

    Întrebarea care se naște este: merită efortul de a purta altora de grijă? La modul ăsta? Merită să ne minunăm de soarta lor, să-i comentăm, să le analizăm toți pașii, să ne comparăm și să-i vedem, eventual, la degetul nostru mic? Să râdem de paiele care le injectează ochii? Poate că merită…

  • Vorbe de duh

    Din teoria lui „n-ai putea” se evadează prin practică

    25 aprilie 2017 /

    N-ai putea să te descoperi singur într-un pat mare, mare și gol.

    N-ai putea să mai scoți capul în lume, știind că lumea îți cunoaște micimea și durerea din patul mare, mare și gol.

    N-ai putea să pleci singur la un drum lung, lung și greu.

    N-ai putea să fii fericit la destinație, știind că și întoarcerea va fi tot pe cont propriu, într-un drum lung, lung și greu.

    Nimic n-ai putea să faci. Până când teoria se transformă în practică și te găsești în fața faptului împlinit.

  • Pietre...,  Vorbe de duh

    Sunt pro viață – de ce crezi c-aș cere moartea oamenilor pro avort?

    26 martie 2017 /

    Nu cred că, dacă ești pro viață – trebuie să fii omorât cu pietre, pe motiv că ești anti avort. De ce e de rău să aduci în vedere cuiva importanța vieții și să arăți că o sămânță din pântece e om, la fel ca mine și ca tine? Obligă asta cumva, cu ceva? Leagă cumva? Poate leagă sau dezleagă conștiințe, dar nu îngrădește cu nimic libertatea unei femei de a face „tot ce dorește cu propriul său corp”.
    Oamenii pro viață nu cer moartea oamenilor pro avort. Ar fi culmea… Mulți dintre oamenii pro viață au mame și alte femei dragi care au făcut avort… Și asta nu-i împiedică să le iubească în continuare!

  • Pietre...,  România,  Şcoala părinţilor,  Vorbe de duh

    Nu mai puneți la zid copiii – pentru greșelile părinților!

    3 februarie 2017 /

    Sunt mamă. Mi-am dorit dintotdeauna să fiu mamă și visul mi s-a îndeplinit. Am un copil – puteam avea, poate, mai mulți. Mi-aș fi dorit mai mulți și probabil că voi rămâne doar cu unul. Slavă lui Dumnezeu pentru copilul meu! Mereu, aflarea veștii că mai apare un copil pe lume m-a bucurat. Mereu! Și în familiile fericite, și în casele goale, și în casele deja pline, și în bordeie, și în vile. M-am bucurat de copiii așteptați, ca și de copiii neprogramați, care poate au încurcat niște ițe. M-am bucurat de copiii concepuți în familie, ca și de copiii concepuți în afara familiilor. Cred cu tărie că un copil este un motiv de bucurie și atât. Că felul în care a venit pe lume poate fi meritul, dar niciodată vina copilului.

    În acest context, cred că discuțiile de rău despre părinți nu ar trebui să se intersecteze niciodată cu un copil. Da, mi-am luat-o peste cap și cu acest… niciodată. Însă etic, moral, creștinește, uman – așa ar fi. Să nu vezi în copil un demon, doar pentru că nu-ți place de părintele său. Nici să nu te duci să strângi de gât copilul, pentru păcatele părintelui său. Înainte de a scrie postarea de ieri, am trăit un sentiment inexplicabil. Simțeam revoltă împotriva unui om din aceeași tabără cu mine. Împotriva unui om care nu plăcea pe un alt om – pe care nici eu nu-l plac. Doar că omul din tabăra mea a făcut o chestie care nu se face.