Pietricele colorate. Șapte. Dulci! :)
Am pozat eu, pentru blog, pietricele colorate. Mmmm, gustoase, dulci, care n-au rezistat prea mult după ședința foto.
Despre gelozii și iubiri nesfârșite
Fiți pe fază, e despre gelozii! Maria se juca, în această dimineață, cu toate personajele din Clubul lui Mickey Mouse. Sunt prietenii ei dragi – tot ceea ce i-a cerut lui Moș Crăciun în dar.
La un moment dat, a început să adauge și alte plușuri în joc! Ce cățel drăguț!, a exclamat ea, cu vocea lui Minnie, în fața unui crețuliu maro. Atunci, eu, ca să mă aflu în treabă, îi spun: Cum zici asta? Vrei să-i faci geloși pe Goofy și Pluto?
Recunosc, au fost întrebări de om mare și prost – dar, șocul meu a fost să descopăr că Maria înțelege care-i faza cu gelozia. Din instinct, a luat cățelul intrus și l-a ascuns la spate. Și-i privea, vinovată, parcă, pe cățeii din Club.
Primul vis
În această dimineaţă, Maria s-a trezit foarte încântată: M-am întâlnit cu Goofy! A vorbit Goofy cu mine!
Am vrut să trec peste moment, amuzată. Dar ea continua, serioasă:Zbor cu telegondola
Când am ajuns sâmbăta trecută în Piatra Neamț, la Grădina Zoologică, Maria a privit spre cer și a întrebat: Ce-s alea?! Atunci, am realizat că telegondola e în funcțiune și că, din vreme în vreme, câte o cabină trecea pe deasupra capului nostru! 🙂
Frunze colorate
În seara asta, pe afară, culegeam frunze cu Maria. Doar așa, de dragul frunzelor! Ne-am întâlnit cu Raluca. Din vorbă în vorbă, ea ne-a întrebat: Veți picta frunze?! Nu aveam de gând, dar ideea mi-a surâs! Așa că, am intrat în primul magazin și am luat acuarele. Doamna de acolo a văzut frunzele, a făcut legătura cu ceea ce-am cumpărat și ne-a întrebat: Veți picta frunze?! Părea puțin surprinsă că mă bag la o asemenea activitate cu o puștoaică atât de mică. Când și-a dat seama că-s hotărâtă, mi-a mai amintit ceva: că o parte dintre frunzele pe care le vom colora le vom putea transpune și pe o foaie albă.
Vinovății și bucurii de mamă
Probabil că ieri v-am înnebunit, pe Faceboock, cu frânturi din ziua odraslei mele :). Și, n-au fost decât patru momente, povestite pe foarte scurt.
Să le reluăm, dacă le-a pierdut cineva:Prima scrisoare